ANAF pregătește controale în comerțul online pentru a strânge mai mulți bani. Inspectorii antifraudă vor primi înapoi, la rectificare, un spor de solicitare

ANAF pregătește controale în comerțul online pentru a strânge mai mulți bani. Inspectorii antifraudă vor primi înapoi, la rectificare, un spor de solicitare
scris 7 mar 2017

Premierul Sorin Grindeanu a decis, în urma sunei întâlniri cu reprezentanții Ministerului Finanțelor Publice și ANAF, adoptarea mai multor măsuri pentru creșterea gradului de colectare a taxelor și impozitelor, dar și pentru îmbunătățirea relației dintre Fisc și contribuabili. Astfel, ar urma să fie "avute în vedere o serie de măsuri urgente cu implementare până la data de 15 aprilie 2017", printre care inițierea de controale în comerțul online, controale vizând utilizarea de facturi false, extinderea Spațiului Privat Virtual, dar și îndrumarea contribuabililor pentru accesarea plății eșalonate a obligațiilor fiscale dacă nu-și pot plăti la timp taxele și impozitele, soluție care ar permite acordarea unor facilități cum ar fi anularea penalităților de întârziere. În plus, premierul a anunțat ca ANAF va primi la rectificarea bugetară bani pentru a plăti din nou la nivel maxim un spor de  suprasolicitare neuropsihică inspectorilor antifraudă.

"Premierul Sorin Grindeanu a analizat, în cadrul întâlnirii de lucru cu reprezentanții Ministerului Finanțelor Publice și ANAF, propunerile acestora pentru creșterea gradului de colectare a taxelor și impozitelor și pentru îmbunătățirea relației dintre administrația fiscală și contribuabilii persoane fizice și juridice", potrivit unui comunicat al Guvernului.

Grindeanu confirmă: Introducerea TVA zero la livrarea de locuințe este în așteptare, fiind discutată cu Bruxelles-ul CITEȘTE ȘI Grindeanu confirmă: Introducerea TVA zero la livrarea de locuințe este în așteptare, fiind discutată cu Bruxelles-ul

Potrivit executivului, "sunt avute în vedere o serie de măsuri urgente cu implementare până la data de 15 aprilie 2017", printre care:

  • Consilierea contribuabililor pentru plata la timp a taxelor și completarea corectă a declarațiilor fiscale;
  • Îndrumarea contribuabililor pentru accesarea plății eșalonate a obligațiilor fiscale, în cazul în care nu-și pot plăti la timp taxele și impozitele. Această soluție permite acordarea unor facilități cum ar fi anularea penalităților de întârziere, în cazul finalizării eșalonării;
  • Extinderea Serviciului “Spațiul Privat Virtual“ la persoanele juridice și la alte entități fără personalitate juridică
  • Flexibilizarea modalității de poprire pe conturi în cazul contribuabililor care sunt executați silit, astfel încât suma blocată să nu depășească datoria către ANAF;
  • Inițierea de acțiuni de control în domeniul comerțului on-line;
  • Intensificarea controlului în scopul identificării contribuabililor care înregistrează în evidențele contabile facturi false.

Guvernul promite să îmbunătățească relației dintre Fisc și contribuabili prin aplicarea reglementărilor ce vor fi incluse în noua lege a prevenției. Proiectul se află într-o etapă avansată de elaborare în cadrul unui grup de lucru interministerial.

Scopul Legii prevenției va fi prevenirea aplicării automate a sancțiunilor pentru faptele care constituie contravenții, prin întocmirea unui plan de conformare, astfel încât să fie acordat contribuabilului un termen în care va avea posibilitatea să corecteze neregulile constatate și să se conformeze dispozițiilor legale. 

Premierul a promis inspectorilor antifraudă reîntregirea sporului de solicitare neuropsihică

Un alt subiect discutat la întâlnirea de lucru a apremierului cu reprezentanții Ministerului Finanțelor și cei ai ANAF a vizat situația acordării sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică personalului antifraudă din cadrul ANAF.

Șeful Guvernului a precizat că la rectificarea bugetară vor fi alocate fondurile necesare pentru reluarea plății acestui spor la nivelul de 25% din salariul de încadrare.

ANAF a anunțat recent că inspectorii antifraudă ai Fiscului vor primi, din martie, un spor de "risc si suprasolicitare neuropsihică" de numai 5% din salariul de bază, față de 25% în anii trecuți, după ce bugetul pentru 2017 al ANAF a fost redus. Inspectorii continuă să primească sporul de 75% pentru orele suplimentare efectuate.

Sporul de \ CITEȘTE ȘI Sporul de "suprasolicitare neuropsihică" al inspectorilor antifraudă ai ANAF a fost redus de cinci ori

La întâlnirea de la Palatul Victoria au mai participat Ionuț Mișa, secretar de stat în Ministerul Finanțelor Publice, și Bogdan Nicolae Stan, președintele ANAF.

Situația veniturilor colectate de ANAF

Potrivit datelor anunțate de autorități, totalul veniturilor bugetare colectate de ANAF în ianuarie și februarie a însumat 31,9 miliarde de lei, cu 0,9% mai puțin față de primele două luni ale anului trecut.

Guvernul a nuanțat scăderea, afirmând că încasările din ianuarie 2016 au fost realizate prin aplicarea cotei de 24% TVA, în timp ce cota TVA a fost, în ianuarie 2017, de 20%.

viewscnt

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Afla mai multe despre
guvern
anaf
fisc
spatiu privat virtual
buget
ministerul finantelor
controale