Simtel Team, companie românească de inginerie și tehnologie, listată pe piața AeRO a Bursei de Valori București, raportează o cifră de afaceri record de 18,5 milioane de lei în primele șase luni din 2021, în creștere cu 30% față de aceeași perioadă a anului trecut și un profit net de 0,76 milioane de lei, o majorare cu 41% comparativ cu aceeași perioadă din 2020. Proiectele de energie regenerabilă au contribuit cu 79% la cifra de afaceri totală.
Acțiunile companiei Simtel Team au intrat în ringul pieței de tranzacționare al pieței AeRO la un preț cu 61% mai mare decât cel al plasamentului privat derulat la sfârșitul lunii mai.
După un plasament privat în valoare de 13,7 milioane lei, compania Simtel, cu activitate în domeniul telecomunicațiilor, energiei verzi și automatizărilor, ajunge la cota pieței AeRO de la BVB. Firma, fondată de 3 ingineri electroniști, și-a dublat afacerile în anul pandemiei pe o activitate susținută de predarea la cheie a antenelor pentru marii operatori de telefonie mobilă și montarea de centrale fotovoltaice pe acoperișurile unor retaileri, unde piața are potențialul să crească de 10 ori pe termen mediu.
Retailerul Dedeman, cel mai mare retailer local de bricolaj și cel mai mare business dezvoltat de antreprenori români, deținut de frații Dragoș și Adrian Pavăl, a preluat 5% din Simtel Team (simbol bursier SMTL), companie românească de inginerie și tehnologie care a închis recent un plasamentul privat, atrăgând 13,715 milioane lei de la investitorii Bursei de Valori București, și pregătește listarea.
Simtel Team (simbol bursier SMTL), o companie românească de inginerie și tehnologie, anunță închiderea cu succes a plasamentului privat pentru acțiunile sale și atragerea sumei de 13,715 milioane lei de la investitorii Bursei de Valori București.