INFOGRAFIC Inițiativa antreprenorială - scădere drastică în luna martie. Cel mai mic număr de înființări de firme din ultimii ani

INFOGRAFIC Inițiativa antreprenorială - scădere drastică în luna martie. Cel mai mic număr de înființări de firme din ultimii ani
Profit.ro
Profit.ro
scris 28 apr 2020

Mediul de afaceri a suferit în martie, comparativ cu aceeași lună a anului precedent, o scădere drastică în ce privește inițiativa antreprenorială, numărul de înființări de firme ajungând la cel mai mic nivel din ultimii până la 10 ani.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Conform datelor Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC), interpretate și centralizate de REGnet.ro, în ce privește înmatriculările firmelor per total, numărul acestora a scăzut în martie 2020 față de martie 2019 cu aproximativ 73,8%, de la 13.076 la 6.023 firme. În ce privește societățile cu răspundere limitată (SRL), numărul de înființări a fost de 4.238, față de 8.434 în anul 2019, în scădere cu aproximativ 66%.

În cazul PFA, a fost înregistrat un număr de 1.257 înscrieri, în scădere față de 2019, când au fost 2.843 PFA.

ULTIMA ORĂ Un nou semn de repornire a economiei. Ford România redeschide uzina de automobile de la Craiova CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Un nou semn de repornire a economiei. Ford România redeschide uzina de automobile de la Craiova

”În luna martie 2020, efectele coronavirus au afectat puternic inițiativele antreprenoriale indiferent de forma juridică a acestora (SRL, PFA, II etc.), înregistrându-se scăderi de până la 74% în comparație cu anul 2019, situație însă care ar putea fi și mai gravă în luna aprilie 2020”, a declarat Cristian Bărcan, fondator al REGnet.ro, companie specializată în înființări și modificări online.

Cele mai afectate județe în ce privește înmatriculările de profesioniști în anul 2019 au fost: Olt (-72,36), Mehedinți (-72,33%) și Argeș (-71,71%).

INFOGRAFIC Inițiativa antreprenorială - scădere drastică în luna martie. Cel mai mic număr de înființări de firme din ultimii ani

În ce privește dizolvările, numărul acestora a scăzut cu aproximativ 36% în martie 2020, în comparație cu martie 2019, respectiv 2.068 față de 2.975.

Cele mai afectate județe au fost: Satu Mare (+26,09%), Covasna (+15%) și Brașov (+14,67%). Pe de altă parte, față de martie 2019, Bucureștiul înregistrează o scădere de aproximativ 33,40%, de la un număr de 521 în martie 2019, la un număr de 347 în martie 2020.

Domeniile de activitate cu cele mai mari rate de dizolvare înregistrate au fost: industria prelucrătoare (+44,83), informații și comunicații (+12,90%), transport și depozitare (+11,99%).

INFOGRAFIC Inițiativa antreprenorială - scădere drastică în luna martie. Cel mai mic număr de înființări de firme din ultimii ani

Un trend descendent se întâlnește și în cazul suspendărilor, unde numărul acestora a scăzut cu aproximativ 49% în martie 2020 în comparație cu martie 2019. Așadar, în martie 2020 au fost 709 suspendări, față de 1.393 în martie 2019.

Cele mai performante județe au fost: Mehedinți (-91,67%), Satu Mare (-76,47%) și Călărași alături de Vrancea (-50%). O scădere se remarcă și la nivelul Bucureștiului, de la un număr de 146 în martie 2019, la un număr de 76 în martie 2020 (-47,95%).

Domeniile de activitate cu cele mai mari scăderi de suspendare a activității au fost: agricultură, silvicultură și pescuit (-52,97%); Distribuția apei; salubritate, gestionarea deșeurilor, activități de decontaminare alături de industria extractivă și producția și furnizarea de energie electrică și termică, gaze, apă caldă și aer condiționat (-50%); Învățământ (-47,85%).

INFOGRAFIC Inițiativa antreprenorială - scădere drastică în luna martie. Cel mai mic număr de înființări de firme din ultimii ani

La radieri se remarcă o scădere de aproximativ 89,67% în martie 2020, în comparație cu martie 2019, respectiv 3.739 față de 36.195.

Totuși, cu privire la radieri trebuie menționat că, urmare a declarării stării de urgență, dreptul de opoziție la dizolvarea unei societăți a fost suspendat, iar, întrucât etapa radierii este o etapă ulterioară dizolvării, procedurile practic au fost suspendate până la încetarea stării de urgență. Prin urmare, întrucât procedura de dizolvare nu poate fi finalizată, atunci nici procedura de radiere nu poate fi dusă până la capăt.

viewscnt
Afla mai multe despre
antreprenori
scadere
firme
onrc