Bogdan Stan, ANAF: Extinderea Spațiului Privat Virtual la firme a fost implementată, dar așteaptăm un aviz de la Ministerul Comunicațiilor

Bogdan Stan, ANAF: Extinderea Spațiului Privat Virtual la firme a fost implementată, dar așteaptăm un aviz de la Ministerul Comunicațiilor
scris 13 apr 2017

Extinderea și la persoane juridice a Spațiului Privat Virtual, accesibil în prezent doar persoanelor fizice, a fost implementată de Agenția Națională de Administrație Fiscală (ANAF), iar în prezent se află în faza obținerii avizului Ministerului Comunicațiilor, a declarat, joi, președintele ANAF, Bogdan Stan. Introducerea acestei facilități este solicitată de mult timp de către sectorul privat, întrucât ar face mai ușor schimbul de documente dintre firme și ANAF.

Extinderea Spațiului Privat Virtual face parte dintr-un set de 14 măsuri stabilite de șeful ANAF la începutul lunii martie cu premierul Sorin Grindeanu. Scopul acestora este creșterea colectării de venituri la buget, precum și îmbunătățirea conformării voluntare și a relației ANAF-contribuabil.

"În urma discuțiilor pe care le-am avut cu premierul pe 3 martie ne-am asumat un set de 14 măsuri pentru implementare, termenul lor fiind de 15 aprilie. 15 aprilie cade sâmbăta, așa că ne-am grăbit un pic în sensul acesta. Astăzi am finalizat, țin să vă anunț că toate cele 14 măsuri sunt implementate astăzi. Unele dintre ele, care necesitau emiterea unor ordine de președinte ANAF sunt pe circuitul de avizare către Ministerul de Finanțe, iar cel privind Spațiul Privat Virtual (extinderea pentru persoane juridice, n.r.) este spre avizare către Ministerul Comunicațiilor”, a declarat președintele ANAF, Bogdan Stan, într-o conferință de presă susținută la Palatul Victoria.

ANAF pregătește controale în comerțul online pentru a strânge mai mulți bani. Inspectorii antifraudă vor primi înapoi, la rectificare, un spor de solicitare CITEȘTE ȘI ANAF pregătește controale în comerțul online pentru a strânge mai mulți bani. Inspectorii antifraudă vor primi înapoi, la rectificare, un spor de solicitare

Șeful ANAF s-a întâlnit joi cu premierul pentru a-i prezenta stadiul împlementării măsurilor asumate la începutul lunii martie.

Președintele ANAF a declarat, recent, într-un interviu acordat Profit.ro, că printre facilitățile disponibile în Spațiul Privat Virtual se vor afla și evidențierea neconcordanțelor rezultate din Declarația 394 și accesarea de documente precum fișa pe plătitor, cerute insistent de contabili.

Spațiului Privat Virtual este un serviciu disponibil, în prezent, doar persoanelor fizice. Acestea pot alege să primească, prin intermediul acestui serviciu, acte administrative fiscale emise în formă electronică de Fisc, precum și alte documente. La rândul lor, contribuabilii pot transmite, prin intermediul SPV: declarațiile fiscale, contractele de cedare a folosinței bunurilor, precum și diverse cereri sau sesizări. Contribuabilii persoane fizice care se înregistrează în prezent cu un cont în Spațiul Privat Virtual trebuie să fie, însă, atenți și să-l verifice periodic, întrucât toate actele fiscale transmise de ANAF unei persoane în acest mod sunt considerate ca fiind comunicate oficial.

viewscnt

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Afla mai multe despre
anaf
spatiu privat virtual
firme
ministerul comunicatiilor
bogdan stan