Deplasarea din 2015 în regiunea Golfului Persic a fostului premier Victor Ponta a costat statul român peste un milion de lei, din care ponderea principală o reprezintă contravaloarea închirierii aeronavei guvernamentale
Canada trimite în această săptămână o misiune tehnică pentru a evalua situația ridicării vizelor pentru români, au declarat pentru Profit.ro surse diplomatice. Misiunea a fost programată doar cu o săptămână înainte de vizita premierului Cioloș în Canada.
Prințul Charles, moștenitorul coroanei Marii Britanii, va reveni luni în România, urmând a se întâlni cu președintele Iohannis și cu premierul Cioloș. Începând cu 1998, Charles a venit anual în România, vizitând în special Transilvania, unde a sprijinit renovarea mai multor case tradiționale, precum și revigorarea meșteșugurilor locale.
Creșterea producției de motoare la Ford Craiova, pentru a evita returnarea unei noi părți din ajutorul de stat, și demararea producției de automobile electrice vor fi subiectele de discuție dintre premierul Dacian Cioloș și președintele Ford, Mark Fields, la sediul companiei din Detroit.
Premierul Dacian Cioloș se va afla în Statele Unite ale Americii, în perioada 22-25 mai, într-o vizită de lucru în care se va întâlni și cu vicepreședintele SUA, Joseph Biden, a anunțat, vineri, Guvernul. În februarie, Profit.ro a anunțat în exclusivitate că premierul Cioloș va efectua, în prima jumătate a acestui an, o vizită oficială la Washington.
Secretarul de stat american John Kerry este invitat în România și intenționează să vină în primul semestru al anului, probabil în primăvară, a declarat premierul Dacian Cioloș, comentând astfel, la solicitarea presei, știrea Profit.ro privind vizita oficială a secretarului de stat al SUA.
Premierul Dacian Cioloș va efectua în prima jumătate a acestui an o vizită oficială la Washington, în timp ce secretarul de stat al SUA John Kerry va veni în România pentru a discuta cu autoritățile de la București.
Premierul Dacian Cioloș va efectua, la începutul lunii ianuarie, o vizită în Germania, la invitația cancelarului Angela Merkel. Surse oficiale au declarat pentru Profit.ro că cei doi oficiali se vor întâlni pe 7 ianuarie la Berlin.