Date transmise Profit.ro: Fiscul a vândut în 8 ani prin executare silită case de 8,4 milioane lei finanțate prin Prima Casă. Unde au fost pierdute cele mai multe locuințe

Date transmise Profit.ro: Fiscul a vândut în 8 ani prin executare silită case de 8,4 milioane lei finanțate prin Prima Casă. Unde au fost pierdute cele mai multe locuințe
Marius Oncu
Marius Oncu
scris 20 nov 2017

Programul Prima Casă a facilitat, începând din 2009, achiziția sau construcția a peste 200.000 de locuințe, mecanismul fiind chiar și la 8 ani de la lansare atractiv din cauza avansului foarte redus, de numai 5%. Doar 127 dintre locuințele finanțate prin Prima Casă au fost până în prezent vândute prin executare silită de către ANAF pentru recuperarea banilor plătiți de stat băncii în contul garanției și a altor sume rămase de plată, însă această situație s-ar putea schimba în contextul creșterii dobânzilor.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară
Cât de important este internetul pentru succesul unei afaceri. Studii de caz: Lagardère Travel Retail, Julius Meinl și lanțul Teilor, principali jucători pe piață CITEȘTE ȘI Cât de important este internetul pentru succesul unei afaceri. Studii de caz: Lagardère Travel Retail, Julius Meinl și lanțul Teilor, principali jucători pe piață

"În procesul de valorificare a bunurilor imobile, proces aflat în diferite etape ale procedurii (etapa evaluarii bunurilor, etapa organizarii și desfășurării licitațiilor) au fost organizate un numar de 434 licitații valorificându-se un numar de 127 de imobile. Valoarea bunurilor imobile adjudecate ca urmare a vânzării acestora la licitații este de 8,46 milioane lei", potrivit informațiilor furnizate Profit.ro de către ANAF.

Statul garantează în programul Prima Casă, prin intermediul FNGCIMM, 50% din valoarea creditului acordat. În cazul în care persoana care a luat creditul nu mai poate plăti ratele, Ministerul Finanțelor achită băncii garanția de 50%, iar Fiscul ulterior execută silit datornicul prin vânzarea imobilului pus ca garanție pentru credit. Datornicii din programul Prima Casă nu sunt protejați de Legea dării în plată, iar dacă suma recuperată din vânzare nu acoperă datoriile, persoana executată este urmărită de Fisc până la recuperarea integrală a creanțelor fiscale, inclusiv a dobânzilor, penalităților de întârziere sau majorărilor de întârziere, după caz, ori a altor sume, precum și a cheltuielilor de executare silită.

Ștefan Nanu, Trezoreria Statului: Există discuții ca doar populația cu anumite venituri să beneficieze de Prima Casă CITEȘTE ȘI Ștefan Nanu, Trezoreria Statului: Există discuții ca doar populația cu anumite venituri să beneficieze de Prima Casă

Din datele transmise, ANAF a vândut prin executare silită cele mai multe locuințe Prima Casă în București – 13, Capitala fiind urmată de Argeș, Cluj și Timiș, cu câte 12 imobile vândute.

De la lansarea programului, în anul 2009, au fost acordate peste 204.000 de garanții, în valoare totală de 17,5 miliarde lei, pentru credite de circa 35 de miliarde de lei, reprezentând 60% din stocul de credit ipotecar din sistemul bancar.

  Administrații
fiscale județene
Licitații
organizate
Bunuri imobile
adjudecate
1 București 27 13
2 Arad 27 8
3 Argeș 29 12
4 Bihor 20 6
5 Bistrița-Năsăud 3 1
6 Botoșani 10 1
7 Brăila 1 0
8 Brașov 8 1
9 Buzău 2 2
10 Cluj 27 12
11 Constanța 46 7
12 Covasna 4 1
13 Galați 14 10
14 Giurgiu 3 1
15 Gorj 8 2
16 Harghita 3 1
17 Hunedoara 21 4
18 Ialomița 8 2
19 Iași 12 5
20 Ilfov 5 3
21 Maramureș 19 6
22 Mehedinți 3 1
23 Mureș 1 0
24 Neamț 1 0
25 Olt 19 4
26 Prahova 9 1
27 Sibiu 10 4
28 Suceava 12 0
29 Teleorman 3 1
30 Timiș 37 12
31 Tulcea 3 2
32 Vâlcea 6 2
33 Vaslui 3 1
34 Vrancea 30 1
  Total 434 127
De ce cresc dobânzile și ce se va întâmpla cu Balonul Prima Casă CITEȘTE ȘI De ce cresc dobânzile și ce se va întâmpla cu Balonul Prima Casă

Greul la Prima Casă abia începe pentru cei care au luat credite la dobânzi mici

La peste 200.000 de locuințe cumpărate sau construite prin Prima Casă, 127 de bunuri imobile executate silit în 8 ani este destul de puțin, însă această evoluție a programului a afost influențată puternic de declinul dobânzilor în ultimii ani, ciclu care, potrivit economiștilor, s-a încheiat.

Astfel, o persoană care a luat un credit Prima Casă la finele lui 2009, când Robor la 3 luni, indicele în funcție de care se calculează dobânda, se afla la 10,65% și pe un trend de scădere, nu ar trebui să aibă în prezent, la un Robor de 2,18%, probleme de rambursare a creditului. De asemenea, salariile au crescut în această perioadă, de la 1.477 lei mediu net în decembrie 2009 la 2.376 în august 2017.

Probleme ar putea să apară, însă, în cazul celor care s-au îndatorat în ultimii câțiva ani, întrucât aceste persoane au accesat credite la dobânzi foarte mici, care le-au permis o îndatorare mai ridicată. Astfel, în ultimii 3 ani, Robor la 3 luni s-a situat sub 2%, cu minimul record, de 0,68%, înregistrat în 27 septembrie și 14 octombrie 2016.

Indicele Robor a trecut la mijlocul lunii septembrie de 1%, iar în prezent se situează peste 2%, cu perspective de creștere în următoarea perioadă.

Un avertisment în privința impactului creșterii dobânzilor asupra persoanelor cu datorii a venit recent de la Eugen Rădulescu, directorul Direcției de stabilitate financiară din BNR. Acesta a avertizat, din nou, că gradul de îndatorare a debitorilor este în creștere și că există o categorie de debitori care este foarte expusă la creșterea dobânzilor.

O treime dintre debitori, cei cu veniturile cele mai reduse, plăteau deja 70% din venitul disponibil pe ratele la credite, iar o creștere de două puncte ale dobânzii, din care jumătate s-a întâmplat deja, duce la o creștere a gradului de îndatorare la 80%.

Oficialul Băncii Naționale s-a arătat îngrijorat și la finele lunii septembrie, când ratele de dobândă de pe piața monetară interbancară au început să crească. susținând că nu vrea să se gândească la ce se va întâmpla când dobânzile vor crește.

Ponderea ratelor în venituri a crescut mai ales pe segmentul celor cu împrumuturi noi, unde cel mai mare aport a venit din programul cu garanții de stat Prima Casă. BNR a apărat programul în ultimii ani, susținând că este foarte util. Recent, BNR și-a nuanțat poziția, însă conducerea executivă spune că este nevoie ca programul să îi excludă pe cei cu venituri ridicate.

Prima casă moldovenească: Republica Moldova preia programul pentru a opri migrația tinerilor, apelând la experiența României CITEȘTE ȘI Prima casă moldovenească: Republica Moldova preia programul pentru a opri migrația tinerilor, apelând la experiența României

Banca centrală semnaliza, recent, că populația se îndatorează într-un ritm ridicat în ultima perioadă și că discută cu băncile limitarea serviciului datoriei. Inflația va crește peste estimările anterioare și va ajunge la aproape 4% în primăvara anului viitor, arată ultimul raport de inflație al BNR. În condițiile creșterii prețurilor, BNR a redus coridorul de variație a dobânzilor în piață.

viewscnt
Afla mai multe despre
anaf
prima casa
credite
locuinte
fisc