Fabricile de îngrășăminte din Europa ar putea să își închidă porțile pentru totdeauna, susține o organizație

Fabricile de îngrășăminte din Europa ar putea să își închidă porțile pentru totdeauna, susține o organizație
Profit.ro
Profit.ro
scris 14 oct 2021

Închiderile temporare ale unor fabrici de îngrășăminte din Europa, din cauza creșterii explozive a prețului gazelor naturale, ar putea să se transforme în închideri permanente, a avertizat o organizație care reprezintă interesele producătorilor de îngrășăminte, transmite Bloomberg.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Gazele naturale, utilizate ca materie primă pentru îngrășămintele pe bază de azot, sunt responsabile pentru până la 80% din costurile de producție, a subliniat Fertilizers Europe într-un comunicat de presă. Potrivit acestei organizații, prețurile excepțional de mari înregistrate în prezent la gaze naturale au forțat deja numeroase fabrici de îngrășăminte să își reducă producția, iar setul de măsuri propuse de Comisia Europeană nu este suficient pentru a rezolva șocul creșterii prețurilor, scrie Agerpres.

JD Agro Cocora continuǎ seria de proiecte de expansiune ambițioase CITEȘTE ȘI JD Agro Cocora continuǎ seria de proiecte de expansiune ambițioase

"Dacă această situație nu va fi rezolvată urgent, există un pericol real ca închiderile temporare să conducă la închideri permanente sau la relocarea sectorului nostru în afara Europei", a avertizat Jacob Hansen, director general la Fertilizers Europe, organism care reprezintă 17 producători de îngrășăminte și opt asociații naționale ale producătorilor de îngrășăminte.

Prețurile europene de referință la gaze naturale au crescut cu aproximativ 250% în acest an, din cauza nivelului redus al stocurilor, cererii ridicate din Asia și a întreruperilor, ceea ce a dus și la creșterea costurilor angro la electricitate.

În Marea Britanie, prețul ridicat al gazelor naturale a forțat un producător de îngrășăminte să închidă două uzine, care produceau în paralel și dioxid de carbon alimentar, ceea ce reprezintă un pericol pentru industria alimentară.

La finele lunii septembrie, producătorul austriac de substanțe chimice Borealis AG, o divizie a grupului OMV, a anunțat că își va reduce producția de amoniu și "va analiza situația pentru perioada viitoare" cu privire la uzinele sale din Austria, Franța și Olanda. 

viewscnt
Afla mai multe despre
îngrășăminte
europa
fabrici