Noi tensiuni provocate de revizionismul Ungariei în regiune. Croația condamnă declaratiile lui Viktor Orbán, care a afirmat că părți din coasta Mării Adriatice au fost rupte din Ungaria

Noi tensiuni provocate de revizionismul Ungariei în regiune. Croația condamnă declaratiile lui Viktor Orbán, care a afirmat că părți din coasta Mării Adriatice au fost rupte din Ungaria
Profit.ro
Profit.ro
scris 11 mai 2022

Premierul Ungariei, Viktor Orbán, a spus într-un interviu la radio că părți din coasta Mării Adriatice au fost rupte din Ungaria și că „cei care au o mare și porturi sunt capabili să aducă petrol pe petroliere”, afirmații care au fost criticate aspru de oficialii Croației, relatează Bloomberg.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

„Condamnăm orice aspirație teritorială asupra altor țări suverane”, a declarat Ministerul de Externe al Croației. De asemenea, Guvernul Croației l-a convocat pe ambasadorul Ungariei la Zagreb din pricina afirmațiilor lui  Orbán, scrie G4media.ro.

INFOGRAFICE România va avea astăzi cea mai scumpă energie angro din Europa CITEȘTE ȘI INFOGRAFICE România va avea astăzi cea mai scumpă energie angro din Europa

Orban și-a enervat vecinii și în trecut, cu afirmații referitoare la istoria teritorială a țării, inclusiv atunci când a postat pe Facebook, în 2020, o hartă cu „Ungaria Mare” care includea zone pe care Budapesta le-a pierdut în conformitate cu Tratatul de la Trianon din 1920, în urma prăbușirii imperiului austro-ungar.

Croația, care a stăpânit cea mai mare parte a coastei estice a Mării Adriatice împreună cu Slovenia timp de mai bine de un secol, s-a simțit ofensată de comentariul lui Orbán potrivit căruia „teritoriul a fost luat de la unguri”.

„Cei care au o mare și porturi sunt capabili să aducă petrol pe petroliere. Dacă nu ni l-ar fi luat, am fi avut și noi un port”, a declarat Orbán în interviul acordat radioului de stat ungar.

Tema iredentismului maghiar este potențată și de acțiunea fostului aliat al lui Viktor Orbán, președintele rus Vladimir Putin, care a declanșat războiul în Ucraina cu scopul de a ocupa teritorii în estul și sudul acestei țări, arată Bloomberg.

Orbán a intrat în conflict cu partenerii săi din UE în ceea ce privește livrarea de arme către Kiev și impunerea unei interdicții asupra achizițiilor de petrol rusesc și l-a catalogat pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski drept „adversar”.

Orbán se prezintă frecvent ca fiind nu doar liderul celor aproape 10 milioane de locuitori ai Ungariei, ci și al „milioanelor” de etnici maghiari care trăiesc în țările vecine și cărora guvernul său le-a acordat cetățenie și drept de vot. El respinge, însă, criticile potrivit cărora ar avea ambiții teritoriale asupra altor state.

Guvernul croat a înțeles greșit comentariile premierului Orbán, a transmis Tamas Menczer, secretar de stat în cadrul Ministerului de Externe al Ungariei, într-o postare pe Facebook. „Premierul a menționat un fapt istoric”, a spus Menczer. „Sperăm că prietenii noștri croați nu vor ceda isteriei presei”.

viewscnt
Afla mai multe despre
viktor orbán
ungaria
croatia