Președintele României, Nicușor Dan, a vorbit despre faptul că Victor Rebengiuc este „un model”, într-o societate care are mare nevoie de modele, care „este cineva care a cunoscut succesul, dar care nu s-a lăsat dominat și a continuat să muncească”.
Cu o carieră de aproape 70 de ani pe scenă, încheiată cu rolul „Tatăl”, Rebengiuc a mulțumit publicului, pentru premiu, și Marianei Mihuț, soția sa, alături de care a jucat în multe piese, scrie News.ro.
„Este o mare onoare să fiu aici pentru a acorda acest premiu unei personalități a istoriei noastre contemporane. Noi, românii, avem boala de a transforma multe lucruri vii în șabloane: Eminescu, poetul nepereche, nu-l mai citește nimeni. Cam așa se întâmplă și cu democrația și cu Europa, care a devenit un șablon. Luăm niște bani europeni și nu trebuie să spunem nimic. Nu e deloc așa. Europa este un organism viu, cu dubiile și dezbaterile ei. E bine sau nu e bine că am mers prea departe cu politica de mediu și asta ne-a afectat competitivitatea. Eu cred că dacă vrem ca România să conteze în UE trebuie să ne racordăm la temele pe care acest organism viu le are, și de asta e important ca o Asociație cum este cea care organizează manifestația aceasta să existe și să provoace dezbateri despre Europa”, a declarat Nicușor Dan la ceremonia care a avut loc de la Ateneul Român.
Despre relația cu filmul, Nicușor Dan a mărturisit că „Pădurea spânzuraților” „este un film pe care nu mai am curajul să-l văd a doua oară pentru că emoția pe care am trăit-o când l-am văzut a fost așa de puternică mi-e teamă că vîzându-l a doua oară o stric. Am estimat că cel mai bun film este Reconstituirea. Domnul Rebengiuc nu a jucat acolo. După reflecție, cred că „Moromeții” este cel mai bun film, pentru că este o formă de universalitate pe care cred că niciunul dintre celelalte filme românești nu le-a găsit”.
„Cum îl văd pe actorul Rebengiuc? Cred că tot timpul este o tensiune despre cum este actorul și personajul. Ce remarc eu este onstitatea actorului față de personaj. Asta înseamnă că în spatele acestei decizii este foarte multă muncă. A-ți asuma să dai din tine personajului ceea ce te-ai angajat să dai. Domnul Rebengiuc este cineva care a cunoscut succesul, dar care nu s-a lăsat dominat și a continuat să muncească, să-și asume fiecare dintre rolurile pe care le-a avut. Un lucru și mai important, în opinia mea, este responsabilitatea față de societate. Pentru că nimic nu este mai simplu în relația cu societatea decât să-ți faci meseria și să ignori toate celelalte. N-am fost rector la UNATC. Ca rector la UNATC, este o formă de responsabilitate pe care îl doresc ca cât mai mulți români să și-o asume, să reușească să facă pasul într-o zonă socială care nu este neapărat profesia pentru care s-au pregătit. Domnul Rebengiuc a făcut asta în anii 90. Director la Teatrul Bulandra, aici știu, fiind în subordinea Primăriei, știu cât de dificil este să fii director de Teatru și cât îți ia din potențialul creator. Și, mai mult decât atât, a-ți asuma o opinie în spațiul public. Din nou, ce poate fi mai simplu, ești un actor de succes, toată lumea te apreciază, dar în momentul în care spui niște lucruri, îți asumi să spui niște adevăruri, și toată lumea, presa începe să te critice, nu e tocmai ușor, dar dacă noi vrem ca societatea asta să se dezvolte, trebuie să avem curajul să spunem ceea ce credem despre societatea noastră pentru ca să reușit să o însănătoșim. Cred că lucrul cel mai important pe care vreau să-l transmit este că trăim niște timpuri în care avem cumva puse în discuții multe dintre repere și inclusiv repere morale ale societății, și avem nevoie acută de modele. Fără discuție, domnul Rebengiuc este un model”.
„Cred că noi avem nevoie de modele niște oameni vii, cu dubiile lor, cu slăbiciunile lor. Mi-ar plăcea să vedem aceste modele vii să le vedem mai des în studiourile de televiziune, pentru că, din păcate, în momentul ăsta la 90% dintre oamenii care apar știu ce o să spună înainte să deschidă gura. Dacă vrem să avem o dezbatere între noi, cred că trebuie să ea trebuie să fie reală, cu oameni reali. Dacă puteți face acest lucru, eu ca cetățean, în această societate, aș fi foarte fericit”, a fost apelul președintelui către presă.
Arta română, transformată într-un exercițiu de luciditate și responsabilitate
Raluca Moldovan, președinte ICDE, a vorbit în Laudatio, despre actorul Victor Rebengiuc care este unul dintre puținii oameni care „a transformat arta română într-un exercițiu de luciditate și responsabilitate”.
„Avem privilegiul rar de a celebra o personalitate care a depășit de mult granițele profesiei sale. Nu onorăm doar un mare actor, ci și un reper moral, nu aniversăm doar o carieră, ci o biografie a demnității. Astăzi, îl sărbătorim pe maestrul Rebengiuc, la vârsta de 92 de ani, într-un moment care transcende ceremonia și devine în sine o lecție despre ce înseamnă România europeană”.
„El nu a fost niciodată doar un interpret, a fost un om care a dat expresie prin rolurile sale nu doar unor personaje, ci unei întregi sensibilități colective. Există actori mari și există actori necesari. Victor Rebengiuc a fost neîntrerupt ambele. De pe scena Teatrului Bulandra și din fața camerelor de filmat a construit o operă care ne-a obligat să ne privim cu onestitate”, a spus Raluca Moldovan.
Interpretatea din „Balanța”, o radiografie a tranziției românești, l-a făcut pe Pintilie să spună despre Rebengiuc: „Victor nu joacă, Victor este!”.
Premiul acordat joi justifică destinul maestrului Rebengiuc.
Victor Rebengiuc „a susținut proteste, a apărat valorile democratice cu aceeași sobietate cu care interpretează un text clasic”.
„Pentru Victor Rebengiuc, România europeană nu este o abstracție tehnică sau un proiect administrativ, este un spațiu moral, este România în care libertatea se trăiește nu se declamă, cultura nu este un ornament, ci infrastructura profundă a societății”, a mai spus președinta ICDE, care a subliniat că marele actor „a construit un model de civism”. „Forța sa vine din simplitate, din decență, a demonstrat că România europeană începe înainte de toate în comportamentul fiecăruia dintre noi”.
„Busolă morală” pentru tineri, Rebengiuc reprezintă „decența, luciditatea, măreția care nu se clamează, ci se trăiește”. „Vă mulțumim nu doar pentru măiestrie, ci și pentru umanitate. Ne-ați ajutat să ne dorim să fim mai buni!”, a afirmat Raluca Moldovan.
Marele actor a povestit la ceremonie cum a început să joace și care i-au fost marile modele.
Deranjat de faptul că de cele mai multe ori i se pronunță greșit numele, Rebengiuc a spus: „În testamentul meu o să refuz ca numele meu să fie acordat unei străzi, pentru că ar produce mari încurcături locuitorilor acelei străzi. M-ar aînjura tot timpul”. Am să vă povestesc ceva legat de nume. Filmam, acum vreo 10 ani, cu Pintilie undeva în Militari, Nicki Ardelean, colonel de artilerie” și avem de filmat într-un bloc, îmbărcat în costum de ofițer, în papuci, și așteptam comanda la care eu să ies din bloc și să intru în blocul de vizavi. În momentul ăla intră o doamnă, care probabil locuia acolo, cu un cățel, mă vede, văzuse că se pregătește o filmare, nu știa ce anume se întâmplă, mă vede pe mine și zice: „Sergiu?”„ Nu, Victor!”. „Victor? Și mai cum?”. Cum am coborât eu în stația Aura Buzescu din Vatra Luminoasă, n-aș vrea să onorez cu numele meu o stație. Există pe genericele filmelor, poate în istoria Teatrului, dar să pui un nume de stradă, nu-mi place”.
„Am intrat în această profesie aproape fără să vreau, luat de viață. Familia mea nu fusese niciodată la teatru, oameni sărmani, la teatru n-am fost niciodată, ascultam teatru la radio, recunoșteam actorii după voce, dar nu m-am gândit niciodată că vreau să fiu actor, așa cum văd foarte multe mămici care fixează destinul copiilor lor. Mămică, actriță o fac. Ei, n-o să fie actriță!”, a povestit Victor Rebengiuc.
Actorul a amintit de o piesă în care a jucat la școală, „Ce i s-a întâmplat Gherghinei”. „Habar n-aveam. O să învăț un text și-l spun. Jucam un rol de chiabur, rol negativ, chiaburii împreună cu doftoroii satelor obligau oamenii să vină la doftoroi, nu la medici. Am jucat de câteva ori. Peste câtva timp, a venit un alt coleg de clasă care era la Ateneul Popular și mi-a spus că pune în scenă o piesă și n-avem chiabur. A trebuit să facem o lectură, după aceea instructorul mi-a spus că n-o să mai joc chiaburul, ci rolul principal. Așa am rămas cu acest instructor, doi ani, am participat la concursuri, dar nici de data asta, făcând un fel de teatru, nu-mi trecea prin cap că voi fi vreodată să fiu actor. Mă pregăteam, eram la un liceu tehnic, eu eram la transformatoare electrice, nu mă gândeam să fiu actor. Până când am făcut la școală o piesă cu colegii, un fel de comedie, destul de ușurică, cu un personaj central, un portar la o instituție, analfabet, care făcea destule încurcături. A asistat și directorul școlii, care după spectacol mi-a spus: „Bă, Rebengiuc, tu ar trebui să dai la teatru!”. A fost o chestie care m-a marcat. Dacă un om care mă vede prima oară, trebuie să fie ceva și merita să încerc. Am fost la Teatru, m-am interest, m-am înscris. Colegii mei erau toți copii care făceau figurație la Teatru, cunoșteau lumea teatrului, erau în scenă alături de Vraca, Calboreanu, Bălțățeanu, Aura Buzescu, Elvira Godeanu. Am dat examen. Am avut destule peripeții”.
„Sentimentul se vede dacă-l trăiești, dacă simți că ești uimit de ceva, dacă simți că ai ceva de spus și poți să spui, atunci fața ta exprimă ce simți”, este ceea ce a învățat de la Aura Buzescu, marea tragediană care i-a fost profesoară și despre care a spus că în primul semestru a țipat la el corectându-i „cobotinismul”.
Marele noroc în profesia sa, a mărturisit Victor Rebengiuc, „a fost că noi, generația mea, a fost una foarte bună. Teatrele sufereau din cauză că nu aveau actori tineri. Noi eram o generație numeroasă, era George Constantin, Cozorici, Albulescu, Silviu Stănculescu, Rauțchi, Amza, Silvia Popovici, Sanda Toma, Draga Olteanu. Toți eram curtați de directorii de teatre”.
Victor Rebengiuc a povestit și cum ar fi trebuit să dea concursul la Teatrul Național, dar nu avea un an în provincie, așa cum era legea. În schimb, a activat în Teatrul din Craiova, acceptând repartiția, iar după câteva luni, mama sa l-a înscris la concurs la Teatrul Municipal (Bulandra, n.r). Rebengiuc a făcut referire la organizarea concursurilor, „așa cum nu se întâmplă acum în teatrele din București”. Dar și despre debutul lui Liviu Ciulei ca regizor cu „Omul care aduce ploaia”, în care a jucat.
Amuzant a fost, spune Rebengiuc, un moment la unul dintre spectacolele cu Lucia Sturdza Bulandra, cu „Nebuna din Chaillot”. „Într-o scenă, se trezea din starea de reverie și de obicei îi întindeam mâna să se ridice. I-am dat mâna, dar nu mi-a apărut în fața ochilor. Căzuse. Cu mâna întinsă, se uita în ochii mei. Spunea întruna: „Un moment, un moment, un moment!”. Nu știam ce să fac și tot trăgeam de mână. M-am gândit că dacă mai trag mult, poate i-o scot din umăr. Am ridicat-o de subțiori și ea a început să recite mai departe. Când s-a terminat piesa, ea s-a întors și mi-a spus: „Credeam că n-ai să poți să mă ridici!”.
Spune că nu este foarte mulțumit de sine și de ce a făcut, a avut pretenții mai mari de cât ce a izbutit să facă. A lucrat cu cei mai mari regizori ai secolului trecut, Ciulei, Pintilie, Penciulescu, Vlad Mugur. „Eu am mai făcut vreo două, trei facultăți lucrând cu acești regizori și m-am străduit să arăt ce am învățat”.
