ULTIMA ORĂ VIDEO Ministrul Finanțelor confirmă - Sumă schimbată la deschiderea unei firme, corelată cu dimensiunea afacerii. Cum este în alte state

Taxe și Consultanță   
ULTIMA ORĂ VIDEO Ministrul Finanțelor confirmă - Sumă schimbată la deschiderea unei firme, corelată cu dimensiunea afacerii. Cum este în alte state

Inquam Photos / Octav Ganea

Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, confirmă că a solicitat schimbarea planului pregătit de modificare a capitalului social minim pentru SRL-uri, corelând suma capitalului social cu dimensiunea afacerii.

Ministrul arată că măsura este necesară, în condițiile în care astăzi, în România, poți înființa o firmă cu 1 leu capital social, iar aceastǎ sumǎ modicǎ a avut rolul inițial de a susține start-up-urile, dar a generat si efecte negative: apariția a numeroase firme-fantomă.

Urmărește-ne și pe Google News

”Capital social SRL: Am susținut ieri, în ședința coaliției de guvernare, o măsură importantǎ pentru IMM-uri și start-up-uri - modificarea capitalului social minim pentru SRL-ur. În urma dezbaterii publice și a numeroaselor sugestii pe care le-am primit din mediul antreprenorial, noua propunere introduce un sistem adaptiv, corelând suma capitalului social cu dimensiunea afacerii.

Bolojan, nevoit să suplimenteze cu jumătate de miliard de lei bugetul pentru tichetele sociale ale elevilor. Numărul elevilor dezavantajați a crescut cu 125% în ultimii 4 ani CITEȘTE ȘI Bolojan, nevoit să suplimenteze cu jumătate de miliard de lei bugetul pentru tichetele sociale ale elevilor. Numărul elevilor dezavantajați a crescut cu 125% în ultimii 4 ani

Astfel: În cazul companiilor cu venituri mai mici de 395.000 lei, capitalul social minim propus este de 500 lei, Companii cu venituri între 395.000 și 7.000.000 lei: capitalul social minim devine 5.000 lei, iar în cazul firmelor cu venituri de peste 7.000.000 lei, capitalul social minim propus devine 90.000 lei”, anunță ministrul Finanțelor.

Alexandru Nazare precizează că, practic, pentru societățile nou-înființate, capitalul social minim pornește de la 500 lei, oferind mai multă flexibilitate și accesibilitate antreprenorilor la început de drum iar odată cu creșterea activității, crește și capitalul social minim.

În plus, majorările de capital efectuate până la 31.12.2026 vor beneficia de o reducere cu 50% a tarifului de publicare în Monitorul Oficial, dacă modificarea privește doar capitalul social.

”Mulți dintre dvs. ați întrebat, pe bună dreptate: de ce această măsură? Azi, în România, poți înființa o firmă cu 1 leu capital social. Aceastǎ sumǎ modicǎ a avut rolul inițial de a susține start-up-urile, dar a generat si efecte negative: apariția a numeroase firme-fantomă. Practic, oricine are 1.000 de lei poate înființa azi 1.000 de SRL-uri.

Alertă meteo - Vine un ciclon mediteranean activ. Și România va fi afectată CITEȘTE ȘI Alertă meteo - Vine un ciclon mediteranean activ. Și România va fi afectată

Ceea ce s-a și întâmplat, ducând la apariția generalizată a fenomenului de firme - fantomă: companii fără activitate economică reală, folosite pentru a acumula datorii către parteneri și către stat, după care dispar. Multe dintre ele fac parte din rețele de fraudă de tip carusel TVA sau din mecanisme prin care se ascund adevărații beneficiari ai unor tranzacții ilegale”, explică ministrul.

Nazare menționează că aceste firme creează pagube uriașe: companiile corecte sunt păgubite de parteneri fictivi - firme care existǎ doar pe hârtie, iar statul pierde miliarde de lei din taxe și impozite neîncasate.

”Noua regulă va obliga toate firmele să majoreze capitalul social minim, în termenul legal. Ce înseamnă acest lucru? Rețelele de firme-fantomă vor ieși la suprafață sau se vor închide – cei corecți vor crește capitalul, iar cei care dețin sute de firme și nu vor depune vor fi astfel filtrați. Proprietarii reali ai firmelor nu se vor mai putea ascunde în spatele SRL-urilor de 1 leu”, subliniază el.

Alexandru Nazare prezintă și cum aratǎ lucrurile în Europa, arătând că ”România este una dintre țările cu cel mai mic capital social cerut la înființarea unui SRL”.

DECIZIE Băsescu a primit de la Guvern un apartament într-un bloc CITEȘTE ȘI DECIZIE Băsescu a primit de la Guvern un apartament într-un bloc

”În multe alte state, sumele sunt semnificativ mai mari, precum Austria (10.000 EUR), Germania (25.000 EUR), Slovenia (7.500 EUR), Ungaria (7.500 EUR) s.a. Există și țări europene cu un capital social simbolic, de 1 EUR, dar acestea nu au problema masivă a firmelor-fantomă și nici deficitul bugetar record al României - cel mai mare din UE, cauzat în mare parte de slaba colectare. Pentru antreprenorii corecți, această măsură este un scut, nu o barieră.

Banii depuși drept capital social pot fi folosiți pentru cheltuielile curente ale firmei (ex: sediu, alte plăți) - important de subliniat că nu sunt bani blocați. În același timp, mǎsura contribuie la reducerea drasticǎ a fenomenului firmelor-fantomă, protejând atât companiile corecte de parteneri fictivi, cât și statul”, explică Nazare.

Ministrul Finanțelor precizează că proiectul este încă în consultare publică și invită populația să lase observațiile, cum apreciază noua propunere privind pragurile minime de capital social la înființarea unui SRL în România.

viewscnt
Afla mai multe despre
coaliție
discuții
psd
masuri
fiscal
guvern