Numărul de căutări pentru piața de travel de pe dispozitivele mobile l-a depășit anul trecut pe cel de căutări de pe desktop, relevă un studiu realizat de Moloso.
Patronul agenției de turism Mareea, Marius Usturoiu, a declarat sâmbătă, în exclusivitate pentru Profit.ro, că niciun turist cu rezervare făcută prin Mareea nu va rămâne cu banii dați și concediul neefectuat. El a arătat că a cerut insolvența companiei în vederea reorganizării acesteia și că se află în discuții cu mai multe bănci pentru obținerea de credite, dar și cu potențiali investitori.
Agenția de turism Mareea, una dintre cele mai mari companii din industria locală de profil, și-a anunțat sâmbătă clienții că nu le va mai putea onora vacanțele și că va intra în insolvență, situație explicată, pentru Profit.ro, de surse din piața de turism prin faptul că firma s-a lansat, în ultimii ani, în mai multe investiții masive și riscante, pe care le-a finanțat din banii încasați de la turiști pe vacanțe.
Unul dintre cei mai apreciați manageri din turismul românesc, Sorin Văduvoiu, care a condus 12 ani agenția Perfect Tour, ajunsă în urmă cu câțiva ani cea mai mare din țară ca cifră de afaceri, a făcut o schimbare în carieră. Văduvoiu a fost cooptat de la 1 septembrie în managementul Business Travel Turism.
Pentru prima oară în cele 10 zile de când au intrat în colaps, lăsând turiștii fără vacanțe și fără bani, reprezentanții agenției Genius Travel au dat explicații autorităților. Administratorul agenției a prezentat o listă din care rezultă că sunt 147 de turiști afectați și pagube de 136.000 de euro. Mâine, agenția își depune la judecătorie dosarul prin care își cere insolvența.
La zece zile după ce agenția Genius Travel a intrat în insolvență, lăsând turiștii și fără bani, și fără vacanțe, lucrurile nu s-au limpezit deloc. Acționarii Genius discută frecvent la telefon cu câțiva turoperatori importanți, însă pentru ANT și ANPC sunt de negăsit. N-au depus cerere de insolvență la tribunal, iar Poliția îi cercetează deja pentru înșelăciune.
Asociația Națională a Agențiilor de Turism (ANAT) a cerut de câțiva ani majorarea limitei de asigurare a agențiilor, dar companiile de asigurări nu au fost de acord, spune Alin Burcea, președintele Asociației. El susține că pe miniștrii care s-au ocupat în ultimii ani și de turism nu i-a interesat tema asigurării banilor turiștilor.
Cazul Genius Travel pare a se transforma, potrivit autorităților, dintr-un caz, grav, de altfel, de insolvență, într-o infracțiune, deoarece proprietarii agenției sunt de negăsit, sustrăgându-se de la controale. Mai mulți clienți, rămași fără bani și fără vacanțe, au depus plângeri la Poliție, care va începe cercetări în acest caz.
Agenția de turism Genius Travel pare să fi intrat în colaps financiar, iar o parte dintre clienți au rămas și fără vacanțe, și fără bani. Reprezentanții agenției nu răspund nici autorităților la telefon, iar surse din piață vorbesc de câteva sute de turiști afectați. Asigurarea firmei de 10.000 dolari acoperă despăgubiri doar pentru 10-15 familii. Autoritatea Națională pentru Turism se pregătește să ridice licența firmei.
În urma unei investiții de 90.000 de euro, Lagardère Travel Retail a deschis un nou magazin 1 Minute, un concept fresh food & convenience, în București, în incinta centrului de afaceri Iride Business Park din Bulevardul Dimitrie Pompei.
Unul dintre cele mai mari contracte din turismul românesc, de peste 2 milioane de euro, a fost semnat la începutul anului între agenția de turism Accent Travel&Events și Orange. Accent Travel se va ocupa de serviciile de business travel și organizare de evenimente pentru compania de telefonie mobilă.
Yahoo va renunța la mai multe reviste digitale, printre care Yahoo Auto, Yahoo Travel și Yahoo Health, ca parte dintr-un program amplu de restructurare a activităților grupului american, transmite AFP.
Agenția de turism Accent Travel, una dintre cele mai mari din România, a încheiat primele nouă luni ale acestui an cu afaceri de aproape 7 milioane de euro, cu 9% mai mari decât în perioada similară din 2014, cel mai important motor de creștere fiind organizarea de evenimente în România pentru firme din străinătate.