Kimberly Reed, șefa agenției de credit de export a Statelor Unite, Exim Bank, va veni luni în România pentru a discuta acordul semnat în octombrie cu Guvernul de la București privind potențiala finanțare a unor proiecte românești din domeniul energiei și infrastructurii, ocazie cu care va vizita și centrala nucleară Cernavodă, principala țintă a acordului, a declarat ambasadorul SUA în România, Adrian Zuckerman.
Ministrul Economiei, Virgil Popescu, a declarat că Electrocentrale București (ELCEN), cel mai mare producător de energie termică pentru sistemul centralizat de încălzire din București, companie controlată de minister, va ieși din insolvență prin tăierea penalităților acumulate la datoriile sale bugetare neplătite, în condițiile OUG nr. 69/2020, astfel că va putea accesa finanțări, inclusiv din fonduri UE, pentru investițiile necesare în retehnologizarea termocentralelor sale.
Aecom, compania americană indicată recent drept viitoare coordonatoare a proiectelor de extindere și retehnologizare a centralei nucleare Cernavodă cu ocazia parafării la Washington a acordului interguvernamental dintre SUA și România privind cooperarea în domeniul nuclear civil, este un gigant multinațional al infrastructurii, ingineriei, proiectării și construcțiilor cu o istorie de peste 100 de ani, 86.000 de angajați în întreaga lume, venituri anuale de mai mult de 20 de miliarde de dolari și experiență de peste 60 de ani în energetica nucleară, contribuind la construirea a aproape 50 de centrale de profil.
Istorica termocentrală Borzești a fost cumpărată de la Termoelectrica în decembrie anul trecut contra sumei de aproape 30 milioane lei, cu tot cu TVA. Cumpărătorul, Infinite Gas Development, redenumit între timp Electrocentrale Borzești, este controlat în prezent de către RNV Infrastructure SRL, parte a grupului de firme cu profil energetic Renovatio, unul dintre cei mai mari furnizori și traderi independenți de electricitate din România, activ și în producția de energie regenerabilă, precum și în industria e-mobility.
Nuclearelectrica a lansat o licitație pentru a achiziționa servicii de inginerie necesare elaborării programului de conservare a sistemelor și componentelor unității 1 de la Cernavodă pe perioada retehnologizării, plus asistență tehnică pe perioada implementării acestuia. Valoarea achiziției este estimată la peste 3,7 milioane euro (circa 18 milioane lei).
Firma Infinite Gas Development SRL, noul proprietar al istoricei termocentrale Borzești, cumpărată anul trecut de la fostul gigant de stat falimentar Termoelectrica, după cum a relatat în exclusivitate Profit.ro, a fost preluată de RNV Infrastructure SRL, parte a grupului de firme cu profil energetic Renovatio, unul dintre cei mai mari furnizori și traderi independenți de electricitate din România, activ și în producția de energie regenerabilă, precum și în industria e-mobility.
După cum a relatat Profit.ro în exclusivitate, firma Infinite Gas Development a cumpărat activele fostei CET Borzești anul trecut de la falimentara Termoelectrica, contra sumei de de 29,84 milioane lei (TVA inclusă), fiind preluate terenuri, clădiri, construcții speciale, precum și active circulante (mașini, utilaje și echipamente, dotări, birotică, mobilier, stocuri etc).
Studiul de fezabilitate privind proiectul de retehnologizare a reactorului 1 de la centrala nucleară Cernavodă, pentru achiziția căruia operatorul de stat Nuclearelectrica a lansat recent o procedură de consultare a pieței, va trebui să evalueze inclusiv dacă, pentru a fi rentabilă economic, retehnologizarea va avea nevoie și de măsuri de sprijin din partea statului.
Fostul gigant de stat Termoelectrica, intrat în faliment în urmă cu 4 ani și care grupa în anul 2000, la înființare, 19 filiale de producție de energie electrică și termică în întreaga țară și avea circa 30.000 de salariați, fiind ulterior "spart" în mai multe entități locale, a reușit să vândă principalele active pe care le mai avea în portofoliu, respectiv termocentralele Borzești (județul Bacău) și Doicești (Dâmbovița), date în funcțiune în anii ’50-’60 ai secolului trecut.
Compania de stat Nuclearelectrica (SNN), operatorul centralei nucleare de la Cernavodă, a atribuit un contract în valoare de circa 7,3 milioane euro (34,7 milioane lei) subsidiarei Candu Energy Inc. a gigantului canadian SNC Lavalin, contract care are ca obiect prestări de servicii de evaluare și analiză în vederea intrării în retehnologizare a reactorului 1 al centralei.
Guvernul se gândește, la rândul său, la dividende suplimentare de la companii de stat, după modelul Fondului Proprietatea (FP), o decizie în acest sens fiind încă în discuție, afirmă pentru Profit.ro surse guvernamentale, după o întrevedere, miercuri, a premierului Ludovic Orban cu reprezentanții Fondului. Profit.ro a anunțat recent că FP, acționar minoritar, solicită ca Nuclearelectrica să distribuie dividende suplimentare de peste jumătate de miliard de lei și cere și convocarea AGA la Hidroelectrica, pentru distribuirea de dividende suplimentare de 1,25 miliarde lei, solicitări criticate.
Consiliul de Administrație al Nuclearelectrica (SNN), operatorul centralei nucleare de la Cernavodă controlat de statul român prin Ministerul Economiei, a transmis, în replică la solicitarea acționarului minoritar Fondul Proprietatea, ca SNN să distribuie dividende suplimentare de peste jumătate de miliard de lei, că o astfel de distribuire ar afecta grav capacitatea companiei de a implementa proiectul retehnologizării reactorului 1 al centralei.
Nuclearelectrica (SNN), compania de stat care operează centrala nucleară de la Cernavodă, a înregistrat un profit net de aproape 416 milioane lei în primele 9 luni ale anului, cu circa 30% mai mare comparativ cu perioada similară din 2018, după ce majorarea prețului angro al energiei tranzacționate pe piețele concurențiale a compensat atât scăderea vânzărilor companiei pe aceste piețe, cât și introducerea obligației de livrare pentru furnizorii de ultimă instanță ai populației, la preț reglementat semnificativ mai scăzut decât cel de piață.
Potrivit Nuclearelectrica, studiul tehnic de evaluare a stării reactorului 1 al centralei de la Cernavodă trebuie finalizat până cel târziu în a doua jumătate a anului 2020. Asta pentru ca, pe baza sa, să poată fi întocmit studiul de fezabilitate a retehnologizării, cu termen de finalizare până la sfârșitul anului 2021, iar activitățile de pregătire a retehnologizării să poată începe în 2022.
Potrivit celui mai recent raport de securitate al CNE Cernavodă, din noiembrie 2018, "analize referitoare la caracteristicile mișcărilor seismice posibil să se manifeste pe amplasament au fost efectuate în mod extensiv începând cu faza de amplasare a obiectivelor nucleare la Cernavodă, cea mai recentă actualizare fiind realizată în 2012". Respectiva actualizare a fost efectuată după dezastrul nuclear de la Fukushima din 2011, provocat de un cutremur cu magnitudine de 9 grade pe scara Richter. Cutremurul din România din 1977 a avut o magnitudine de 7,4 grade.
Negocierile cu China General Nuclear Power (CGN) pentru construcția a două reactoare suplimentare stagnează și sunt departe de o decizie finală de investiție, a declarat, pentru Profit.ro, directorul general al Nuclearelectrica, Cosmin Ghiță.
Firma unui fost director general al companiei specializate în inginerie energetică Elcomex IEA, executantă a numeroase lucrări pentru centrala nucleară Cernavodă operată de Nuclearelectrica, CEO care a părăsit Elcomex în martie 2017, înainte de intrarea acesteia în insolvență, a preluat recent o societate cu profil asemănător chiar din Cernavodă.
Motivul invocat a fost acela că China General Nuclear Power (CGN) "ar întreprinde sau favoriza demersuri de a obține tehnologii și materiale nucleare avansate ale SUA pentru a fi deturnate în scopuri militare în China".
Ministerul Energiei a discutat cu "partenerii din Statele Unite" despre retubarea (retehnologizarea) reactoarelor 1 și 2 ale centralei nucleare de la Cernavodă, a declarat ministrul de resort Anton Anton la conferința "Focus Energetic", într-un context legat de recenta întâlnire de la Washington dintre președinții Donald Trump și Klaus Iohannis.
Ontario Power Generation este unul dintre liderii mondiali în operarea de centrale nucleare cu tehnologie canadiană CANDU, deținând 4 unități de producție de acest tip în Canada, din care 2 operate în regie proprie. Compania a terminat anul trecut cu venituri totale de peste 4 miliarde dolari și un profit net de circa 1 miliard de dolari, având în total peste 10.000 de angajați.
Compania Voith Hydro (Austria), Consorțiul Romelectro-Litostroj Engineering, Asocierea GE Hydro France – Elecnor – Grid Solutions România și Asocierea Gulsan Insaat Sanayi Turzim Nakliyat Ticaret - Zhefu Holding Group au depus oferte pentruretehnologizarea Vidraru, valoarea estimată a lucrărilor fiind de 82,1 milioane euro.
Hidroelectrica a reluat, pentru a treia oară, licitația de atribuire a contractului de retehnologizare a amenajării hidroenergetice de la Vidraru, contract estimat la 82,2 mlioane de euro, fără TVA. Primele două proceduri au fost anulate cu argumentul oficial că a primit doar oferte inacceptabile și/sau neconforme cu specificațiile din caietul de sarcini.
Secretarul american al Energiei, Rick Perry, a răspuns "Da" atunci când a fost întrebat dacă îl îngrijorează colaborarea României cu China în cadrul proiectului de construire a reactoarelor 3 și 4 de la centrala nucleară de la Cernavodă de către un membru al Congresului SUA al cărui principal finanțator electoral este cel mai mare operator de centrale nucleare din Statele Unite.
Consiliul de Administrație al Nuclearelectrica, operatorul centralei nucleare de la Cernavodă controlat de statul român prin Ministerul Energiei, a transmis acționarului majoritar că nu are bani pentru a distribui dividende suplimentare anul acesta, în conformitate cu celebra și controversata OUG nr. 114/2018, adoptată anul trecut.