Instituții din sistemul judiciar din țară încep să se alăture protestelor anunțate la nivel central față de proiectul de lege care modifică pensiile magistraților. Judecători și procurori din mai multe județe transmit factorului politic din Executiv și Parlament „solicitarea fermă” de a „înceta campania agresivă” împotriva magistraților.
Toate cele 16 Curți de Apel din țară solicită retragerea proiectului care îi vizează pe magistrați.

„Astăzi, 26.08.2025, în cadrul adunărilor generale ale judecătorilor de la nivelul curților de apel, toate cele 16 curți de apel au solicitat celorlalte două puteri ale statului retragerea de urgență a proiectului de lege privind reforma pensiilor de serviciu ale magistraților și încetarea campaniei agresive împotriva autorității judecătorești, care afectează grav statul de drept, drepturile și libertățile cetățenilor ce pot fi garantate efectiv doar de o justiție independentă”, anunță, marți după amiază, Consiliul Superior al Magistraturii.
Parchetul de pe lângă Tribunalul București își suspendă activitățile de urmărire penală.
Excepție vor face activitățile necesare în dosarele de urmărire penală în care s-au dispus sau se preconizează dispunerea măsurilor preventive privative de libertate, dar și alte activități, inclusiv pe cea cu publicul.
Măsura, care a intrat în vigoare de astăzi, este o formă de protest față de proiectul de act normativ privind modificarea pensiilor de serviciu propus de Guvern, proiect despre care procurorii susțin că „nu rezolvă niciuna dintre inechitățile sociale la care actorii politici fac referire în discursul public”, dar și că este „în contradicție vădită” cu obiectivele asumate prin PNRR și prin Strategia de dezvoltare a sistemului judiciar 2022 – 2025.

Adunarea Generală a procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul București, întrunită marți, pentru a exprima, la solicitarea Consiliului Superior al Magistraturii, un punct de vedere referitor la proiectul de act normativ privind modificarea pensiilor de serviciu și la măsurile necesare în vederea protejării statutului magistraților și a independenței justiției solicită CSM să avizeze negativ proiectul de act normativ privind modificarea statutului magistraților, considerând că „nu se impune nicio nouă intervenție legislativă în acest moment, înainte de a evalua riguros impactul măsurilor deja adoptate”.
De asemenea, Adunarea Generală a Judecătorilor Curții de Apel București anunță că suspendă soluționarea cauzelor începând din 27 august până când va fi retras proiectul de lege privind reformarea pensiilor de serviciu ale magistraților. Adunarea Generală a Judecătorilor solictă reprezentanților puterii executive și legislative să înceteze campania agresivă împotriva autorității judecătorești.
„Având în vedere (...) faptul că proiectul de lege propus nu rezolvă inechitățile sociale, ci reprezintă o presiune suplimentară și nenecesară asupra sistemului de justiție și o diversiune menită să distragă atenția opiniei publice de la celelalte măsuri fiscal - bugetare adoptate în cursul acestui an, s-a hotărât adoptarea unei forme de protest față de modificările legislative propuse prin proiectul de lege pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu, transmis Consiliului Superior al Magistraturii la data de 20 august 2025 de către Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale”, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul București.

Protestul se va manifesta prin suspendarea activității de urmărire penală desfășurată de procurori, cu excepția activităților necesare în dosarele de urmărire penală în care s-au dispus sau se preconizează dispunerea măsurilor preventive privative de libertate; suspendarea activității de supraveghere a urmăririi penale de către procuror în dosarele penale, cu excepția celor în care s-au dispus sau se preconizează dispunerea măsurilor preventive privative de libertate; suspendarea activității de primire a dosarelor penale în care organele de cercetare penală formulează propuneri de terminare a urmăririi penale, respectiv de luare a unor măsuri procesuale; suspendarea activității procurorilor din cadrul secțiilor judiciare referitoare la participarea la judecarea cauzelor și formularea concluziilor, cu excepția concluziilor privind măsurile preventive și concluziilor în dosarele civile având ca obiect emiterea ordinelor de protecție.
De asemenea, Parchetul de pe lângă Tribunalul București suspendă activitatea de soluționare a plângerilor formulate împotriva soluțiilor de netrimitere în judecată, pe cea de soluționare a cererilor formulate de părți sau de alte instituții, precum și orice alte activități conexe activității de urmărire penală (inclusiv soluționarea cererilor de prelungire a dreptului de circulație).
În plus, s-a decis suspendarea activității cu publicul și de primire în audiență.
„Forma de protest detaliată anterior a fost adoptată începând de azi, 26.08.2025 și va fi menținută pe durată nedeterminată, până la retragerea propunerii legislative de către inițiatorii acesteia”, se arată în comunicatul Parchetului.

Procurorii critică propunerea de modificare legislativă, considerând că „proiectul de lege nu rezolvă niciuna dintre inechitățile sociale la care actorii politici fac referire în discursul public”, este „în contradicție vădită” cu obiectivele asumate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) și prin Strategia de dezvoltare a sistemului judiciar 2022 – 2025 și că sin acesta „lipsește o etapizare reală și măsuri tranzitorii adecvate”.
În plus, Parchetul mai susține că proiectul de lege „este expresia instabilității legislative și a lipsei de predictibilitate”, a fost elaborat „în lipsa unei fundamentări reale și a unor studii de impact” și nu va duce la rămânerea în sistem a magistraților.