Proprietarii de firme care funcționează fără autorizație de securitate la incendiu și care riscă din acest motiv să își închidă afacerea au primit o nouă șansă, după ce au fost lăsați deja să funcționeze în continuare, pe propria răspundere, până la finalul anului trecut și, ulterior, până la 30 iunie 2017. Astăzi, le-a fost acordată o nouă păsuire, cum a anticipat Profit.ro în urmă cu două luni.
Guvernul ia în calcul ca nici în acest an să nu își asume niciun termen pentru adoptarea monedei euro și să transmită Comisiei Europene doar angajamentul de a adopta moneda europeană la o dată care va fi stabilită în urma unei analize de impact ce va determina momentul cel mai oportun, au declarat pentru Profit.ro surse oficiale.
Proprietarii de firme care funcționează fără autorizație de securitate la incendiu și care riscă din acest motiv să își închidă afacerea vor primi o a doua șansă, după ce au fost lăsați deja să funcționeze în continuare, pe propria răspundere, până la finalul anului trecut și, ulterior, până la 30 iunie 2017. Acum, este pregătită o nouă păsuire, în Parlament fiind depus un amendament prin care acest termen este din nou prelungit, de această dată până la 30 septembrie 2017.
Guvernul a decis, miercuri, un nou termen limită pentru depunerea declarațiilor fiscale și plata creanțelor scadente la 25 ianuarie 2017.
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) anunță că a propus Guvernului un nou termen limită pentru depunerea declarațiilor fiscale și plata creanțelor scadente la 25 ianuarie 2017.
Majorarea capitalului social al City Insurance cu 30 milioane de euro, operațiune al cărei termen inițial, 30 septembrie, a fost decalat cu o lună, va fi prelungit pentru că Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) nu a primit de la Deloitte un raport de audit, care trebuia remis instituției până la 14 octombrie.
Curtea de Apel București a respins ca neîntemeiată cererea de anulare introdusă de City Insurance împotriva deciziei Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) pentru deschiderea procedurii de redresare financiară, transmite ASF.
Societățile care au depășit cu mai mult de 60 de zile termenul pentru depunerea situațiilor financiare aferente anului 2015 riscă dizolvarea. Din acest an, se aplică modificările aduse în acest domeniu prin Legea nr.152/2015. Astfel, companiile ar fi trebuit să transmită documentele până cel târziu pe 24 august pentru a evita o astfel de solicitare din partea oricărei părți interesate sau a Registrului Comerțului.
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a decalat cu o lună, de la 30 septembrie, termenul pentru majorarea capitalului social al City Insurance cu 30 milioane de euro, invocând lipsa raportului de audit, care va fi gata spre finele acestei luni.
Proprietarii de firme care funcționează fără autorizație de securitate la incendiu și care riscă din acest motiv să își închidă afacerea au primit o nouă șansă, după ce au fost lăsați deja să funcționeze în continuare, pe propria răspundere, în acest an. Așa cum a anunțat Profit.ro la începutul lunii august, Guvernul a decis să le acorde o nouă păsuire, prelungind, din nou, termenul în care sunt obligați să obțină această autorizație, de această dată de la 31 decembrie 2016 la 30 iunie 2017.
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a prelungit perioada de depunere a formularului de TVA – D394, prin care sunt declarate toate operațiunile de pe teritoriul national, pentru data de 30 a lunii următoare celei pentru care este efectuată raportarea, în loc de data de 25 a lunii. Prin urmare, primul termen pentru D394 în noua variantă va fi 30 august.
Proprietarii de firme care funcționează fără autorizație de securitate la incendiu și care riscă din acest motiv să își închidă afacerea vor primi o nouă șansă, după ce au fost lăsați deja să funcționeze în continuare, pe propria răspundere, în acest an. Guvernul le va acorda o nouă păsuire, urmând să prelungească, din nou, termenul în care sunt obligați să obțină această autorizație, de la 31 decembrie 2016 la 30 iunie 2017.
City Insurance, asigurător în redresare financiară din 18 aprilie, trebuie să își majoreze capitalul social cu 30 milioane de euro până la 30 septembrie, printr-un împrumut subordonat al acționarilor, măsură inclusă în planul de redresare financiară aprobat marți de Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară (ASF).
România renunță în mod oficial la anul 2019 ca termen pentru adoptarea monedei euro, iar o nouă dată va fi stabilită de către viitorul guvern și inclusă în raportul din 2017. Guvernul Cioloș a pregătit un document în care nu mai anunță anul 2019, ci doar menține angajamentul de a adopta moneda europeană.
Proprietarii de firme care funcționează fără autorizație de securitate la incendiu au posibilitatea, de la sfârșitul acestei săptămâni, să funcționeze în continuare, pe propria răspundere, cu condiția ca până la 31 decembrie 2016 să obțină totuși autorizația.
Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București (DGRFPB) a cerut Judecătoriei sectorului 1 evacuarea celor patru societăți, printre care televiziunile din trustul Antena, din clădirile de pe Șoseaua București-Ploiești, care au fost confiscate în procesul privatizării frauduloase a Institutului de Cercetări Alimentare (ICA), în care patronul acestora, Dan Voiculescu, a fost condamnat la 10 ani de închisoare.
Proprietarii de firme care funcționează fără autorizație de securitate la incendiu și care riscă din acest motiv să își închidă afacerea vor primi o nouă șansă, deputații hotărând să îi lase să funcționeze în continuare, pe propria răspundere, în acest an.
Carpatica Asig Sibiu, companie în procedură de rezoluție, a fost obligată de Autoritatea de Supraveghere Financiară să selecteze, în termen de 15 zile, un auditor financiar care va evalua activele, datoriile și capitalurile proprii ale asigurătorului, potrivit datelor instituției remis la solicitarea Profit.ro.
Firmele din domeniul produselor farmaceutice vor avea încă trei luni la dispoziție, până la sfârșitul lunii martie, pentru a separa activitatea de vânzare angro de cea cu amănuntul, în baza unei ordonanțe de urgență adoptate, miercuri, de Guvern.
Termenul până la care comisiile locale trebuie să rezolve toate cererile de retrocedare a terenurilor confiscate de comuniști, stabilit pentru 1 ianuarie 2016, a fost amânat de Guvern cu un an, până la 1 ianuarie 2017, decizie care confirmă informațiile transmise anterior de Profit.ro, fiind întârziat cu un an și momentul de la care foștii proprietari pot primi prin licitație alte imobile.
Termenul până la care comisiile locale trebuie să rezolve toate cererile de retrocedare a terenurilor confiscate de comuniști, stabilit pentru 1 ianuarie 2016, va fi amânat de Guvern prin ordonanță de urgență, conform informațiilor Profit.ro, urmând să fie întârziat și momentul de la care foștii proprietari pot primi prin licitație alte imobile.
Termenul până la care comisiile locale trebuie să rezolve toate cererile de retrocedare a terenurilor confiscate de comuniști va fi amânat cu un an, până în 2017, iar punctele pe care foștii proprietari le vor primi în schimbul terenurilor și caselor naționalizate vor fi preschimbate în bani în cinci ani, nu în șapte ani, cum a fost decis inițial.
Autoritățile germane au cerut Volkswagen să explice până la data de 7 octombrie modul în care intenționează să respecte standardele de mediu pentru motoarele sale diesel, informează cotidianul Bild am Sonntag, preluat de AFP. Dacă termenul limită nu va fi respectat, tuturor modelelor implicate în scandalul motoarelor trucate le-ar putea fi interzisă circulația pe toate drumurile germane.
Termenul pentru depunerea ofertei angajante de preluare a 51% din acțiunile Poștei Române expiră la 15 septembrie, iar data preconizată pentru încheierea contractului de privatizare este 28 septembrie, se arată într-un document oficial consultat de Profit.ro.