Pfizer a anunțat că a început un studiu clinic care constă în administrarea unui vaccin pneumocic candidat împreună cu o a treia doză de vaccin Pfizer-BioNTech pentru Covid-19, la persoane cu vârste de peste 65 de ani, transmite Reuters.
Un al treilea caz de hemofilie apărut după vaccinarea cu serul Pfizer-BioNTech a fost raportat în Franța de la începutul vaccinării împotriva COVID-19, au informat autoritățile sanitare din această țară.
Vaccinurile de la Pfizer/BioNTech și AstraZeneca/Oxford s-au dovedit a fi eficiente împotriva variantei indiene a coronavirusului ca și variantei englezești, a indicat sâmbătă un studiu realizat de autoritățile sanitare din Anglia, Public Health England.
Ungaria este singurul stat membru al Uniunii Europene care a decis să nu participe la noul contract semnat de blocul comunitar cu companiile Pfizer și BioNTech, prin care UE își rezervă alte 1,8 miliarde de doze de vaccin, a afirmat un purtător de cuvânt de la Bruxelles.
Comisia Europeană a semnat joi al treilea contract cu BioNTech și Pfizer, prin intermediul căruia rezervă încă 1,8 miliarde de doze de vaccin împotriva Covid-19 pentru statele membre ale UE.
România va primi luni o nouă tranșă de vaccin de la compania Pfizer BioNTech, care constă în 697.320 doze. Vaccinurile vor fi livrate pe cale aeriană și vor ajunge pe aeroporturile din Otopeni, Cluj-Napoca și Timișoara.
Autorizarea vaccinului împotriva COVID-19 produs de Pfizer/BioNTech a fost extinsă la adolescenții cu vârste cuprinse între 12 și 15 ani în Statele Unite, a anunțat luni Agenția americană pentru Medicamente (FDA), notează AFP.
Acțiunile BioNTech se apreciau cu 7% în deschiderea tranzacțiilor luni, pe fondul rezultatelor financiare peste așteptări raportate de compania germană de biotehnologie, dezvoltatoarea, alături de Pfizer, a primului vaccin anti-Covid autorizat pentru comercializare.
Unei tinere italience i s-au administrat din greșeală șase doze de vaccin împotriva covid-19 Pfizer-BioNTech, iar tânăra a fost plasată sub observație, într-o stare de sănătate bună, la un spital din Toscana (centru), dezvăluie agenția italiană de presă AGI, relatează AFP.
O nouă tranșă de vaccin produs de Pfizer BioNTech sosește, luni, în țară și va fi ditribuită în întreaga țară pentru continuarea procesului de vaccinare.
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat, sâmbătă, un nou contract pentru achiziționarea a 1,8 miliarde de doze de vaccin anti-Covid de la BioNTech-Pfizer.
Laboratorul farmaceutic american Pfizer urmează să ceară o autorizare de urgență a vaccinului său împotriva covid-19 în vederea vaccinării copiilor cu vârsta cuprinsă între doi și 11 ani - începând din septembrie, potrivit presei americane, relatează AFP.
Grupul farmaceutic american Pfizer anunță că se așteaptă să vândă în 2021 1,6 miliarde de doze de vaccin împotriva covid-19, dezvoltat în partaneriat cu compania germană în domeniul biotehnologiei BioNTech, în valoare de 26 de miliarde de dolari, cu mult mai mult decât cele 15 miliarde prevăzute inițial, relatează AFP.
Statele Unite urmează să autorizeze vaccinul Pfizer-BioNTech împotriva COVID-19 pentru copii de 12 ani și peste această vârstă începând de săptămâna viitoare.
Vaccinurile pentru Covid-19 ale Pfizer și Moderna au o eficacitate de 94% în prevenirea spitalizării persoanelor cu vârste de cel puțin 65 de ani, potrivit unui studiu realizat în condiții reale de Centrul pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (CDC) din Statele Unite, transmite CNBC.
Pfizer Inc. a anunțat că a decoperit că în Mexic și Polonia circulă versiuni false ale vaccinului anti-Covid pe care l-a dezvoltat cu BioNTech, potrivit CNN.
Directorul general al companiei farmaceutice Pfizer, Albert Bourla, a declarat că oamenii vor avea nevoie, ”probabil”, de un rapel al vaccinului pentru Covid-19 în decurs de 12 luni după ce s-au vaccinat complet, transmite CNBC.
Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) a anunțat că luni sosește în România o nouă tranșă de vaccin de la Pfizer BioNTech care constă în 511.290 doze. Vaccinurile vor fi livrate pe cale aeriană, pe aeroporturile din Otopeni, Cluj-Napoca și Timișoara.
Varianta coronavirusului descoperită în Africa de Sud poate anula protecția vaccinului de la Pfizer/ BioNTech până la un punct, a arătat un studiu recent israelian, deși în această țară prezența mutației este scăzută iar datele nu au fost analizate și de alți specialiști, conform Reuters.
Alianța Pfizer/ BioNTech a depus în Statele Unite o cerere de extindere a autorizării de urgență a vaccinului contra Covid-19 la adolescenții cu vârste cuprinse între 12 și 15 ani, scrie AFP.
O nouă tranșă de 511.290 de doze de vaccin Pfizer BioNTech ajunge luni în România. Vaccinurile vor fi livrate pe cale aeriană, pe aeroporturile din Otopeni, Cluj-Napoca și Timișoara.
Vaccinul alianței americano-germane Pfizer/BioNTech asigură protecție împotriva covid-19 timp de cel puțin șase luni de la rapel, arată un studiu clinic în faza 3, anunță cele două companii, relatează CNN.
Vaccinul împotriva covid-19 al alianței americano-germane Pfizer/BioNTech are o eficiență de 100% la adolescenți cu vârsta cuprinsă între 12 și 15 ani, arată rezultate ale unui test clinic în faza 3, asupra a 2.260 de adolescenți, în Statele Unite, au anunțat cele două laboratoare, care își exprimă speranța ca vaccinarea acestei categorii de vârstă să înceapă înaintea noului an școlar, relatează AFP.
Vaccinurile Pfizer și Moderna au demonstrat o eficiență de 90% contra unei infecții cu coronavirus - fără distincție în ceea ce privește dezvoltarea sau nu a simptomelor - subliniază un studiu realizat în condiții reale pe 4.000 de îngrijitori americani, scrie AFP. Altă veste încurajatoare, o vaccinare parțială cu o singură doză de la unul dintre cele două vaccinuri a permis o protecție de 80% la două săptămâni de la injecție, afirmă acest studiu.
Fondatorii companiei farmaceutice germane BioNTech, care a contribuit la dezvoltarea unuia dintre primele vaccinuri împotriva COVID-19, sunt decorați cu Ordinul de Merit al Republicii Federale Germane, relatează dpa.