Comercianții de produse alimentare vor trebui să elaboreze un plan de reducere a risipei alimentelor, aflate în curs de expirare, pe care vor fi obligați să îl afișeze lângă casele de marcat și pe propriile pagini de internet.
Contractul inițial dintre Luxten și Primăria Capitalei privind operarea serviciului de iluminat public din București a fost semnat în 1997, pe 15 ani, fiind ulterior prelungit prin acte adiționale. Acum, însă, în mandatul primarului general Gabriela Firea, municipalitatea bucureșteană vrea să-și înființeze propria companie de iluminat public.
Curtea de Apel din Amsterdam a interzis Fortuna Entertainment Group să voteze, în cadrul AGEA de mâine, tranzacția de 47 milioane de euro prin care vrea să preia patru companii din România, a anunțat marți grupul. Judecătorii danezi au admis o cerere formulată în acest sens de Franklin Templeton Investment Funds, care deține o participație de 10,5% la noul sponsor al echipei naționale de fotbal.
Sumele cheltuite din buget pentru pacienții tratați în sistemul privat sunt nesemnificative, în condițiile în care spitalele de stat sunt în cea mai mare parte învechite sau părăginite, au remarcat principalii jucători de pe piața sistemului de sănătate, reuniți sub umbrela PROFIT HEALTH.forum.
Fortuna Entertainment, noul proprietar al operatorului român de pariuri sportive și jocuri de noroc Casa Pariurilor, își extinde prezența pe piața din România prin achiziția de la Fortbet Holdings a companiilor Bet Active Concept, Bet Zone, Public Slots și Slot Arena, în schimbul cărora va plăti aproximativ 47 milioane euro.
Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a declarat, duminică, la Antena 3, că va avea zilele următoare o discuție cu procurorul general Augustin Lazăr și, separat, cu procurorul general al DNA, Laura Codruța Kovesi, despre ancheta privind OUG 13, considerând că s-a încălcat legea, conform deciziei CCR, și a dat de înțeles că nu exclude nici varianta ca cei doi să demisioneze până atunci.
Guvernul român a continuat lupta la nivel înalt împotriva corupției, iar reprezentanți publici importanți și oameni de afaceri au fost anchetați și urmăriți cu succes, însă, în pofida unor progrese, corupția a rămas o problemă, scrie Departamentul de Stat american în secțiunea a patra a Raportului cu privire la practicile în domeniul drepturilor omului în România din 2016, subliniind că mita a rămas un lucru obișnuit în sectorul public.
Suntem îndoctrinați de mici cu sintagma "interesul public". Care nu are nimic de a face cu educația firească înspre generozitate, bunăvoință și compasiune față de semeni. Ci cu ideea perversă că există un interes comun, al tuturor și al nimănui, ale cărui coordonate pot fi cunoscute doar de către instituțiile de stat special abilitate. Care, în consecință, capătă dreptul de a face cele mai absurde și abuzive lucruri întrucât au, nu-i așa, competențe inaccesibile oamenilor simpli. Oameni simpli care trebuie să li se supună, spre binele lor.
Crăciunul lui 2016 ne-a adus Legea 233/2016, un cadru legislativ îmbunătățit care să permită implementarea de proiecte PPP în România. Legea are ca obiect realizarea/reabilitarea/extinderea unui bun public și operarea unui serviciu public.
RCS&RDS, Elsaco Energy, Industrial Energy, Tinmar Energy și Unistil vor să furnizeze Companiei de Transport Public Iași 16.000 de MWh energie electrică de medie tensiune și 1.350 MWh energie electrică de joasă tensiune, în cadrul unei licitații estimate la 5,57 milioane de lei, fără TVA.
Legea parteneriatului public-privat, care prevede metodele de finanțare și execuție a unor lucrări de investiții în regim de parteneriat a statului cu firme private, aprobată abia în acest an, după trei ani de la inițierea proiectului de către guvernul Ponta și dispute asupra unor prevederi controversate, va fi valabilă începând cu Sărbătorile de Crăciun.
Președintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, Legea parteneriatului public-privat, care prevede metodele de finanțare și execuție a unor lucrări de investiții în regim de parteneriat a statului cu firme private, după trei ani de la inițierea proiectului de către guvernul Ponta și dispute asupra unor prevederi controversate.
"Naționalismul economic, o atitudine mai dură față de multinaționale atât din partea dreptei conservator-tradiționale, cât și din partea mediului ONG stângist, nemulțumirea în creștere față de furnizorii de servicii financiare, în contextul schimbării rapide a mediului comunicațional, în care problemele sunt descoperite, inventate sau exagerate rapid, sunt forțele care vor afecta politica românească", își avertizează firma de lobby clienții.
Fumătorii au din nou speranțe că vor fi lăsați să fumeze pe terase, indiferent de numărul de pereți al acestora, și în camere special amenajate. În prezent, fumatul în spații special amenajate este permis doar exclusiv în zona de tranzit a aeroporturilor internaționale.
Guvernul este de acord cu reintroducerea unei pedepese din Codul Penal aferent regimului comunist, astfel încât manifestările prin care se exprimă dispreț față de însemnele României sau emblemele unor autorități să fie pedepsite cu închisoarea. Pedeapsa fusese eliminată din Codul Penal în 2009, neexistând argumente pentru menținerea ei.
Excluderea avocaților din categoria funcționarilor publici și, astfel, din sfera corupției private, precum și scutirea lor de obligația denunțării infracțiunilor conduc la o impunitate legală absolută pentru această profesie, este opinia Ministerului Justiției într-un document ștampilat F.F. URGENT, privind modificările propuse de Parlament în cazul Legii profesiei de avocat.
Notarii se vor asigura în sistemul public de pensii doar pe bază de contract de asigurare socială, asemenea avocaților, personalului clerical sau persoanelor neintegrate în sistemul public, fără să mai fie obligați să depună la Fisc și Declarația D 600 privind venitul asigurat, care a ridicat numeroase probleme de detaliu, dacă o modificare în acest sens a Legii sistemului de pensii publice va fi adoptată de către deputați.
Primăria Capitalei, acționar minoritar, cu 16,31% din acțiuni, la Apa Nova, controlată de grupul francez Veolia, a dat în judecată concesionarul serviciului public de apă și canal și a cerut dobânzi penalizatoare pentru plata cu întârziere a dividendelor cuvenite Primăriei din profitul obținut în anul fiscal 2012.
Manuel Costescu, noul șef al Departamentului pentru Investiții Străine și Parteneriat Public-Privat, cu rang de secretar de stat, a avut, anul trecut, venituri salariale totale de 200.000 de lire sterline (circa 16.600 de lire sterline pe lună) în calitate de director executiv al subsidiarei londoneze a gigantului bancar american JP Morgan, potrivit declarației sale de avere.
Parlamentarii vor ca, după terminarea mandatului de deputat sau senator, să intre de drept și fără concurs în categoria funcționarilor publici și în cea a înalților funcționari publici, putând fi astfel numiți în funcții de prefect, subprefect, secretar general de minister sau al Guvernului. Mai mulți parlamentari au inițiat un astfel de proiect de lege, prin care elimină și regula că o persoană nu poate fi funcționar public dacă a făcut poliție politică.
Manuel Costescu, director executiv la subsidiara din Londra a băncii americane JP Morgan, responsabil de relațiile băncii cu entități din sectorul public, a fost numit de către premierul Dacian Cioloș secretar de stat la Departamentul pentru Investiții Străine și Parteneriat Public-Privat.
Bruno Roche, fost director general al Apa Nova urmărit penal sub control judiciar pentru cumpărare de influență, s-a retras din Consiliul de Administrație al companiei.
Serviciul de iluminat public (SIP) este o piață care, la nivel național, este afectată de lipsa de uniformitate a contractelor de concesiune de la o localitate la alta și de o serie de factori de organizare locală (stabilirea regimului de proprietate asupra unor bunuri din sistemul de iluminat public de exemplu stâlpii), potrivit Consiliului Concurenței. În România funcționează 92 de operatori licențiați, din care puțini sunt operaționali și există situații în care unele firme funcționează fără licență.
Primăria municipiului Slobozia organizează licitație pentru realizarea unei instalații de iluminat public și curenți slabi în Cartier Rezidențial Zona Gării Noi.
Guvernul ar trebui să analizeze cu atenție ritmul în care vor fi aplicate majorările salariale din sectorul public, deoarece o creștere prea rapidă va pune presiune pe companiile străine, unul dintre principalele atuuri ale pieței românești fiind în prezent costul relativ scăzut al forței de muncă, afirmă directorul general al Heidi Chocolate, Franco del Fabbro.