Teodorovici vrea să discute cu Patriarhul despre impozitarea bisericii. În vară, a fost demis pentru că s-a gândit la așa ceva

Teodorovici vrea să discute cu Patriarhul despre impozitarea bisericii. În vară, a fost demis pentru că s-a gândit la așa ceva
Profit.ro
Profit.ro
scris 10 feb 2018

Ministrul de Finanțe, Eugen Teodorovici, spune că nu și-a schimbat punctul de vedere exprimat anul trecut, privind impozitarea Bisericii, și vrea să discute informal cu Patriarhul pe aceată temă.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

În iunie 2017, Eugen Teodorovici susținea impozitarea bisericii și le cerea reprezentanților acesteia să ajungă în secolul XXI. Această poziție i-a atras demiterea din postul de consilier al premierului de atunci, Mihai Tudose.

”Nu mi-am schimbat punctul de vedere, dar nu vorbesc despre o impozitare a Bisericii, doar a sublinia mult mai bine și mai clar rolul pe care Biserica îl are în societate vizavi de problemele cu caracter social. Acele sume care teoretic statul ar trebui să le ia, rămân la Biserică, nu le ia statul deloc. Iar Biserica folosește acei bani în activități cu caracter social: copii cu probleme, persoane cu dizabilități, oameni în vârstă. Discutăm împreună, care sunt acele acrivități pe care statul ar putea să … (le impoziteze n.r.), dar suma respectivă nu o ia statul, ci rămâne la nivelul bisericii”, a declarat Teodorovici, la Antena 3.

Biserica e sobornicească, nu dictatorială CITEȘTE ȘI Biserica e sobornicească, nu dictatorială

El consideră că Biserica a dovedit că gestionează mult mai bine astfel de probleme.

”Statul a dovedit că este corigent la acest capitol, de a avea grijă de problemele sociale. Biserica a făcut asta foarte bine în ultimii ani. Iar astfel de acțiuni opresc acel curent negativ împotriva Bisericii”, a declarat ministrul.

El a explicat că este vorba despre o evidențiere a unor sume de bani care să fie cu destinație clară către zona socială și a spus că va avea o discuție informală pe acest subiect cu patriarhul.

„Biserica trebuie să înțeleagă și să aleagă. Trăim în secolul XXI. Este nevoie de bani, de foarte mulți bani. Sunt subiecte pe care biserica probabil nu le îndrăgește, dar trebuie să găsim un compromis. E o discuție pe care am început-o în 2015 cu Patriarhul, nu într-un mod direct, dar am lăsat să se înțeleagă că undeva, cândva, într-un viitor foarte apropiat trebuie să discutăm despre acest subiect. Putem să găsim o formulă pe care și Biserica să o accepte, și populația să o primească foarte bine și anume: trebuie să vedem care sunt acele activități cu caracter economic care pot fi impozitate”, declara Teodorovici anul trecut, amintește news.ro.

Cel puțin 15 morți într-un atentat cu bombă într-o biserică din Egipt de Florii. VIDEO CITEȘTE ȘI Cel puțin 15 morți într-un atentat cu bombă într-o biserică din Egipt de Florii. VIDEO

La acel moment, Biserica Ortodoxă Română a transmis că plătește impozite pe terenurile și clădirile aflate în folosință, pe salarii și pe toate activitățile economice desfășurate în cadrul entităților economice care funcționează în interiorul său.

"Din punct de vedere fiscal, cultele religioase din România sunt tratate ca organizații de drept privat și utilitate publică, fiind asimilate ca regim fiscal cu ong-urile, fundațiile, asociațiile sau alte organizații nonprofit. Biserica Ortodoxă Română plătește impozite pe terenurile și clădirile aflate în folosință, pe salarii și pe toate activitățile economice desfășurate în cadrul entităților economice care funcționează în interiorul său", explica Patriarhia.

Potrivit Patriarhiei, cultele religioase nu plătesc TVA și sunt scutite doar de impozitul pe venitul provenit din activitățile specifice cultului (vânzarea obiectelor de cult produse în interiorul instituției), venit care este în mod riguros reinvestit în întreținerea locașurilor de cult și în activități cu caracter social-filantropic.

viewscnt
Afla mai multe despre
teodorovici
biserica