Peste 28.000 de firme - radiate în primele șapte luni

Peste 28.000 de firme - radiate în primele șapte luni
scris 25 aug 2020

Numărul firmelor radiate a scăzut în primele șapte luni din acest an cu 62,15%, comparativ cu perioada similară a anului trecut, până la 28.082 radieri, conform statisticilor Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC).

Cele mai multe radieri au fost înregistrate în municipiul București - 4.329 firme (cu 48,32% mai puține față de ianuarie-iulie 2019) și în județele Cluj - 1.312 (minus 52,31%), Constanța- 1.221 (minus 39,94%) și Timiș - 1.174 (minus 49,44%), arată Agerpres.

La polul opus, cele mai puține radieri au fost consemnate în județele Ialomița - 186 (în scădere cu 64,84% față de aceeași perioadă din 2019), Covasna - 205 (minus 63%) și Călărași - 222 (minus 71,35%).

Programul IMM Factor a fost aprobat. Guvernul va garanta facturile decontate de firme la bănci CITEȘTE ȘI Programul IMM Factor a fost aprobat. Guvernul va garanta facturile decontate de firme la bănci

Pe domenii de activitate, numărul cel mai mare de radieri a fost înregistrat în comerțul cu ridicata și cu amănuntul, repararea autovehiculelor și motocicletelor - 7.547 (minus 66,17% raportat la ianuarie-iulie 2019), construcții - 2.631 (minus 62,44%) și activități profesionale, științifice și tehnice - 2,342 (minus 58,5%).

În luna iulie 2020 au fost înregistrate 5.075 de radieri, cele mai multe în București (911) și județele Timiș (250), Cluj (233) și Iași (224).

viewscnt
Afla mai multe despre
firme
registru