VIDEO Antifrauda a declanșat peste 1.000 de controale pentru noile case de marcat în prima săptămână. Amenzi în 17% din cazuri

VIDEO Antifrauda a declanșat peste 1.000 de controale pentru noile case de marcat în prima săptămână. Amenzi în 17% din cazuri
Marius Oncu
Marius Oncu
scris 23 mar 2019

Inspectorii Antifraudă au declanșat peste 1.000 de controale pentru noile case de marcat în prima săptămână de verificări riguroase a obligației firmelor de a se dota cu noile aparate fiscale, dar abordarea, deși are ca scop să accelereze introducerea noilor case, nu a fost una foarte agresivă, potrivit informațiilor Profit.ro. Inspectorii au operat în jur de 170 de amenzi și confiscări, precum și cam tot atâtea avertismente. Ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, a dat startul noii campanii de controale săptămâna trecută, nemulțumit că ritmul în care firmele se dotează cu noile echipamente a încetinit. În jur de jumătate din firme au deja noile case în funcțiune, iar distribuitorii au stocuri suficiente.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Acțiunile de control ale Antifraudei pentru noile aparate fiscale vor continua și în perioada următoare. Numărul sancțiunilor este determinat și de faptul că nerespectarea obligației de a avea noile case de marcat se află, încă, sub incidența Legii prevenirii. Astfel, numărul amenzilor ar putea crește după ce inspectorii revin să verifice dacă firmele avertizate au respectat sau nu planul de conformare pe care l-au primit când au fost găsite în neregulă.

De ce este important: Antifrauda are o misiune dificilă în ce privește aceste controale. Pe de o parte, trebuie să transmită un mesaj ferm și să pună presiune pentru a determina și firmele cu întârzieri să se doteze cu noile case cât mai repede, întrucât Guvernul mizează că acestea vor aduce o creștere a colectării de venituri la stat, însă, pe de altă parte, nu poate acționa dur, din cauza constrângerilor politice într-un an electoral.

De altfel, un mesaj de temperare a zelului inspectorilor a venit, la numai o zi după ce a început nouă serie de controale, de la liderul PSD, Liviu Dragnea. Acesta a afirmat că funcționarii ANAF și cei ai altor instituții că nu vor să țină cont de Legea prevenirii. Liderul PSD a spus că numeroase firme românești au fost închise, dar că nu a văzut sancțiuni și pentru companii străine.

Controalele au început vineri, 15 martie, iar mesajul public al lui Dragnea a venit sâmbătă, 16 martie.

La controalele desfășurate acum, inspectorii Antifraudă amendează în cazurile în care sunt descoperite nereguli, după ce până acum, nu au aplicat, așa cum a scris Profit.ro, nicio sancțiune la verificarea dotării cu acest tip de aparat fiscal.

Ministerul Fiinanțelor a avertizat, cu o săptămâna înainte sa înceapă noile controale, că pe piață nu mai sunt probleme la cumpărarea noilor case de marcat, astfel că termenele de intrare în legalitate pe care le vor stabili inspectorii ANAF, potrivit Legii prevenirii, vor fi scurte. În termen de 10 zile de la expirarea termenului de intrare în legalitate inspectorii vor relua controlul și vor aplica amenzile prevăzute de lege.

Cele două înregistrări video de mai jos au fost efectuate, în prima zi de controale, la firme care aveau deja noile case de marcat, astfel că inspectorii Antifraudă nu au fost nevoiți să aplice sancțiuni în cazurile respective.

Lipsa sancțiunilor la controalele din trecut a fost cerută chiar de Ministerului Finanțelor, în contextul în care autoritatatile cunoșteau că firmele aveau dificultăți majore să-și procure noile case de marcat, din cauza ofertei destul de reduse a distribuitorilor.

ntre timp situația s-a schimbat. Firmele au instalat deja 313.000 de case de marcat cu jurnal electronic, în timp ce alte aproape 80.000 au fost cumpărate de firme și sunt în curs de instalare. Numărul total de aparate fiscale care ar trebui instalate se ridică la 700.000-750.000.

Pe stocul firmelor de distribuție sunt în prezent peste 100.000 de noi case de marcat care își așteaptă cumpărătorii, iar în ultimele luni autoritățile au constatat o reducere a interesului firmelor, ceea ce le-a și determinat să înceapă acum controale mai riguroase.

"Acțiunea de control tematic dispusă de Ministerul Finanțelor Publice este determinată de faptul că cererea de achiziționare de aparate de marcat cu jurnal electronic a înregistrat un declin accentuat în perioada decembrie-februarie, vânzările diminuându-se drastic. În februarie, comparativ cu luna ianuarie, ritmul de atribuire a seriilor fiscale  a scăzut cu circa 30%, iar cel de instalare a aparatelor de marcat cu jurnal electronic a scăzut cu circa 11%. La nivelul majorității distribuitorilor autorizați și a unităților acreditate pentru comercializare există stocuri de aparate de marcat noi și nu mai sunt semnalate dificultăți legate de lipsa capacității de instalare a unităților de service", potrivit unui comunicat transmis, în urmă cu două săptămâni, de Ministerul Finanțelor.

GRAFICE Salariile la stat urcă de aproape două ori mai rapid decât lefurile privaților. Diferența este la un nivel similar cu anul crizei. \ CITEȘTE ȘI GRAFICE Salariile la stat urcă de aproape două ori mai rapid decât lefurile privaților. Diferența este la un nivel similar cu anul crizei. "Puneți-vă centura de siguranță, intrăm pe Modul «campanie electorală»!"

Potrivit ministerului, solicitările de instalare și punere în funcțiune a noilor aparate de marcat, au scăzut chiar și în cazul aparatelor achiziționate deja, sau pentru care au fost achitate avansuri, fiind semnalate numeroase situații în care aparatele sunt lăsate de utilizatori în custodie în depozitele distribuitorilor.

Până la momentul anunțului, ICI București a emis avize tehnice favorabile, iar Ministerul Finanțelor a emis autorizații de distribuție, pentru toate tipurile de aparate de marcat, inclusiv pentru cele destinate activităților economice în care sunt utilizate modele dedicate, respectiv taximetrie, mari retaileri, schimb valutar, comerț cu carburanți (87 modele existente pe piață).

"Termenele de intrare în legalitate pe care le vor stabili inspectorii ANAF, potrivit Legii prevenirii, vor fi scurte având în vedere faptul că pe piață există toate modelele de aparate de marcat necesare utilizatorilor, iar în ceea ce privește capacitatea de eliberare a seriilor fiscale de către ANAF și instalarea de către unitățile de service nu au mai fost semnalate dificultăți sau întârzieri. De asemenea, în termen de 10 zile de la expirarea termenului de intrare în legalitate se va relua controlul și se vor aplică amenzile prevăzute de lege", avertiza, săptămâna trecută, Ministerul Finanțelor.

Dotarea cu noile case ar trebui să fie încheiată anul acesta

În ultimele luni, Antifrauda a evitat să aplice amenzi în ce privește folosirea noilor tipuri de case de marcat, obligatorii de la 1 iunie 2018, dar a sancționat, la fel ca în trecut, alte încălcări ale legislației privind casele de marcat, inclusiv nerespectarea obligației de a emite bonul fiscal.

ULTIMĂ ORĂ Iohannis a promulgat bugetul pe 2019, după ce i-a a fost trimis de Parlament din nou și fără modificări CITEȘTE ȘI ULTIMĂ ORĂ Iohannis a promulgat bugetul pe 2019, după ce i-a a fost trimis de Parlament din nou și fără modificări

Firmele trebuie să țintă cont că nerespectarea obligației de a avea case de marcat cu jurnal electronic este doar temporar sub incidența Legii prevenirii, ceea ce înseamnă că în viitor această protecție va fi retrasă.

În februarie, Ministerul Finanțelor a estimat că dotarea firmelor cu noile case de marcat va fi încheiată până la mijlocul acestui an, urmând ca ulterior autoritățile să treacă la conectarea online a acestora cu serverele ANAF.  “Estimăm că procesul de dotare a contribuabililor - să ajungă la circa 700.000-750.000 de aparate instalate - se va încheia la mijlocul acestui an. Referitor la conectare, apreciez că în a doua parte a acestui an vom putea face și acest lucru”, a declarat, la momentul respectiv, Doru Dudaș, șef al Direcției legislație Cod de procedură fiscală din Ministerul Finanțelor.

Profit.ro a scris la începutul lunii februarie, citând un document al Guvernului, că aparatele de marcat cu jurnal electronic vor fi conectate la sistemul informatic național de supraveghere și monitorizare al ANAF abia "începând cu anul 2020".Finalizarea conectării caselor de marcat în timp real la sistemul ANAF ar urma să majoreze veniturile din TVA cu 10-15%, estimează Guvernul.

Este important de menționat că noile case de marcat ar trebui să comunice online cu Fiscul, însă Centrului Național pentru Informații Financiare (CNIF), cel care administrează infrastructura IT a ANAF și Ministerului Finanțelor, nu are, în prezent, capacitățile tehnice necesare pentru acest lucru. În prezent, pentru casele de marcat cu jurnal electronic deja instalate, datele extrase din aparatele de marcat instalate se transmit lunar, electronic, prin declarație inteligentă pusă deja la dispoziția operatorilor economici (A 4200).

Potrivit legislației în vigoare, firmele mari și mijlocii ar fi trebuit să aibă noile case de marcat de la 1 iunie 2018, iar cele mici de la 1 august 2018. La finele lunii mai, Guvernul a acordat un termen de grație de trei luni în ce privește amenzile pentru nerespectarea acestei obligații. Astfel, amenzi ar fi urmat să fie aplicate de la 1 septembrie 2018 pentru firmele mari și mijlocii și de la 1 noiembrie 2018 pentru cele mici.

Câștigul salarial mediu net a crescut în ianuarie CITEȘTE ȘI Câștigul salarial mediu net a crescut în ianuarie

Întrucât procesul decurgea greoi, inclusiv din vina autorităților, Guvernul a introdus temporar în Legea prevenirii nerespectarea acestei obligații. Firma nu mai este astfel amendată direct, ci primește un plan de conformare, un nou răgaz în care să-și procure noua casă. Abia ulterior, dacă nu a respectat nici planul de conformare, este amendată. Autoritățile au refuzat să precizeze când ar putea fi exclusă nerespectarea acestei obligații de sub incidența Legii prevenirii.

Modul în care s-au desfășurat controalele Antifraudă până acum

Pentru asigurarea, pe parcursul periodei de implementare, a unei coordonări unitare a acțiunilor desfășurate de instituțiile implicate, Ministerul Finanțelor a dispus ca eventualele acțiuni de control tematic privind respectarea termenelor de dotare cu aparate de marcat cu jurnal electronic, să se realizeze cu informarea prealabilă a Ministerului, în baza unei proceduri care trebuie să respecte următoarele repere metodologice:

  • în situația în care organele de control derulează aceste acțiuni de tip preventiv și constată situații în care contribuabilul a realizat toate demersurile pe care le-a avut la dispoziție, iar achiziția aparatului de marcat nu a putut fi realizată din motive independente de voința acestuia, potrivit legii, contribuabilul aflat în această situație, nu poate fi sancționat nici măcar cu avertisment (exemplu de astfel de situații: prototipul (modelul) de aparat de marcat specific unei anumite activități economice, nu este disponibil pe piață; termenul stabilit de distribuitor (furnizor) prin contractul încheiat cu utilizatorul, este ulterior datei controlului realizat; alte situații asemănătoare). Organele de control practică această abordare deoarece aplicarea unei sancțiuni contravenționale presupune existența unei vinovății a contribuabilului ori dacă aceasta nu există, nu poate fi aplicată nicio sancțiune, nici măcar avertismentul, aplicarea în acest mod a prevederilor legale referitoare la sancțiunile contravenționale în situația lipsei vinovăției, pe de o parte, și aplicarea pe de altă parte a avertismentului, în situația în care există vinovăție, dar este vorba de prima abatere, nu se raportează ca perioadă de aplicare la data de 1 noiembrie 2018, aceeași abordare fiind aplicabilă și ulterior acestei date, întotdeauna când situația de fapt este cea descrisă anterior, respectiv nu există vinovăție, sau există vinovăție, dar este prima abatere a contribuabilului.
  • în situația în care organele de control constată că un contribuabil este în culpă, acestea vor analiza situația de fapt a comerciantului, pot constata, de la caz la caz, cel puțin următoarele situații și pot proceda în consecință astfel:
    • este dotat cu aparat de marcat cu jurnal electronic, dar acesta nu este fiscalizat și instalat, situație în care organul de control aplică avertismentul și stabilește un termen de instalare foarte scurt;
    • nu este dotat cu aparat de marcat cu jurnal electronic, dar există pe piață aparate corespunzătoare activității acestuia, situație în care organul de control aplică avertismentul și stabilește un termen scurt de dotare.
Legea care îi scapă pe evazioniști de urmărirea penală dacă măcar unul achită prejudiciul - neconstituțională CITEȘTE ȘI Legea care îi scapă pe evazioniști de urmărirea penală dacă măcar unul achită prejudiciul - neconstituțională

Potrivit Legii prevenirii, în termen de maximum 10 zile lucrătoare de la data expirării termenului de dotare stabilit prin planul de remediere, autoritatea/instituția publică cu atribuții de control are obligația să reia controlul, iar în situația în care se constată neîndeplinirea obligațiilor legale în termenul acordat, se aplică sancțiunile prevăzute de OUG nr.28/1999.

viewscnt
Afla mai multe despre
case de marcat
case de marcat cu jurnal electronic
ministerul finantelor
imprimante fiscale