Cantine San Marzano este unul dintre cei mai moderni și activi producători de vin din regiunea Manduria, Italia.
Pere Ventura a înființat crama cu același nume în 1992, dedicand-o strămoșilor săi, familia sa fiind una preocupată de domeniul viticol încă din secolul 19.
Crama “Ego Bodegas” s-a născut din efortul și pasiunea partenerilor săi, spaniolul Santos Ortiz și românca Ioana Păunescu. În 2011, aceștia au înființat crama și au reușit să o facă să funcționeze fără prea mari resurse, folosindu-se doar de intuiția și talentul lor.
Fondată în 1908, așadar cu o lungă tradiție în lumea vinului italian, Grand Maestro Italiano reprezintă și astăzi una dintre cramele simbol al Italiei.
Mario Ercolino, celebrul oenolog-proprietar al Montemajor, a învățat să facă vin de la părinții săi, la proprietatea lor din Feudi di San Gregorio
Champagne Bernard Remy a fost fondată acum mai bine de 50 de ani la câțiva kilometri de Reims și Epernay, într-o binecunoscută zonă viticolă din Franța.
Jiana, cupaj de la Crama Oprisor, întregește colecția dedicată Olteniei, alături de Rusalca Albă și Drăgaica Roșie.
Fetească Neagră de la Crama Oprișor este o creație impresionantă, un vin care scoate în evidență potențialul oltenesc și amprenta autentică a acestei zone cu o veche tradiție în domeniul viticol.
Ca' Di Rajo este "o cramă modernă într-un loc istoric", fondată în 2005 de către frații Simone, Alessio și Fabio, familia Cecchetto fiind un producător important de vin încă din 1931.
Armando, Paolo, Tiziano și Massimo Castagnedi sunt patru frați pasionați de viticultura încă din copilărie, când tatăl lor administra cramele din San Zeno di Colognola, regiunea Valpolicella.
Recomandarea de astăzi, Divici Prosecco DOC, este un vin elegant și complex, realizat din struguri Glera, proveniți din podgoriile de viță de vie localizate pe dealurile din regiunea Treviso, Italia
Prince Mircea Cuvee D’Excellence 2020 este realizat din soiurile de struguri Riesling Italian și Sauvignon Blanc, strugurii fiind atent selecționați și culeși manual, ulterior vinul fiind fermentat pentru 3 luni în barrique-uri de stejar.
În 1984, Rita și Virgilio Bisti și-au împlinit în sfârșit visul de-o viață și au achiziționat o proprietate cu 17 hectare de vită de vie în Suvereto, un orășel din inima Toscanei, proprietate care avea să devină apoi crama Tua Rita.
Pasiunea lui Francois Lurton a fost aceea de a găsi terroir-uri noi și interesante, iar locul în care a decis să înființeze Domaine des Fumees Blanches este într-o astfel de regiune cu potențial viticol, și anume Gondrin, Gers, din Franța
Blanc de Blancs este un vin spumant marcat de tipicitatea locului sau de origine, Vinya del Llac, o vie de peste 40 de ani, care ne permite obținerea unui vin spumant structurat, proaspăt și complex.
Crama Le Contesse este condusă de Loris Bonotto, cel care a infintat compania în 1976, alături de soția sa.
FreeZante este primul vin Caii de la Letea în varianta “petiant”, un rose care conturează spiritul de vită liberă caracteristic podgoriei de la Sarica Niculițel
În 1946, în urma Reformei Agrare ce a fost implementată în Italia în perioada imediat următoare războiului, zona Nurra din Sardinia, a fost retrocedată fermierilor
Crama Jelna aparține unei familii tinere de antreprenori din județul Bistrița Năsăud, a cărei pasiune pentru vin și cultură vinului a determinat-o să investească în acest domeniu, continuând totodată o poveste cu tradiție
Crama Duemani a fost fondată de către Elena Celli și Luca D'Attoma, pe coasta Toscanei.
Vioi, exuberant și plăcut că arome, propunerea noastră de astăzi, Prosecco Spumante Barocco Rose, este un spumant perfect în orice ocazie
Crama Maestro Italiano produce unele dintre cele mai apreciate vinuri încă din 1908. Podgoriile de viță de vie sunt situate în regiunea Puglia din Italia, o zonă cu o lungă tradiție viticolă, vinurile produse aici reflectând caracteristicile zonei.
Istoria Patriarche începe încă din 1780 și, cu fiecare generație care a venit, acest brand a crescut și și-a consolidat și mai mult poziția în industria viticolă
În 2008, Marchesi Antinori și Familia Rista, două nume cu greutate în domeniul viticol, au înființat în România Vitis Metamorfosis.
Fondată în 1995, Calmel & Joseph este o cramă specializată în vinuri Languedoc-Roussillon, realizate din vinării private din această zonă.