UE actualizează lista paradisurilor fiscale , incluzând și Emiratele Arabe Unite. Teodorovici a vrut amânarea deciziei

UE actualizează lista paradisurilor fiscale , incluzând și Emiratele Arabe Unite. Teodorovici a vrut amânarea deciziei
scris 12 mar 2019

Miniștrii de Finanțe din Uniunea Europeană au actualizat lista jurisdicțiilor fiscale necooperante pe baza unui intens proces de analiză și de dialog, coordonat de Comisia Europeană, se arată într-un comunicat al executivului comunitar.

Cei care denunță încălcări ale legislației UE vor fi mai bine protejați CITEȘTE ȘI Cei care denunță încălcări ale legislației UE vor fi mai bine protejați

Pe baza examinării efectuate de Comisie, miniștrii au introdus marți pe lista neagră 15 țări. Dintre acestea, cinci nu și-au asumat niciun fel de angajamente de la prima lista neagră adoptată în 2017, respectiv Samoa Americană, Guam, Samoa, Trinidad și Tobago, precum și Insulele Virgine Americane. Alte trei țări se aflau în 2017 pe lista neagră, apoi au fost mutate pe lista gri în urma angajamentelor pe care și le-au asumat; acum însă trebuie reintroduse pe lista neagră deoarece nu și-au îndeplinit angajamentele: Barbados, Emiratele Arabe Unite și Insulele Marshall.

Alte șapte state au fost mutate marți de pe lista gri pe lista neagră, din același motiv și anume: Aruba, Belize, Bermuda, Fiji, Oman, Vanuatu și Dominica. Alte 34 de state vor continua să fie monitorizate în 2019 (lista gri), iar 25 de state care au făcut obiectul procesului inițial de examinare au fost declarate cooperante, scrie Agerpres.

Ministrul de Finanțe Eugen Teodorovici, care a prezidat reuniunea miniștrilor ECOFIN, a dorit amânarea deciziei pentru luna mai, relatează site-ul politico.eu, preluat de news.ro.

viewscnt

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Afla mai multe despre
jurisdictie fiscala
ue