Cei mai mari jucători de pe piața furnizării de energie electrică, Electrica și Enel, au început să-și fure clienții atacându-și reciproc piețele tradiționale din regiunile în care fiecare dintre cele 2 grupuri energetice deține monopolul serviciului de distribuție a energiei electrice. În plus, ambele companii vor să se extindă și pe piața furnizării de gaze naturale.
Uniunea Națională a Notarilor Publici a trimis notarilor o circulară prin care îi îndeamnă să primească notificările pentru darea în plată a imobilelor, stabilind și prețul pentru această procedură la 100 de lei, urmând ca, săptămâna viitoare, onorariile notariale să fie reduse la minimum, anunță deputatul Daniel Zamfir, după o discuție cu reprezentanții Uniunii.
Tariful rovinietei pentru o zi perceput mașinilor de transport marfă cu grautatea mai mare de 3,5 tone și mai mică sau egală cu 7,5 tone va fi majorat cu 4 euro, la 11 euro, cel pentru o săptămână va fi ridicat cu 7 euro, iar tariful pentru 30 de zile va fi urcat cu 3 euro, la 55 de euro. În ceea ce privește tariful perceput pentru o rovinietă valabilă un an, acesta va fi de 550 de euro, față de 320 de euro în prezent.
Autoritatea de Supraveghere Financiară ia în calcul modificarea sistemului bonus-malus, în așa fel încât la calculul RCA să se aibă în vedere și conduita în trafic a șoferului care dorește să își asigure mașina.
Președintele Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), Mișu Negrițoiu, s-a arătat nemulțumit de faptul că viitorii asigurați RCA sunt atrași pentru încheierea unei astfel de polițe prin evidențierea tarifului cel mai mic și a afirmat că ar trebui interzis acest tip de mesaj.
Importurile de gaze ale României au crescut cu peste 90% în primul trimestru al anului, față de primele 3 luni din 2015, în condițiile în care prețul mediu al gazelor importate în Uniunea Europeană a ajuns sub cel reglementat al gazelor naturale din producția internă a României destinate populației, pe fondul ieftinirilor operate de principalii furnizori ai UE, Rusia și Norvegia, pentru a-și conserva cotele de piață în Europa.
Primăria Capitalei, acționar minoritar, cu 16,31% din acțiuni, la Apa Nova, controlată de grupul francez Veolia, a dat în judecată concesionarul serviciului public de apă și canal și a cerut dobânzi penalizatoare pentru plata cu întârziere a dividendelor din profitul obținut în 2012. În replică, Apa Nova susține că și Primăria a votat în AGA alături de acționarul majoritar pentru amânarea hotărârii privind distribuirea acelor dividende.
Electrica SA a pierdut luni, în primă instanță, la Curtea de Apel București, procesul prin care solicita anularea unui ordin al ANRE din 2014 care a redus rata reglementată a rentabilității companiilor de distribuție a energiei electrice de la 8,52% la 7,7%, fapt care, ulterior, a dus la diminuarea tarifelor reglementate practicate de distribuitorii de electricitate în raport cu clienții.
Primăria Capitalei, acționar minoritar, cu 16,31% din acțiuni, la Apa Nova, controlată de grupul francez Veolia, a dat în judecată concesionarul serviciului public de apă și canal și a cerut dobânzi penalizatoare pentru plata cu întârziere a dividendelor cuvenite Primăriei din profitul obținut în anul fiscal 2012.
Apa Nova a cerut în instanță rezilierea contractului cu firma de investigații Confidential Investigations Team SRL, fostă SIS Strategy SRL, deținută de omul de afaceri Teodor Sterian, firmă care, potrivit procurorilor DNA, îi fila și intercepta ilegal pe angajații Apa Nova, prin montarea de sisteme de supraveghere în birouri, astfel încât aceștia să nu divulge "activitățile nelegale" ale Apa Nova.
Enel Energie și Enel Energie Muntenia vor să-și actualizeze și sistemele informatice prin care își gestionează raporturile cu consumatorii de energie, pentru creșterea gradului de satisfacție al acestora și pentru a nu pierde clienți în favoarea concurenței în urma liberalizării pieței, cele două companii fiind dispuse să plătească cumulat în acest scop aproape 19 milioane lei.
Președintele ANRE, Niculae Havrileț, a declarat, miercuri, că Autoritatea va cere Guvernului să nu majoreze de la 1 iulie cu 10%, de la 60 la 66 lei/MWh, prețul de achiziție al gazelor naturale de producție internă destinate consumatorilor casnici și CET-urilor, motivația fiind faptul că, în prezent, prețul de piață al gazelor din import a ajuns să fie mai mic decât cel reglementat al producției interne.
Furnizorul de curent electric și gaze naturale E.ON Energie a atribuit firmei Coface Romania, la jumătatea acestei luni, un contract în valoare de peste 3,29 milioane lei (3,95 milioane lei cu tot cu TVA) de prestări de servicii de recupare amiabilă și în instanță a creanțelor companiei energetice, serviciile respective putând fi și subcontractate de compania câștigătoare.
Impozitul de 60% pe veniturile suplimentare ale producătorilor de gaze rezultate din dereglementarea pieței de profil a fost introdus de Guvernul Ponta în 2013, pe perioadă limitată, de un an. De atunci, aplicarea lui a fost prelungită an de an, prin prorogarea cu câte 12 luni a termenelor de expirare. Ultima prelungire, valabilă până la 31 decembrie 2016, a fost decisă de Cabinetul Cioloș la finalul anului trecut.
Replica Romgaz: "Piața gazelor din România nu este pregătită momentan pentru liberalizare, pentru că nu există un mediu concurențial, iar prețurile mici din acest moment sunt conjuncturale. Dacă noi modificăm legea în funcție de conjunctură, când conjunctura va fi alta va trebui să o modificăm din nou".
Consumatorii au suportat pe facturile de curent electric pierderi de energie din rețelele de distribuție de peste 1 miliard de euro în perioada 2010-2013. În acest interval, tariful mediu de distribuție s-a majorat cu peste 13%, facturile fiind încărcate atât cu aceste pierderi, cât și cu investițiile realizate de distribuitori tocmai în scopul reducerii pierderilor, investiții ce s-au dovedit ineficiente, afirmă Curtea de Conturi.
Apa Nova vrea un program guvernamental de înlocuire a țevilor și instalațiilor de apă din imobilele bucureștenilor, pe modelul reabilitării termice a blocurilor. Compania a promis că va derula un proiect-pilot la 3-4 blocuri, în cadrul căruia va suporta cea mai mare parte din costurile lucrărilor, asociațiile de proprietari urmând să achite doar 10-15% din valoarea acestora.
Romgaz, producător de gaze naturale controlat de statul român, va plăti suma de 1,14 milioane euro, TVA inclusă, companiei americane de consultanță DeGolyer and MacNaughton pentru servicii de auditare externă a resurselor și rezervelor de gaze din zăcămintele aflate pe perimetrele concesionate de Romgaz.
Prețurile reglementate la gaze naturale pentru clienții casnici vor crește cu circa 7-8% anul acesta, estimează Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), din cauza majorării de la 1 iulie a prețului gazelor din producția internă cu 10%, a creșterii valorii stocului minim obligatoriu de gaze, precum și a ajustării tarifelor reglementate de distribuție, furnizare, transport și înmagazinare.
Electrica SA vrea să vândă filialelor sale de distribuție, cu profit de 5% față de valoarea de inventar, un sistem de citire automată a contoarelor de curent electric, avantajul acestui aranjament fiind, potrivit companiei-mamă, acela că distribuitorii din grupul Electrica își vor putea recupera costurile investiției prin tariful de distribuție practicat în relația cu consumatorii de energie și inclus pe facturile de curent electric ale acestora.
Cererea de gaze a consumatorilor casnici care au ales să renunțe la tariful reglementat și să negocieze prețul de livrare cu furnizorii de gaze naturale în condiții de piață liberă are o pondere de sub 1% din totalul cererii de gaze a populației pentru luna aprilie, potrivit estimărilor Transgaz, publicate de Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE).
Transgaz practică deja cel mai mare tarif de transport al gazelor naturale dintre toți operatorii naționali de profil din UE, iar investițiile masive care trebuie făcute pentru interconectarea sistemului românesc de transport cu cele europene, inclusiv pentru aducerea la țărm a potențialei producții de gaze offshore din Marea Neagră, riscă să majoreze și mai mult acest tarif, dacă prin noile conducte nu se vor transporta realmente gaze, care să acopere costurile, a declarat directorul general al Transgaz, Petru Văduva, la conferința Growth Forum - Strategia de dezvoltare a României și convergența la euro, organizată de Profit.ro la BNR.
Romgaz estimează că va înregistra în acest an un profit net de 1,32 miliarde lei, cu aproape 12% mai mare decât cel de 1,18 miliarde lei afișat pentru 2015 în raportul preliminar al companiei pe anul trecut. Veniturile companiei sunt estimate la 4,52 miliarde lei, cu 0,23% mai mici față de 2015, iar cheltuielile - la 2,87 miliarde lei, în scădere cu 6,3% comparativ cu anul trecut.
Cantitatea totală de țiței și produse petroliere transportată de Conpet, anul trecut, a crescut cu 5,5%, la aproape 6,99 milioane tone, pe seama avansului semnificativ al cantităților de petrol din import transportate, cu 15,6%, la 3,08 milioane tone. În schimb, cantitatea de țiței de producție internă transportată, provenind în exclusivitate de la OMV Petrom, a scăzut cu 1,34% (peste 53.000 tone), la 3,905 milioane tone.
Profit.ro a... profitat de legea privind transparența decizională și a participat la dezbaterea publică pe marginea proiectului ANRM de majorare a tarifului reglementat perceput de compania de stat Conpet pentru transportul țițeiului extras de OMV Petrom la rafinăria Petrobrazi.