Interviu cu Grzegorz Grabowski, CEO Maspex Romania

The Voice of Leaders   
Interviu cu Grzegorz Grabowski, CEO Maspex Romania

Grzegorz Grabowski, CEO Maspex Romania

Company story & growth drivers

Cum a început povestea companiei și care au fost principalele momente-cheie în evoluția sa?

Urmărește-ne și pe Google News

În 1996 am început activitatea pe piața românească cu multe ambiții, dar și cu o viziune bine definită – aceea de a deveni lider de piață prin inovație și calitate la cel mai înalt nivel. Ne-am dezvoltat treptat investind în branduri valoroase care, astăzi, sunt foarte apreciate de consumatori și dețin locuri importante în categoriile din care fac parte, multe dintre acestea fiind lideri de piață.

Deținem un portofoliu variat cu branduri apreciate de consumatorii români precum Tymbark, Tedi, Bucovina, Alcalia, La Festa, Salatini, Vălenii de Munte, dar și branduri internaționale incluse mai recent în portofoliu, precum brandul legendar polonez Vodka Zubrowka. Toate oferă calitate și inovație, fac parte din obiceiurile de consum ale românilor și țin pasul permanent cu nevoile acestora.

În cele aproape trei decenii de activitate am accelerat dezvoltarea companiei și prin achiziții strategice realizate în momente-cheie, care ne-au permis să ne diversificăm portofoliul și să ne extindem prezența pe piață. Cel mai recent moment semnificativ pentru noi este tranzacția derulată prin intermediul Bursei de Valori București în luna iulie a acestui an, prin care Maspex a devenit acționar majoritar al Grupului Purcari Wineries.

Investind permanent în dezvoltarea companiei și având o echipă dedicată și puternică alături am reușit să facem performanță; suntem una dintre companiile care în ultimii zece ani au menținut un ritm constant de creștere, rămânând profitabile în pofida provocărilor actuale, economice și sociale din România (conform Forbes România Liga Campionilor în Business 2025) și facem parte din Topul 100 - cele mai valoroase companii din România  (conform Ziarul Financiar), un clasament realizat ținând cont atât de cifra de afaceri, cât și de impactul social și economic al companiilor.

Industry outlook and company role

Care sunt planurile pentru viitor ținând cont de contextul economic actual?

În continuare, obiectivul principal rămâne consolidarea poziției noastre pe piață în categoriile în care activăm.

Dezvoltăm proiecte de investiții care ne permit să fim competitivi, suntem orientați către înțelegerea tendințelor din piață și a nevoilor consumatorilor, în concordanță cu viziunea companiei pe termen lung.

Leadership values & company culture/Advice to young professionals

Care sunt cele mai importante lecții pe care le-ați învățat și ați dori dori să le transmiteți tinerilor care își încep cariera în această industrie?

Experiențele din ultimii ani, marcate de un context socio-economic dificil și de momente critice precum pandemia și izbucnirea războiului din Ucraina, ne-au oferit numeroase lecții valoroase de business. Una dintre cele mai relevante este exersarea capacității de adaptare rapidă la schimbări, menținând în permanență atenția asupra nevoilor și preferințelor consumatorilor.

Deținând un portofoliu diversificat, prezent în multiple categorii – băuturi răcoritoare, apă minerală naturală, cafea instant, snack-food, paste și cereale, ketchup, conserve de tomate și dulceață, băuturi alcoolice – am înțeles că reușita depinde în mare măsură de ajustarea continuă a strategiilor pentru a rămâne relevanți și atractivi în fața nevoilor și dorințelor consumatorilor.

Adaptabilitatea, exersată constant în ultimii ani, ne-a permis să identificăm nu doar provocările, ci și oportunitățile pe care le oferă fiecare perioadă dificilă. Aceste oportunități au contribuit semnificativ la menținerea ritmului de creștere la nivel de companie și la atingerea unor rezultate financiare remarcabile.

Una dintre cele mai importante lecții, care a contat foarte mult în perioadele socio-economice dificile și pe care o putem transmite mai departe a fost să privim spre viitor pentru a rămâne concentrați și dedicați obiectivelor noastre și să continuăm proiectele de investiții ce oferă stabilitate și echilibru pe termen lung.

The role of Globalworth in their journey

Cât de important este mediul de lucru în crearea unei atmosfere pozitive și motivaționale a echipei?

Rezultatele și performanțele notabile sunt posibile atât prin prisma experienței acumulate în cei 28 ani de FMCG în România, dar mai ales datorită implicării întregii echipe, atât a tuturor celor care fac parte din Maspex Romania, cât și a suportului la nivel de Grup. Suntem foarte atenți la modul în care putem crește performanțele echipei și ne-am asumat responsabilitatea de a le oferi nu doar sprijin profesional, ci și un mediu în care pot performa și evolua.

Investim permanent în dezvoltarea oamenilor noștri și în crearea unui cadru de lucru modern și stimulant, iar cel mai recent spațiu pe care l-am ales pentru echipa noastră  reflectă perfect aceste valori – un mediu extrem de plăcut cu acces facil la transport, și o atmosferă în care ideile prind viață, colaborarea se amplifică și fiecare membru al echipei se poate dezvolta la potențial maxim. 

Globalworth redefinește ideea de spațiu de birouri, transformându-l într-o punte către inovație, colaborare și leadership autentic. Dincolo de infrastructura modernă, ia naștere o comunitate de lideri care dau sens și care își inspiră partenerii, având ca scop creșterea și dezvoltarea durabilă a business-urilor. Prin acest proiect editorial alături de Profit.ro, Globalworth oferă o scenă celor care modelează economia viitorului. Este o invitație la dialog, la inspirație și la reconectare, pentru că adevărata forță a unei clădiri nu stă doar în structura ei, ci în oamenii care îi dau viață.

viewscnt
Afla mai multe despre
maspex romania
grzegorz grabowski