Cramele Pinord, localizate în nord-estul Spaniei, au o istorie de peste 100 de ani în domeniul viticol.
Vidigal Wines, o cramă cu tradiție de lângă Leiria, Portugalia, a fost înființată la începutul secolului XX, fiind de fapt o afacere de familie
Fondată în 1928 de către Carlo Botter, crama Casa Vinicola Botter se află la 30 km nord-est de Veneția, producând astăzi vinuri de o calitate superioară, distribuite în peste 40 de țări din lume.
La Marca Prosecco este unul dintre cele mai apreciate și premiate branduri în lume. În 2007 a fost inclus de către Wine Spectator în Top 100 Wines of the Year, iar în 2015, vinul a primit distincția de „Cel mai popular vin spumant italian” în cadrul competiției Annual Restaurant Poll.
Soare Blanc de Noir s-a născut din dorința de a întregi gamă Vinarte cu un vin dintr-un soi exploatat în zona Samburesti în mare parte în varianta lui de origine, roșu
Negroamaro este un vin roșu cu tradiție în sudul Italiei, un vin care va surprinde plăcut prin aromele, dar și caracteristicile specifice terroir-ului din regiunea Puglia.
Caii de la Letea reprezintă o ediție limitată, premium a celor mai bune vinuri din portofoliul Via Viticola. Expresive, inedite și savuroase, aceste vinuri sunt caracteristice terroirului din zona podgoriei Sarica Niculițel
Bulgaria este una dintre cele mai vechi regiuni viticole ale lumii, însă de aproximativ 15 ani vinurile produse aici cu ajutorul tehnologiei moderne au urcat în topul celor mai apreciate vinuri pe plan internațional.
Crama Jelna din județul Bistrița-Năsăud se întinde pe 26 de hectare, aici fiind cultivate soiuri precum Sauvignon Blanc, Fetească Albă, Fetească Regală, Muscat Ottonel sau Pinot Noir.
Pere Ventura a înființat crama cu același nume în 1992, dedicand-o strămoșilor săi, familia sa fiind una preocupată de domeniul viticol încă din secolul 19.
De cinci generații, Domaine du Vieux Telegraphe este condusă de familia Brunier, mai precis din 1891. Plantațiile acestei crame, cu o medie de vârstă de 60 de ani, se află pe celebrul podiș La Crau, poate cea mai renumită regiune din Chateauneuf du Pape.
Înființată în 1756, în regiunea Pfalz, supranumită și “Toscana Germaniei”, proprietatea J.L Wolf (denumită acum Villa Wolf) a fost considerată o fabrică de succes pentru mai mult de două secole
Pe lângă podgoriile din Campania, Mario Ercolino, proprietarul Montemajor, a cumpărat mai multe vii în sudul Italiei ceea ce a crescut atât producția, cât și calitatea vinurilor realizate.
Crama Mezzacorona Castel Firmian este situată la poalele Dolomitilor Italieni, o regiune viticolă renumită peste tot în lume.
San Marzano – Puglia din Italia este o regiune viticolă cu tradiție. Acolo, fiecare producător de vin are grijă de vițele de vie ca și cum ar fi grădini, iar fiecare familie are o poveste cu totul și cu totul specială
Aromă elegantă, fructată, dar și buchetul floral sunt principalele note distinctive ale acestui Belstar Prosecco, o alegere sofisticată și inspirată indiferent de ocazie
Regiunea viticola Marlborough este una binecunoscută în Nouă Zeelandă, ca de altfel în întreaga lume, pentru vinurile excepționale pe care le oferă.
Domeniile Chermette au o lungă tradiție în domeniul viticol: primele atestări datează încă din secolul 17, iar crama a început să fie construită în 1873.
Crama Jelna este o afacere de familie din Bistrița-Năsăud, situată într-o regiune viticolă recunoscută în cultură vinului. Pe cele 26 de hectare de viță de vie sunt cultivate soiuri precum Sauvignon Blanc, Fetească Regală, Fetească Albă, Pinot Noir sau Muscat Ottonel
Bulgaria este una dintre cele mai vechi regiuni viticole ale lumii, însă de aproximativ 15 ani vinurile produse aici cu ajutorul tehnologiei moderne au urcat în topul celor mai apreciate vinuri pe plan internațional.
Aflata la a treia generatie, Casa Vinicola Botter produce vinuri de cea mai inalta calitate de aproape un secol. Crama colaboreaza cu unii dintre cei mai apreciati vinificatori din regiunea Veneto, Apulia, Molise, Abruzzo sau Sicilia.
Cuvee Alexis Rose 2021 de la Crama Avincis este un mix interesant de Merlot și Cabernet Sauvignon.
Ferma Ca’ Vittoria este situată într-una dintre cele mai ofertante zone viticole din Italia, pe dealurile Conegliano, în inima regiunii Conegliano Valdobbiadene
Cupajul de la Oprișor își trage numele de la personajul mitic de origine slavă, întâlnit în folclorul oltenesc
Domaine Roger Sabon - Chateauneuf-du-Pape a fost fondat în 1952 de către Roger Sabon, iar astăzi afacerea de familie include o podgorie de viță de vie de 18 ha situată în regiunea Châteauneuf-du-Pape, pe malul Ronului.