ULTIMA ORĂ Declarația Unică - doar 734.000 de persoane au depus formularul. În jur de 250.000 de români urmează să fie amendați

ULTIMA ORĂ Declarația Unică - doar 734.000 de persoane au depus formularul. În jur de 250.000 de români urmează să fie amendați
scris 2 aug 2018

Aproximativ 734.000 de persoane au depus până la termenul limită de 31 iulie Declarația Unică, formular introdus anul acesta și care înlocuiește șapte declarații fiscale utilizate anterior pentru declararea de venituri cum ar fi cele din activități independente sau chirii. Rata de conformare nu este una ridicată, în contextul în care Declarația Unică trebuia depusă de circa 1 milion de persoane. Cei care nu au depus declarația în termenul legal, vor fi amendați cu 50-500 de lei. Potrivit fostului președinte ANAF Gelu Ștefan Diaconu, multe dintre persoanele care nu au depus în termen ar putea fi din categoria celor cu venituri din chirii.

Nedepunerea declarațiilor fiscale intră sub incidența Legii prevenirii, astfel că persoanele care nu au depus formularul vor fi amendate cu până la 500 de lei dacă nu se vor conforma nici după atenționarea primită din partea Fiscului.

Guvernul a adoptat, la începutul lunii februarie, lista de contravenții care intră sub incidența Legii prevenirii. Conform Legii prevenirii, un contribuabil va primi în aceste situații doar un avertisment, împreună cu un plan de remediere înmânat de inspector. În termen de maximum 10 zile de la data expirării termenului de remediere, autoritatea publică trebuie să reia controlul și să verifice dacă problemele semnalate au fost remediate.

"Aproximativ 734.000 de persoane au depus Declarația Unică, din care online sunt peste 256.000", a anunțat premierul Viorica Dăncilă.

Campania „România Reciclează” a ajuns din nou în Constanța CITEȘTE ȘI Campania „România Reciclează” a ajuns din nou în Constanța

Ministerul Finanțelor a anunțat anterior, pe 25 iulie, cu 6 zile înaintea termenului limită de 31 iulie, că „până în prezent (data de 25 iulie, n.r.) au depus Declarația Unică un număr de peste 600.000 de persoane fizice, din care online 190.000, de 3,5 ori mai multe decât anul trecut”.

Numărul total al celor care aveau obligația să depună formularul în acest interval este de circa un milion, a declarat, în urmă cu mai multe luni, ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici. Aceasta este singura cifră oficială furnizată de Finanțe referitoare la numărul celor care trebuie să depună declarația.

Termenul inițial de depunere, data de 15 iulie (în fapt 16 iulie, deoarece 15 a fost duminică), a fost extins din cauza numărului redus de depunători. Astfel, până la data de 12 iulie, când a fost anunțată extinderea termenului până la 31 iulie, numărul celor care au transmis formularul către ANAF se situa la 450.000, mai puțin de jumătate din cei care au această obligație.

„A mai crescut totalul în ultimele zile și nu este un capăt de țară dacă depun și un pic mai târziu. Foarte multe declarații pleacă în ultima zi cu poșta și nu au o evidență (până le primesc, n.r.). Vorbim de persoane fizice și până la Declarația Unică aveam pe cei care realizau venituri din chirii, cu o pondere mare în milionul de care vorbim. Aceștia se duceau cu contractul de închiriere la Fisc și făcea Fiscul totul. Acum, cu autoimpunerea, oricine are astfel de venituri din chirii, trebuie să depună Declarația Unică. Cei care au venituri din activități independente știu în mare măsură și au depus, astfel că probabil marea majoritate a întârziaților vin din zona veniturilor din chirii”, a declarat pentru Profit.ro fostul președinte al ANAF Gelu Diaconu.

Deficitul bugetar explodează la 1,61% din PIB la jumătatea anului. Ținta anuală de 3%, în pericol. Cheltuielile de personal și dobânzile, cele mai mari creșteri CITEȘTE ȘI Deficitul bugetar explodează la 1,61% din PIB la jumătatea anului. Ținta anuală de 3%, în pericol. Cheltuielile de personal și dobânzile, cele mai mari creșteri

Amenzi pentru cei care depun cu întârziere

Înlocuirea a șapte formulare fiscale pentru persoane fizice cu unul singur, Declarația Unică, este o măsură bună, la fel și promovarea intensă de către Ministerul Finanțelor și ANAF a depunerii online, prin Spațiul Privat Virtual. O scădere drastică a ratei de conformare a populației la declarare și, ulterior, la plată ar putea reprezenta, însă, o problemă pentru Ministerul Finanțelor, inclusiv din perspectivă financiară.

Conformare pentru total contribuabili (populație și firme)

ULTIMA ORĂ Declarația Unică - doar 734.000 de persoane au depus formularul. În jur de 250.000 de români urmează să fie amendați

Declarația unică poate fi depusă online, prin intermediul aplicației care poate fi accesată la adresa https://declunica.anaf.ro/, cu numele de utilizator și parola contului personal din Spațiul Privat Virtual, prin certificat digital calificat sau prin intermediul portalului e-guvernare.ro. De asemenea, Declarația Unică se poate depune și în format hârtie direct la registratura administrațiilor fiscale ale ANAF, sau prin poștă, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire.

Noua taxă auto este în faza finală. Ministru: cel care poluează va fi penalizat CITEȘTE ȘI Noua taxă auto este în faza finală. Ministru: cel care poluează va fi penalizat

Declarațiile trimise prin poștă, cu confirmare de primire, ajung la câteva zile de la data depunerii la poștă, dată care este luată în calcul și de ANAF. Astfel, o declarație trimisă prin poștă, cu confirmare de primire, la data de 31 iulie, va fi considerată depusă în termen legal de către ANAF, chiar dacă ajunge la Fisc în primele zile din august.

Pentru nedepunerea la termenul prevăzut de lege a Declarației Unice sancțiunea este amendă de la 50 lei la 500 lei. Începând cu anul 2019, Declarația Unică se va depune exclusiv online, potrivit legislației fiscale în vigoare.

Chiar dacă unele persoane nu depun Declarația Unică în termenul legal, cel mai probabil nu vor scăpa de plata impozitului și contribuțiilor datorate pentru veniturile neanunțate la Fisc. În foarte multe cazuri, ANAF are informații și din alte surse despre aceste venituri.

Declarația unică se completează și se depune de către persoanele fizice care realizează, individual sau într-o formă de asociere, venituri din România și/sau din străinătate, și de cele care datorează impozit pe venit și contribuții sociale obligatorii. Persoanele care nu realizează venituri și aleg să plătească contribuția de asigurare de sănătate au, de asemenea, obligația de a depune Declarația Unică.

viewscnt

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Afla mai multe despre
declaratia unică
anaf
ministerul finantelor