Tranzacția prin care AbbVie, unul dintre liderii pieței farmaceutice din România, cumpără Allergan, producătorul Botox, este ținta unei investigații aprofundate în SUA

Tranzacția prin care AbbVie, unul dintre liderii pieței farmaceutice din România, cumpără Allergan, producătorul Botox, este ținta unei investigații aprofundate în SUA
Andra Oprescu
Andra Oprescu
scris 7 oct 2019

Tranzacția de 63 de miliarde de dolari prin care AbbVie, jucător din industria farmaceutică prezent și pe piața românească, ar deveni proprietarul Allergan, compania care produce Botox, este ținta unei investigații aprofundate din partea autorităților americane, potrivit Bloomberg.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Comisia americană pentru Comerț a solicitat noi informații din partea celor două companii, extinzând investigația peste termenul inițial de 30 de zile.

AbbVie este, alături de Merck și Sanofi, unul dintre liderii pieței de medicamente din România în funcție de cifra de afaceri.

Bloomberg: Uniunea Europeană ia în calcul o abordare mai agresivă a disputei comerciale cu SUA CITEȘTE ȘI Bloomberg: Uniunea Europeană ia în calcul o abordare mai agresivă a disputei comerciale cu SUA

AbbVie și Allergan anticipează finalizarea tranzacției, a doua ca mărime pe piața farmaceutică în acest an, în prima parte a anului viitor.

Fuziunea AbbVie-Allergan se numără prin alte tranzacții din industria farmaceutică analizate în prezent de autoritățile americane. Tranzacția dintre Bristol-Myers și Celegene și cea dintre Roche și Spark Therapeutics se află și ele pe masa Comisiei pentru Comerț.

Deși nu vine nu vine cu o "conductă" de tratamente cu potențial ieșit din comun, tranzacția oferă AbbVie timp de dezvoltare. Produsele Allergan sunt suficient de importante pentru a ajuta AbbVie să își diversifice veniturile, dependente de Humira, un tratament pentru artrita reumatoidă, lider pe piața farmaceutică globală, cu vânzări de 10 de miliarde de dolari anul trecut.

Totuși, la momentul anunțării tranzacției, acțiunile AbbVie au fost trase puternic în jos de temeri legate de o eventuală opoziție a investitorilor activiști, dar și de investigațiile autorităților, tranzacția fiind a doua mare fuziune de pe piața farmaceutică în acest an. Tot anul acesta, tranzacția de 74 de miliarde de dolari dintre Bristol-Myers și Celegene s-a lovit de opoziția investitorilor majori, dar a reușit până la urmă să depășească acest obstacol. Totodată, Bristol-Myers s-a angajat să renunțe la un medicament important al Celegene pentru a câștiga sprijinul autorităților americane din domeniul concurenței.

Potivit datelor Cegedim, AbbVie a fost în perioada iulie 2018-iunie 2019 al doilea jucător de pe piața de medicamente din România, în funcție de valoare vânzărilor, situată 942 mililoane de lei. Anterior, AbbVie ocupase poziția de lider.

Allergan, ale cărei venituri se bazeză puternic pe Botox, se confruntă de câțiva ani cu un declin al acțiunilor.

În 2018, Allergan a anunțat că va desființa peste 1.000 de locuri de muncă, respectiv 5% din numărul total al acestora, urmând să elimine și alte 400 de posturi vacante, pentru reducerea costurilor, în condițiile apariției unor noi concurenți pentru cel mai important medicament al companiei, Restasis, care tratează uscăciunea ochilor.

În 2016, Allergan a renunțat la un plan de fuziune cu compania farmaceutică americană Pfizer.

Fuziunea dintre Pfizer și Allergan era structurată astfel încât Allergan, companie înregistrată în Dublin, Irlanda, ar fi preluat activitățile Pfizer, iar producătorul american și-ar fi mutat sediul în Irlanda pentru a benefica de un regim de taxare mult mai ospitalier decât cel din SUA. Pfizer, care a plătit Allergan un comision de retragere de 150 milioane de dolari, estima că ar fi economisit aproximativ 1 miliard de dolari pe an în urma relocării sediului.

viewscnt
Afla mai multe despre
abbvie
allergan
tranzactie farma
vanzare allergan
tranzactie abbvie
botox