Banca Centrală Europrană (BCE) va avea miercuri o reuniune neprogramată, în contextul evoluției costurilor de împrumut din zona euro.
Yoshiro Mori, fost premier al Japoniei, a spus că este necesară reglementarea timpului de vorbire al femeilor la diverse întruniri, "altfel nu vom putea termina niciodată”, informează nytimes.com.
BNR decide să mențină și în acest an măsura de suspendare a calendarului ședințelor de politică monetară, motivând incertitudinile economice. Suspendarea a fost decisă în martie anul trecut și este păstrată, deocamdată, și în acest an.
Trei din patru angajați, participanți la un sondaj, spun că pierd zilnic până la două ore din timpul programului din cauza unor lucruri care le distrag atenția de la ceea ce au de făcut.
La începutul acestui an, liderul PSD, Liviu Dragnea, a acuzat Banca Națională a României, într-o scrisoare făcută publică, de faptul că ar fi indus în mediul economic o stare de neîncredere în Guvern, prin faptul că a pus inflația pe seama politicii fiscal-bugetare a guvernanților. Ținând cont de observațiile făcute de Banca Centrală Europeană și Comisia Europeană anul acesta, BNR solicită, în Planul național de adoptare a monedei euro, obținut de Profit.ro, ca la ședințele Consiliului de Administrație al băncii centrale să nu mai fie prezent ministrul Finanțelor sau un reprezentat al Ministerului Finanțelor, să nu mai fie nevoie de avizul, fie el și consultativ, al ministerului la stabilirea normelor pentru provizioane, iar Guvernul să respecte principiul neinfluențării conducerii BNR.