Nuclearelectrica a început luna trecută procedura de achiziție de servicii de inginerie pentru elaborarea unui studiu tehnic de evaluare a stării sistemelor, structurilor și componentelor Unității 1 a centralei, în vederea operării pe termen lung a acesteia, studiu necesar procesului de retehnologizare a reactorului, care ar trebui să înceapă către finalul anului 2026 și care presupune o investiție de până la 1,5 miliarde euro.
Korea Hydro & Nuclear Power (KHNP), cel mai mare producător de energie electrică din Coreea de Sud, a încheiat un acord de parteneriat cu furnizorul american de servicii de inginerie Sargent & Lundy pentru a participa în comun la retehnologizarea reactoarelor de la Cernavodă. Potrivit informațiilor Profit.ro, o delegație a conducerii celor două companii a venit, vineri, la Palatul Victoria, pentru o discuție cu mai mulți membri ai Guvernului.
Hidroelectrica a anulat, pentru a doua oară la rând, licitația de atribuire a contractului de retehnologizare a amenajării hidroenergetice de la Vidraru, contract estimat la 94 milioane de euro, inclusiv TVA. Ca și la prima anulare, din primăvara anului 2017, argumentul oficial este că a primit doar oferte inacceptabile și/sau neconforme cu specificațiile din caietul de sarcini.
Potrivit Nuclearelectrica, studiul tehnic de evaluare a stării reactorului 1 al centralei de la Cernavodă trebuie finalizat până cel târziu în a doua jumătate a anului 2020. Asta pentru ca, pe baza sa, să poată fi întocmit studiul de fezabilitate a retehnologizării, cu termen de finalizare până la sfârșitul anului 2021, iar activitățile de pregătire a retehnologizării să poată începe în 2022.
Compania de stat Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România, vrea să angajeze consultanți externi care să evalueze din punct de vedere tehnic ofertele primite de companie la licitația de atribuire a contractului de retehnologizare a amenajării hidroelectrice de la Vidraru, procedură reluată în februarie 2018 după ce fusese anulată în primăvara anului trecut, ca urmare a faptului că atunci fuseseră depuse doar oferte inacceptabile sau neconforme cu specificațiile din caietul de sarcini.
Retehnologizarea reactorului 1 de la centrala atomoelectrică de la Cernavodă, printre cele mai importante proiecte de investiții ale companiei energetice de stat Nuclearelectrica, va începe în 2026 și va prelungi durata de viață a unității cu încă 30 de ani, a anunțat, la Profit Energy.forum, șeful Direcției Tehnică și Retehnologizare a companiei, Romeo Urjan.
Compania Națională Poșta Română (CNPR) a semnat, la începutul acestei luni, o scrisoare de mandat cu o instituție financiară pentru contractarea unui credit pe termen lung în sumă de 46,1 milioane de euro, banii urmând să intre în conturile operatorului în această vară.
Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) va împrumuta Poșta Română cu aproape 50 milioane de euro pentru finanțarea investițiilor în retehnologizarea și modernizarea activității operatorului poștal național, au declarat surse guvernamentale pentru Profit.ro.