Firma a fost în noiembrie 2018 al doilea importator de gaze din România, cu o pondere de 15,37% din totalul tranzacțiilor după Engie România (42,42%), dar înaintea MET Austria Energy Trade (13,98%) și WIEE România (12,35%). În luna respectivă, în România s-au importat peste 1,82 milioane MWh de gaze, cu circa 44% mai mult față de noiembrie 2017, la un preț mediu de 122,15 lei/MWh, cu 40% mai mare comparativ cu luna similară a anului anterior.
WIEE România, principalul intermediar local de importuri de gaze rusești, controlat indirect de gigantul de stat Gazprom, și-a înjumătățit profitul net anul trecut, acesta scăzând de la 6,47 milioane lei în 2016 la 3,26 milioane lei în 2017. Principala cauză este reducerea atât a importurilor de gaze naturale ale României, cât și a prețurilor la gazele din import.
Engie România, fosta GDF Suez România, controlată de grupul francez omonim, una dintre cele două companii care domină industria locală de distribuție și furnizare de gaze naturale, se află într-un litigiu cu miză de 130 milioane dolari cu o companie de la care achiziționează gaze naturale din import, litigiu care se judecă în cadrul unui proces de arbitraj.