FOTO Cum arată aplicația e-Factura simplificată pentru microîntreprinderi, pregătită să fie lansată în câteva ore. Vine și Modulul Antifraudă pentru analiză de risc

FOTO Cum arată aplicația e-Factura simplificată pentru microîntreprinderi, pregătită să fie lansată în câteva ore. Vine și Modulul Antifraudă pentru analiză de risc
Marius Oncu
Marius Oncu
scris 4 mar 2024

Ministerul Finanțelor va lansa miercuri varianta simplificată pentru e-Factură, o aplicație de completare a facturii într-un format simplificat, aceasta fiind introdusă ca răspuns la solicitările transmise de microîntreprinderi, ce nu utilizează în mod curent elemente operaționale complexe. Modulul Antifraudă pentru analiză de risc (și controale) pe baza informațiilor transmise în e-Factură va deveni operațional de la 1 mai, cu câteva luni înainte de termenul asumat, de 1 iulie.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Astfel, noua aplicație a fost redesenată pentru a include automat ghidaje (ex.codul tipului facturii este prestabilit la 380, codul monedei este exclusiv RON) și bife pentru a afișa elementele de identificare obligatorii în funcție de categoria de plătitor de TVA sau NU a contribuabilului, au transmis surse pentru Profit.ro.

​Angajații Antifraudă din ANAF vor fi evaluați psihologic anual CITEȘTE ȘI ​Angajații Antifraudă din ANAF vor fi evaluați psihologic anual

Totodată, au fost restrânse nomenclatoarele de TVA la cele utilizate frecvent pentru tranzacții domestice și incluse procentele de taxă sub format selectabil.

FOTO Cum arată aplicația e-Factura simplificată pentru microîntreprinderi, pregătită să fie lansată în câteva ore. Vine și Modulul Antifraudă pentru analiză de risc

Ministrul a anunțat că intenționeză ca e-Factură în formă simplificată să fie disponibilă miercuri.

"Astăzi am avut ultimele teste pe e-Factura minimal. Sper ca începând de miercuri să poată să fie folosită de către toți. (...)

Antifrauda va avea servicii județene, cu cel puțin 10 inspectori dedicați. În județele mari, numărul de inspectori va fi dublu. Boloș: Presupune suplimentări de personal CITEȘTE ȘI Antifrauda va avea servicii județene, cu cel puțin 10 inspectori dedicați. În județele mari, numărul de inspectori va fi dublu. Boloș: Presupune suplimentări de personal

Înseamnă că am simplificat-o la maxim. Ca să aveți o imagine asupra a ceea ce înseamnă simplificarea - am redus numărul de câmpuri de la 160 la 50, astfel încât contribuabili mici să poată să folosească e-Factura și să fie mult mai prietenoasă sau pot să folosească astfel încât astăzi cele 50 de milioane de facturi cu o valoare de peste 550 de miliarde de lei să deservească statul român în colectarea impozitelor și taxelor", a declarat Boloș, înainte de dezbaterea unei moțiuni în Parlament.

FOTO Cum arată aplicația e-Factura simplificată pentru microîntreprinderi, pregătită să fie lansată în câteva ore. Vine și Modulul Antifraudă pentru analiză de risc

În timpul dezbaterii, ministrul Finanțelor a declarat că modulul Antifraudă care va utiliza datele colectate prin e-Factură va deveni operațional de la 1 mai, anul acesta. 

DOCUMENT Cel mai mare investitor și dezvoltator de centre comerciale din Europa Centrală și de Est anunță că este supus inspecțiilor fiscale declanșate de statul român CITEȘTE ȘI DOCUMENT Cel mai mare investitor și dezvoltator de centre comerciale din Europa Centrală și de Est anunță că este supus inspecțiilor fiscale declanșate de statul român

"Îi anunț pe cei care se ocupă cu evaziunea, că de la 1 mai modulul Antifraudă construit pe baza modulului eFactură va fi operațional. Cei care se mai dedau la fapte de evaziune fiscală vor avea o problemă", a spus Boloș.

FOTO Cum arată aplicația e-Factura simplificată pentru microîntreprinderi, pregătită să fie lansată în câteva ore. Vine și Modulul Antifraudă pentru analiză de risc

Termenul prevăzut anterior pentru acest modul era 1 iulie, anunțat de ministru la începutul anului.

Condiții e-Factură

Termenul-limită pentru transmiterea facturilor emise, pentru livrările de bunuri și prestările de servicii care au locul livrării sau prestării în România, în sistemul național privind factura electronică RO e-Factura este de 5 zile lucrătoare (de la 1 iulie sunt 5 zile calendaristice - n. r.) de la data emiterii facturii, dar nu mai târziu de 5 zile lucrătoare de la data-limită prevăzută pentru emiterea facturii la art. 319 alin. (16) din Codul fiscal.

FOTO Cum arată aplicația e-Factura simplificată pentru microîntreprinderi, pregătită să fie lansată în câteva ore. Vine și Modulul Antifraudă pentru analiză de risc

În perioada 1 ianuarie - 31 martie 2024, nerespectarea termenului limită pentru transmiterea facturilor în sistemul național privind factura electronică RO e-Factura nu se sancționează.

Ghidul de accesare și utilizare a sistemului e-Factura a fost actualizat, în contextul îmbunătățirii aduse în ultimele luni, pe fondul colaborării cu firmele care oferă servicii de contabilitate și cu reprezentanții mediului de afaceri, anunță Ministerul Finanțelor.

viewscnt
Afla mai multe despre
e-factura
e-factură simplificată
e-factura microintreprinderi
facturare electronica
anaf
efactura b2b
ministerul finantelor