Guvernul a aprobat astăzi un proiect de ordonanță de urgență prin care prorogă, de la 1 octombrie 2021 la 31 martie 2022, termenul până la care Ministerul Finanțelor ar trebui să preia de la ANAF activitatea de soluționare a contestațiilor formulate împotriva titlurilor de creanță, precum și a altor acte administrativ-fiscale emise de Fisc. Măsura este susținută de mediul de afaceri, care consideră că ANAF nu ar trebui să aibă decizia și asupra contestațiilor depuse împotriva deciziilor inspectorilor agenției. Acesta nu este prima amânare a termenului.
Proiectul de OUG a fost inițiat de Ministerul Finanțelor, în subordinea căruia se află și ANAF.
31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit – Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Finanțele au argumentat că trebuie să evite dfisfuncționalitățile pe care le-ar fi produs termenul de 1 octombrie, deoarece Guvernul nu a aprobat modificările legislative necesare mutării soluționării contestațiilor de la o instituție la alta.
"Se propune prorogarea termenului cu privire la preluarea activității de soluționare a contestațiilor formulate împotriva titlurilor de creanță, precum și a altor acte administrativ-fiscale emise de organul fiscal central de la data de 1 octombrie 2021 la data de 31 martie 2022. Propunerea are în vedere evitarea unor disfuncționalități în ceea ce privește activitatea de soluționare a contestațiilor, cu legătură directă cu aplicarea legislației fiscale în vederea acordării unui tratament echitabil contribuabililor, precum și faptul că până în prezent nu au fost aprobate actele normative de modificare a Hotărârii Guvernului nr. 34/2009, cu privire la organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor Publice, precum și Hotărârii Guvernului nr. 520/2013, cu privire la organizarea și funcționarea ANAF", potrivit proiectului înaintat în ședința de Guvern de către Ministerul Finanțelor.
Motivele invocate acum pentru amânare sunt la fel cu cele din iunie.