Ministrul Finanțelor spune într-un clip pe Facebook că în ultimele două luni am avut trei confirmări consecutive din partea agențiilor de rating a calificativului României.
”După aceste trei validări ale agențiilor de rating și înaintea Consiliului Ministrilor de Finanțe din octombrie, când România este evaluată, trebuie să fim extrem de atenți cu modul în care facem rectificarea bugetară. Am obținut o țintă de deficit de 8,4%, ceea ce este foarte important, pentru că ne asigură resursele esențiale pentru a acoperi nevoile esențiale de astăzi ale României. Vorbim de pensii, vorbim de salarii, vorbim de cheltuielile pentru sănătate, vorbim de investiții”, a spus Alexandru Nazare.
Ministrul a precizat că ”150 de miliarde le menținem la investiții”.
”Realiniem practic resursele pe care le avem în momentul de față cu un spațiu fiscal răstrâns la nevoile țării. Și pentru acest lucru am discutat cu fiecare ordonator în parte și în continuare discutăm, astfel încât să asigurăm resurse pentru acești ordonatori. Bineînțeles că nu putem asigura 80 de miliarde de lei cât au cerut ordonatorii, dar facem în așa fel încât aceștia să aibă resursele de care au nevoie”, a subliniat Nazare.
Ministrul Finanțelor mai declară că despre acest lucru a discutat cu premierul Ilie Bolojan, la minister, pe tabloul complet al rectificării.
”Am decis împreună ca data de publicare să fie luni, bineînțeles ea fiind aprobată la termen, exact când ne-am propus, în ședința de guvern de săptămâna viitoare”, a mai spus Alexandru Nazare.