Când poate începe ANAF "executarea" lui Iohannis. Încă un proces privind moștenirea imobilelor din Sibiu are implicații, după decizia recentă a instanței supreme - surse

Când poate începe ANAF "executarea" lui Iohannis. Încă un proces privind moștenirea imobilelor din Sibiu are implicații, după decizia recentă a instanței supreme - surse
scris 26 sep 2024

ANAF ar putea trece la recuperarea prejudiciilor în dosarul imobilelor din Sibiu ale familiei Iohannis, abia după ce se încheie un alt litigiu aflat în prezent în desfășurare în instanță legat tot de moștenire, potrivit informațiilor obținute de Profit.ro din surse instituționale. Decizia pronunțată recent de către instanța supremă nu ar fi, astfel, suficientă ca ANAF să treacă la recuperarea prejudiciilor. Poziția oficială transmisă de ANAF a confirmat informațiile publicate de către Profit.ro.

În cazul în care situația se clarifică în instanță, Iohannis va avea posibilitatea să achite suma stabilită, Fiscul trecând la executare doar în cazul în care nu plătește.

Urmărește-ne și pe Google News

UPDATE 14.42 Poziția oficială a ANAF

"În dosarul cu nr. 897/85/2016, având ca obiect petiție de ereditate, prin Decizia nr. 1252/09.06.2021, Înalta Curte de Casație și Justiție respinge recursul declarat de reclamanta Baștea Rodica  împotriva deciziei nr. 348/2503.2020 a Curții de Apel Alba Iulia Sectia I Civilă, hotărârea instanței supreme rămânând definitivă.

Evenimente

20 noiembrie - Eveniment News.ro Orașul meu
28 noiembrie - Profit Financial.forum

În dosarul cu nr. 939/85/2016, având ca obiect succesiune, prin decizia nr. 1943/24.09.2024, Înalta Curte de Casație și Justiție respinge recursul declarat de recurenta Baștea Rodica împotriva deciziei nr 1973/15.06.2023 a Curții de Apel Alba Iulia Secția I Civilă,  în contradictoriu cu intimații pârâți Statul Român prin Municipiul Sibiu, reprezentat de Primar și Statul Român prin Ministerul Finanțelor, și în acest caz hotărârea instanței supreme rămânând definitivă.

Ulterior, această ultimă hotărâre urmează să fie motivată și comunicată părților din proces.

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu a formulat o acțiune la Tribunalul Sibiu, având ca obiect constatare nulitate act juridic, rectificare CF, în baza unui mandat acordat de Ministerul Finanțelor, prin care s-a solicitat constatarea nulității absolute a Certificatului de moștenitor nr. 7/06.02.2012 emis de Biroul Notarial Bucșa Radu Gabriel și Asociatii, în ceea ce priveste includerea în masa succesorală a imobilului situat administrativ în Sibiu, str. Nicolae Balcescu nr. 29, jud. Sibiu și obligarea pârâtei Baștea Rodica să lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul de la adresa amintită.

În acest ultim dosar, Tribunalul Sibiu este ținut de soluțiile definitive din cele două dosare anterior menționate.

Ținând cont de cele prezentate, urmează ca Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu să facă demersurile judiciare corespunzătoare în vederea apărării intereselor Statului Român", arată ANAF într-un răspuns transmis Profit.ro.

Decizia recentp a instanței supreme

Instanța supremă a pronunțat miercuri o decizie definitivă într-un litigiu din 2016 privind moștenirea unui imobil din Sibiu care a aparținut soției președintelui Klaus Iohannis. Procesul a fost pierdut de Rodica Baștea, o prietenă din Miami a soților Iohannis.

Instanța supremă a pronunțat o decizie definitivă într-un litigiu din 2016 privind moștenirea unui imobil din Sibiu care a aparținut soției președintelui Klaus Iohannis. Procesul a fost pierdut de Rodica Baștea, o prietenă din Miami a soților Iohannis. Este vorba despre un imobil de pe strada Gheorghe Magheru 35 din Sibiu, arată Hotnews.ro.

Hotărârea este definitivă. ANAF explica în aprilie într-un răspuns pentru G4Media.ro că, din cauza litigiilor privind moștenirea, nu poate recupera un alt imobil care a aparținut președintelui, spațiul comercial din strada Nicolae Bălcescu 29 și nici cei 260.000 de euro obținuți din chirie de familia prezidențială.

Calcul - Cât a împrumutat deja Guvernul până la finele lunii august CITEȘTE ȘI Calcul - Cât a împrumutat deja Guvernul până la finele lunii august

Casele lui Iohannis și litigiile în instanță

Litigiul în privința căruia ICCJ s-a pronunțat miercuri a fost deschis de Rodica Baștea, o prietenă din Miami a familiei Iohannis, care a cerut anularea unui certificat din 2008 prin care statul român a fost declarat moștenitorul legal al imobilului din Gheorghe Magheru 35. Între 1999 și 2008, casa a aparținut lui Ioan Baștea, soțul femeii, decedat între timp, Georgetei Lăzurcă, soacra președintelui, și lui Carmen Iohannis, soția acestuia.

În noiembrie 2015, Carmen și Klaus Iohannis au pierdut în instanță un prim imobil din Sibiu – spațiul comercial din strada Nicolae Bălcescu 29 (artera pietonală cu terase care duce spre Piața Mare). Judecătorii de la Curtea de Apel Brașov au hotărât atunci că imobilul cumpărat de Iohannis aparține statului, deoarece proprietarul inițial nu mai are moștenitori legali. Imobilul din Bălcescu nu a fost recuperat nici acum de către stat, din cauza litigiilor privind moștenirea.

Unul dintre litigii este cel privind moștenirea casei din Magheru, asupra căruia instanța supremă a decis definitiv miercuri. Prin urmare, din 2015 și până acum statul român nu a putut să își înscrie dreptul de proprietate asupra imobilului din cauza proceselor în instanță. Statul, prin ANAF, nu poate să obțină certificatul de moștenitor al imobilului din Bălcescu 29, așa cum obținuse deja pentru imobilul din Magheru 35, act contestat în instanță de prietena familiei Iohannis. Între timp, spațiul comercial stă nefolosit, a scris G4Media.

viewscnt
Afla mai multe despre
klaus iohannis
anaf
recuperare prejudiciu
case
sibiu