Liberalii au contestat la CCR proiectele PSD privind amânarea ratelor bancare și plății facturilor de utilități

Liberalii au contestat la CCR proiectele PSD privind amânarea ratelor bancare și plății facturilor de utilități
Ovidiu Bărbulescu
Ovidiu Bărbulescu
scris 6 apr 2020

Partidul Național Liberal a contestat la Curtea Constituțională cele două proiecte, adoptate rapid săptămâna trecută de Parlament și inițiate de PSD, prin care este suspendată plata ratelor la bănci și este amânata achitarea facturilor la utilități. 

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Parlamentul a adoptat săptămțna trecută un proiect de lege inițiat de PSD prin care persoanele fizice și juridice vor putea cere de la bănci amânarea ratelor la bănci și IFN pentru o perioadă de până la 9 luni, fără ca dobânzile și comisioanele restante să mai fie plătite ulterior. Persoanele fizice nu trebuie neapărat să fi înregistrat vreo scădere a veniturilor pentru a beneficia de facilitate.

Tot săptămâna trecută, Parlamentul a adoptat un un alt proiect - inițiat de PSD, în colaborare cu ALDE și Pro România, dar susținut și de USR -, care prevede că, la cerere, firmele cărora le-au scăzut veniturile cu 15% vor putea beneficia de amânarea, pe o perioadă de 3 luni, de la plata contribuțiilor de asigurări sociale de stat și contribuției asiguratorie pentru muncă aferente veniturilor din salarii si asimilate salariilor. Ulterior, doar 50% din contribuțiile sociale vor fi achitate, în mod eșalonat. De asemenea, firmele și persoanele fizice pot amâna 3 luni plata serviciilor de utilități, cu excepția serviciilor de voce și date mobile.

Orban, despre faptul că Trezoreria nu acceptă plăți online: Trebuie să iasă din epoca de piatră, acolo încă se lucrează cu ștampilă. Dacă o instituție nu se adaptează, există soluția schimbării conducerii CITEȘTE ȘI Orban, despre faptul că Trezoreria nu acceptă plăți online: Trebuie să iasă din epoca de piatră, acolo încă se lucrează cu ștampilă. Dacă o instituție nu se adaptează, există soluția schimbării conducerii

Cele două proiecte sunt contestate acum de liberali atât pe procedură, cât și pe fond.

”Deși Constituția prezumă o corectă loialitate între Guvern și Parlament, PSD încearcă practic să împiedice măsurile luate deja de guvern, prin înregistrarea inițiativelor în aceeași zi în care au fost adoptate de guvern. Și fără avizul Consiliului Economic și Social! În graba de a sabota măsurile luate deja de guvern, majoritatea toxica a PSD a trecut aceste proiecte cu tăvălugul, fără dezbatere parlamentară și fără avize de la comisii importante, precum cea juridică sau economică. Celor două inițiative le lipsesc punctul de vedere al guvernului și impactul socio-economic, juridic și bugetar, deși PSD, partidul populismului, deschide calea unor “facilități”, care în final, vor fi suportate tot de cetățeni, fie în plata lunară a ratei majorate la bancă, fie în factura mai costisitoare la utilități”, susține liderul deputaților liberali, Florin Roman.

Atenție turiști - Guvernul ar putea suspenda obligația agențiilor de turism de a rambursa pachetele turistice achitate. Cumpărătorii vor fi însă compensați CITEȘTE ȘI Atenție turiști - Guvernul ar putea suspenda obligația agențiilor de turism de a rambursa pachetele turistice achitate. Cumpărătorii vor fi însă compensați

În sesizarea privind proiectul de suspendare a ratelor la bănci, se arată că măsura propusă nu face diferența între rău platnici și buni platnici, propunerea PSD tratând la fel pe cei cu plata la zi a ratelor și pe cei care nu au plătit de 3 luni. 

”Legea nu distinge în funcție de situația patrimonială particulară a fiecărui debitor. Astfel, vor putea solicita suspendarea obligației de plată a ratelor toți debitorii, indiferent dacă pot să plătească sau nu, dacă sunt de bună sau de rea-credință, aceștia nefiind ținuți să facă dovada efectivă a scăderii veniturilor sau încasărilor. Legea este justificată de către inițiatori de efectele negative ale epidemiei de COVID-19.

Trebuie să existe o legătură de cauzalitate între acțiunea noului coronavirus, respectiv starea de urgentă și incapacitatea de plată a debitorilor, legătură de cauzalitate care nu poate fi desprinsă din analiza teleologică a normelor supuse criticii de neconstituționalitate”, arată sesizarea.

Ministerul Economiei anunță că a lansat aplicația pentru eliberarea Certificatelor de Situație de Urgență CITEȘTE ȘI Ministerul Economiei anunță că a lansat aplicația pentru eliberarea Certificatelor de Situație de Urgență

Totodată, în cazul proiectului privind facilitățile fiscale, care propune amânarea plăților la utilități, liberalii arată că inițiatorii proiectului au uitat să amintească de măsura acoperirii golului la operatorii de distribuție din credite, ceea ce ar înseamna că după 3 luni, româniii vor avea de achitat facturi mai împovărătoare.

Liberalii aduc totodată o serie de critici ambelor proiecte cu privire la neclaritatea sau neconstituționalitatea prevederilor.

SESIZAREA CU PRIVIRE LA RATELE BANCARE POATE FI CONSULTATĂ AICI

SESIZAREA CU PRIVIRE LAFACTURILE DE UTILITĂȚI POATE FI CONSULTATĂ AICI

viewscnt
Afla mai multe despre
pnl
psd
ccurtea constitionala
sesizare
rate
banci
facturi
utilitati
parlament