Funcționează ca mecanism multianual de pregătire și structurare a proiectelor de investiții publice și public-private, aprobate de Guvern potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 39/2018 privind parteneriatul public-privat, cu modificările și completările ulterioare.
Pentru perioada inițială de implementare de 3 ani, Programul beneficiază de o alocare totală de până la echivalentul în lei a 25 milioane euro. Din alocările bugetare aferente Programului se asigură finanțarea cheltuielilor necesare pregătirii proiectelor și atribuirii contractelor de parteneriat public-privat.
Programul se aprobă anual prin hotărâre a Guvernului și stabilește, în principal, lista domeniilor/intervențiilor eligibile, beneficiarii publici, calendarul de implementare și indicatorii de performanță ai Programului.
Prin decizie a Prim-ministrului, la propunerea Ministerului Finanțelor, se înființează Comitetul interministerial privind proiecte în parteneriat public-privat, organism interministerial cu caracter consultativ.
Membrii titulari în cadrul acestuia sunt miniștri, respectiv secretarul general al Guvernului. Aceștia pot delega competențele și atribuțiile exercitate în calitate de membru titular secretarilor de stat, respectiv secretarului general adjunct al Guvernului, în calitate de membri supleanți. Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, asigură reprezentarea entităților publice din cadrul administrației publice locale care inițiază proiecte PPP.
La propunerea membrilor, la reuniunile consiliului pot participa reprezentanți din partea altor autorități sau instituții publice cu atribuții și competențe privind date sau informații relevante pentru buna desfășurare a proiectelor. În aceleași condiții, la reuniuni pot participa reprezentanți ai mediului academic, ai mediului de afaceri sau ai societății civile.
















