GRAFICE Bloomberg: În pofida inflației ridicate, băncile centrale din Europa de Est, inclusiv România, evită majorarea dobânzilor

GRAFICE Bloomberg: În pofida inflației ridicate, băncile centrale din Europa de Est, inclusiv România, evită majorarea dobânzilor
Andra Oprescu
Andra Oprescu
scris 4 feb 2020

Spre deosebire de statele vest-europene, țările membre UE din Europa de Est întâmpină o creștere substanțială a prețurilor de consum. Totuși, chiar dacă evoluția prețurilor depășește țintele oficiale, băncile centrale evită majorarea dobânzilor, având în vedere celelalte riscuri, relatează Bloomberg.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
Ce așteptări avem de la anul fiscal 2020? CITEȘTE ȘI Ce așteptări avem de la anul fiscal 2020?

Băncile centrale din România, Polonia și Cehia vor avea, săptămâna aceasta, ședințe de politică monetară, însă în toate cele trei state este anticipată menținerea dobânzilor, băncile centrale prioritizând susținerea creșterii economice.

GRAFICE Bloomberg: În pofida inflației ridicate, băncile centrale din Europa de Est, inclusiv România, evită majorarea dobânzilor

România

În pofida celei mari rate a inflației din UE, Banca Națională a României (BNR) ar urma să extindă, pe 7 februarie, perioada de înghețare a costurilor de împrumut, menținând nivelul dobânzii-cheie la 2,5%. Factorii de decizie au în vizor și alte aspecte, pe lângă prețurile de consum. Alături de încetinirea creșterii economice, deficitele gemene sunt și ele o problemă: deficitul bugetar a depășit limitele UE, iar adâncirea deficitul de cont curent ridică și de asemenea îngrijorări.

EXCLUSIV Dragoș Anastasiu cheamă angajați din Sri Lanka și caută și prin alte țări din Asia. De ce sunt aceștia preferați CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Dragoș Anastasiu cheamă angajați din Sri Lanka și caută și prin alte țări din Asia. De ce sunt aceștia preferați

BNR a modificat ultima oară dobânda cheie în mai 2018 la nivelul actual de 2,5%, într-un  moment în care inflația depășea 5%.

În decembrie (cele mai recente date), rata inflației în România a fost de 4%, peste ținta BNR și în urcare față de luna precedentă.

GRAFICE Bloomberg: În pofida inflației ridicate, băncile centrale din Europa de Est, inclusiv România, evită majorarea dobânzilor

Cehia

Cehia este printre puținele state din UE unde banca centrală ia în calcul o majorare de dobândă. Analiștii intervievați de Bloomberg cred, totuși, că banca centrală nu va înăspri condițiile de politică monetară la ședința din 6 februarie, pe fondul îngrijorărilor legate de economia germană și alte aspecte, în contextul dependenței de exporturi a economiei cehe.

Banca centrală va fi "foarte tentată" să crească dobânda la următoarele ședințe, în contextul inflației ridicate, potrivit lui Jan Vejmelek, economist-șef la  Komercni Banka.

FOTO „Autostrada electrică” Iași-Târgu Mureș - finalizată CITEȘTE ȘI FOTO „Autostrada electrică” Iași-Târgu Mureș - finalizată

"Pe de altă parte, coroana puternică, combinată cu problemele industriei germane și alte riscuri persistente vor oferi argumente solide pentru menținerea dobânzilor", afirmă economistul.

Polonia

Economiștii polonezi au descris creșterea recentă a inflației ca fiind "uimitoare". Guvernatorul Adam Glapinski pare însă hotărât să mențină dobânzile la minime record până în 2022. Jerzy Kropiwnicki, membru al Consiliului de Politică Monetară, a declarat recent că o majorare a costurilor de împrumut într-o perioadă de încetinire economică "nu este cea mai bună decizie".

"Inflația puternică va reprezenta o oportunitate de a fi mai vocali pentru membrii Consiliului care doresc înăsprirea politicii monetare. Dar, dacă guvernatorul Glapinski nu își schimbă tabăra, va fi dificil să obțină o majoritate pentru o astfel de decizie", spun economiștii Morgan Stanley.

viewscnt
Afla mai multe despre
politica monetara
dobanda cheie
bnr
isarescu