Aurul a plonjat sub 4.000 de dolari, cea mai severă corecție din ultimul deceniu

Prețul aurului a scăzut sub 4.000 de dolari pe uncie, extinzând pierderile după cea mai severă corecție din ultimul deceniu, pe fondul progreselor înregistrate în acordul comercial dintre SUA și China, care au redus cererea pentru active de refugiu.
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
Aurul a plonjat sub 4.000 de dolari, cea mai severă corecție din ultimul deceniu

Cotația spot a aurului a coborât cu aproape 3%, până la aproximativ 3.990 de dolari pe uncie, după oprirea bruscă a creșterii rapide de săptămâna trecută, în condițiile în care investitorii au devenit tot mai preocupați că raliul record a mers prea departe.

Bloomberg mai atrage atenția că mulți au pariat pe scăderea dolarului și așteptările privind reducerile de dobândă ale Rezervei Federale, care au fost principalii factori ai creșterilor recente, atrăgând speculatori de retail care au împins prețurile în zona de supra-cumpărare. Chiar și așa, aurul este încă în creștere cu peste 50% de la începutul anului.

La începutul lunii, în contextul în care aurul zbura atunci din maxime în maxime, mari bănci de investiții americane avansau ținte de preț mult peste nivelurile actuale.

GRAFIC Activitatea economică din zona euro, la cel mai ridicat nivel din mai 2024. Creștere surprinzătoare în Germania, declin în Franța CITEȘTE ȘI GRAFIC Activitatea economică din zona euro, la cel mai ridicat nivel din mai 2024. Creștere surprinzătoare în Germania, declin în Franța

Cu funcții ale statului federal american închise și neliniști legate de independența băncii centrale a SUA, investitorii au împins în sus cotațiile metalelor prețioase, ca alternative de plasament hârtiile de valoare emise în dolar.

Cotația internațională a aurului s-a apropiat atunci de reperul de 4.000 de dolari/uncie, nivel care este de de 4 ori mai mare decât pragul psihologic de 1.000 dolari/uncie, atins într-unul din momentele vriei financiare a anului 2008.

Erau niveluri ridicate atinse în contextul unui raliu furibund în acest an, cu cea mai mare apreciere din anii ’70.

Intrarea pe aur, în paralel cu deprecierea dolarului, vine pe fondul unor injecții de lichiditate succesive în prima jumătate a acestui deceniu care au debutat cu măsurile excepționale motivate cu intenția de a contracara criza noului coronavirus.

Orange vrea până la 500 de milioane de euro din vânzarea de participații la centre de date din Franța CITEȘTE ȘI Orange vrea până la 500 de milioane de euro din vânzarea de participații la centre de date din Franța

Cu aurul la acel moment pe noi culmi, instituții financiare importante aduceau în analizele lor prețuri-țintă chiar mai ridicate. Calcule ale băncii americane de investiții Goldman Sachs menționau că dacă investitorii ar muta doar 1% din titlurile de trezorerie ale SUA către aur, prețul ar sări în zona de 5.000 dolari/uncie.

Este un scenariu care s-ar materializa în cazul unor deteriororări ale guvernanței Rezervei Federale Americane, era arătat.

Cureaua de transmisie în piețe este explicată de Meera Chandan, FX Strategist la JP Morgan Chase & Co. Astfel, pierderi la nivelul independenței Fed se răsfrâng în inflație mai ridicată, aceasta afectează marjele, dar ridică și randamentele la bondurile cu maturități lungi. Afectarea acestor categorii de titluri lovește în dolar și pierderea credibilității în moneda SUA antrenează refugiu al investitorilor către aur.

Stellantis revine în forță în SUA, cu 10 miliarde de dolari CITEȘTE ȘI Stellantis revine în forță în SUA, cu 10 miliarde de dolari

Natascha Kaneva, Head of Global Commodities Strategies la JP Morgan menționau un preț-țintă de 4.200 de dolari/uncie, însă cu posibilitatea unei escaladări la 6.000 dolari/uncie până în anul 2029.

Compania financiară americană Jefferies nu dă un reper temporar, dar a ancorat cotația aurului la nivelul de 6.571 dolari/uncie într-un raport de analiză publicat săptămâna trecută.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News
NewsLetter

Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:

Citeste in continuare
Imobil de prestigiu situat pe strada Emanoil Porumbaru
  • {literal}{/literal} băi

De vânzare
2.600.000 €
Ultimele ştiri
De weekend
Curs BNR
1 EUR5.0848 +0.0013+0.03 %
1 USD4.3684 -0.0105-0.24 %
1 GBP5.8295 -0.0049-0.08 %
1 CHF5.4867 -0.0125-0.23 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

News.ro
Playtech.ro
APARTAMENT 2 CAMERE - FLOREASCA - GRADINA INTERIOARA - COMISION 0%
  • {literal}{/literal} dormitor
  • {literal}{/literal} baie

De vânzare
216.408 €
Cele mai citite