Analiza mediului antreprenorial după primele 6 luni ale anului 2019

Analiza mediului antreprenorial după primele 6 luni ale anului 2019
Marius Oncu
Marius Oncu
scris 1 aug 2019

După primele 6 luni ale anului 2019, în comparație cu aceeași perioadă a anului 2018, mediul antreprenorial a înregistrat o creștere în ce privește înființarea profesioniștilor și a radierilor, dar o scădere în ce privește numărul de dizolvări și suspendări, conform datelor Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC), interpretate de REGnet.ro.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

În ce privește înființările, numărul general al acestora a crescut în prima parte a anului 2019 cu aprox. 9,05% față de aceeași perioadă a anului trecut, respectiv 1 ianuarie – 30 iunie 2018. Cu titlu de exemplu, în ce privește societățile cu răspundere limitată (SRL) numărul acestora este de 54.515 în anul 2019, față de 45.276 în anul 2018. Totuși, relativ la PFA-uri, anul 2019 a înregistrat un număr de14.570, în scădere față de 2018 care a cumulat un număr de 14.739.

Județele care au progresat cel mai mult în ce privește înmatriculările de profesioniști sunt: Gorj (+72,97%), Prahova (+50,96%), Brașov (+46,65%), Bacău (+45,70%) și Neamț (+44,88%). Pe de altă parte, o scădere se înregistrează la nivelul Bucureștiului, respectiv de -11,35%, de la 10.136 profesioniști în 2018, la 8.986 profesioniști în 2019.

EXCLUSIV Noul președinte ANAF: Fiscul va fi în stradă! Până la final de an declanșăm 150.000 de controale. Mesaj pentru cine va fi găsit în neregulă CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Noul președinte ANAF: Fiscul va fi în stradă! Până la final de an declanșăm 150.000 de controale. Mesaj pentru cine va fi găsit în neregulă

Analiza mediului antreprenorial după primele 6 luni ale anului 2019

În ce privește dizolvările, numărul acestora a scăzut cu aprox. 10,47% la jumătatea anului 2019 în comparație cu jumătatea anului 2018, respectiv 16.626 față de 18.570. Județele care au progresat cel mai mult în acest sens au fost: Botoșani (-45,71%), Neamț (-42,24%), Olt (-40,43%), Hunedoara (-35,45%) și Mureș (-32,93%). Totuși, o creștere semnificativă se înregistrează la nivelul județului Caraș-Severin, respectiv de +87,68%, de la un număr de 138 în 2018, la un număr de 259 în 2019.

Domeniile de activitate cu progrese importante au fost: industria extractivă (-50%), producția și furnizarea de energie electrică și termică, gaze, apă caldă și aer condiționat (-20,61%), agricultură, silvicultură și pescuit (-17,61%), hoteluri și restaurante (-15,43%) și distribuția apei; salubritate, gestionarea deșeurilor, activități de decontaminare (-11,97%).

Analiza mediului antreprenorial după primele 6 luni ale anului 2019

ULTIMA ORĂ Guvernul ia în calcul taxă pe băuturile răcoritoare cu conținut ridicat de zahăr, majorarea accizei la țigarete și reduceri de posturi - surse CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Guvernul ia în calcul taxă pe băuturile răcoritoare cu conținut ridicat de zahăr, majorarea accizei la țigarete și reduceri de posturi - surse

Un trend descendent se întâlnește și în cazul suspendărilor, unde numărul acestor a scăzut cu aprox. 20,97% în perioada 1 ianuarie 2019 - 30 iunie 2019 în comparație cu 1 ianuarie 2018 - 30 iunie 2018. Așadar, în anul 2019 s-a înregistrat un număr de 7.601 suspendări, față de 9.618 în anul 2018. Cele mai performante județe în acest sens au fost: Galați (-36,54%), București (-36,40%), Satu Mare (-31,42%), Ialomița (-31,37%) și Ilfov (-30,71%).

Domeniile de activitate în care s-au înregistrat cele mai mari progrese au fost: producția și furnizarea de energie electrică și termică, gaze, apă caldă și aer condiționat (-83,33%), industria extractivă (-63,64%), construcții (-35,59%), tranzacții imobiliare (-33,80) și învățământ (-38,10%).

Analiza mediului antreprenorial după primele 6 luni ale anului 2019

Cu privire la radieri se remarcă o creștere de aprox. 62,42% în primele 6 luni ale anului 2019 în comparație cu aceeași perioadă a anului 2018, respectiv 67.807 față de 41.748. Cele mai afectate județe au fost: Teleorman (+191,47%), Bistrița-Năsăud (+161,80%), Maramureș (+158,32%), Vaslui (+151,03%) și Gorj(+133,27%).

ULTIMA ORĂ Guvernul a avizat amnistia fiscală: Vor fi șterse din principal în cazul datoriilor de peste 1 milion de lei CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Guvernul a avizat amnistia fiscală: Vor fi șterse din principal în cazul datoriilor de peste 1 milion de lei

Domeniile de activitate care au înregistrat cele mai mai creșteri privind radierile au fost: agricultură, silvicultură și pescuit (+135,20%), industria prelucrătoare (+87,04%), comerț cu ridicata și cu amănuntul; repararea autovehiculelor și motocicletelor (+83,76%), construcții (+83,94%) și administrație publică și apărare; asigurări sociale din sistemul public (+50%).

Analiza mediului antreprenorial după primele 6 luni ale anului 2019

viewscnt
Afla mai multe despre
regnet.ro
onrc
firme
infiintari
radieri
dizolvari
suspendari