În 2026, ANAF se va uita la „industriile cu risc și prima industrie vizată este cea a firmelor de pază, unde este strigător la cer să ai doi salariați în Revisal (n.r. acum Reges) și să facturezi 4.907 ore. Adică industriile cu cel mai mare risc vor fi vizate. Și aici, în zona firmelor de pază și a muncii la negru avem o colaborare sub protocol cu colegii de la ITM și vom acționa în același sens”, a declarat șeful Fiscului.
Controale fiscale. Șef ANAF, despre cum se raportează inspectorii la contribuabili: „Omul ăla aduce 200 de documente și el își păstrează opinia”
În continuare, Adrian Nica a vorbit, la conferința de fiscalitate Tax EU, și despre situația în care unii antreprenori vin în audiență la ANAF pentru a vorbi despre controalele fiscale.
„Să știți că și la ANAF vin agenți economici în audiența pe o speță, primul lucru când întreb „cine vă însoțește, juristul, economistul, consultantul fiscal, cu cine sunteți”, răspunsul e: Eu! Eu știu cel mai bine. Sunt și antreprenori a căror alegere este de a nu interpune în procesul acesta cu ANAF-ul specialiștii și oamenii, fie că e economist, fie că e jurist, orice firmă are un jurist, un economist și dacă alege un jurist, și dacă alege să aibă și un consultant fiscal, cu atât mai bine. Poate ar trebui ca întreg procesul acesta pe care îl facem noi și ne propunem să-l transparentezăm total, să-l traducem mai bine și noi și să ne ajutați pentru că noi nu avem nimic de ascuns, iar în controalele astea pe care le facem nu e nimic de ținut sub preș”, a declarat el.
El a vorbit și despre cum ar trebui să trateze inspectorii ANAF contribuabilii în discuția finală, în cazul unui control fiscal.
„Le-am spus colegilor mei că, din punctul meu de vedere, discuția finală cu contribuabilul nu este tratată corect. (n.r. Le-am zis) am citit câteva discuții finale, parcă copiați unul de la altul: „nu se schimbă nimic, ne păstrăm opinia”. Omul ăla aduce 200 de documente și el își păstrează opinia”, a declarat șeful Fiscului, citat de StartUP Cafe.
Președintele ANAF a anunțat că începând cu 2026, directorii de control vor avea indicatori de performanță care vor măsura la câte discuții finale pariticipă.
„Nu putem să stăm față-n față cu un coleg care controlează șapte luni, să nu ne înțelegem cu el. [...] Adică ne controlează echipa cinci luni, nu ne-am înțeles, spune că e nedeductibil, deși eu cred că am dreptate, și la discuția finală (n.r. când întrebi) cum e cu aia, (n.r. răspunsul să fie) tot așa! Discuția finală trebuie să aibă rolul ei așa cum este pus în legislație. Fiecare coordonator care semnează un raport trebuie să știe punctul de vedere al contribuabilului cel puțin la discuția finală”, a declarat el.
















