Declarația a fost făcută în debutul unei întâlniri cu reprezentanți ai Centrului Român al Energiei, organizație care reunește peste 20 dintre cele mai importante companii din industria energetică românească. După declarație, reprezentanții presei au fost poftiți afară din sală, iar întrevederea a continuat cu ușile închise.
Prevederea pregătită de Executiv reprezintă o majorare enormă a contribuțiilor financiare datorate de companiile din energie către Autoritatea de Reglementare, respectiv de 30 de ori. Potrivit legislației în vigoare, orice taxe, impozite și vărsăminte asimilate impuse de autorități fac parte din categoria costurilor necontrolabile care sunt recunoscute în tarifele reglementate practicate de operatori, ceea ce înseamnă că orice majorare a lor este suportată de consumatori pe facturile de curent, gaz sau căldură. Pe piața liberă de furnizare de energie electrică și gaze, majorarea prețurilor pentru consumatorii finali nici nu trebuie aprobată de ANRE. Tot astăzi, Guvernul a decis că prețul gazelor va fi plafonat 3 ani.
În plus, rectificarea bugetară prevede compensarea parțială a minusurilor mari de încasări din TVA și accize, de peste 3 miliarde lei, cu încasări suplimentare din dividende de la companii de stat, în special energetice, estimate la aproape 2 miliarde lei.
ANRE plătește printre cele mai mari salarii dintre toate instituțiile de stat. Astfel, președintele Autorității, Dumitru Chiriță, a încasat din salariu anul trecut, în primele circa 2 luni de mandat (care a început în ultima parte a lunii octombrie 2017), suma totală de 115.833 lei, respectiv cam 51.000 lei pe lună (în jur de 11.000 euro). Peste jumătate din bugetul pe 2018 al ANRE, de 150,8 milioane lei, reprezintă cheltuieli de personal.
Mai mulți mari dezvoltatori de parcuri eoliene au câștigat în septembrie anul acesta în primă instanță, la Curtea de Apel București, un proces în care cereau anularea unei decizii din 2014 a Comisiei fiscale centrale din cadrul Ministerului de Finanțe prin care se decreta că stâlpii de susținere ai turbinelor eoliene reprezintă clădiri în sens fiscal, pentru care este datorat impozit local primăriilor.