VIDEO Profit.ro - Maratonul de Educație Financiară. Sergiu Mircea, Banca Transilvania: Clienții caută randamente, vor să scoată cât mai mult din banii lor, dar trebuie să o poată face în mediu sigur, fără risc de fraudă

VIDEO Profit.ro - Maratonul de Educație Financiară. Sergiu Mircea, Banca Transilvania: Clienții caută randamente, vor să scoată cât mai mult din banii lor, dar trebuie să o poată face în mediu sigur, fără risc de fraudă

Sergiu Mircea, Banca Transilvania

scris 31 oct 2024

Un interes tot mai mare al clienților pentru a obține randamente mari din banii lor este observat în ultima vreme, însă trebuie să o poată face într-un mediu sigur, dacă se poate în piețe dinz zone geografice apropiate și în produse ușor de înțeles, spune, la Maratonul de Educație Financiară de la Profit.ro TV, Sergiu Mircea, Director Executiv Marketing, Comunicare & PR la Banca Transilvania. 

Evenimentul, transmis în direct atât pe toate platformele Profit.ro, cât și de postul de televiziune Prima News, este organizat cu sprijinul AAF (Asociația Administratorilor de Fonduri), ARB (Asociația Română a Băncilor), Banca Transilvania, BCRCEC BankXTB

VIDEO POATE FI VĂZUT AICI

„Avem educația financiară integrată în tot ce facem. Un exemplu este faptul că am inclus în aplicația noastră principală de banking  pentru persoane fizice, cu peste 3,5 milioane de utilizatori, posibilitatea investițiilor. Observăm în ultimii ani că clienții noștri caută randamente, vor să scoată cât mai mult din banii lor și de aceea vor să testeze produse de investiții. Recomandarea noastră a fost mereu să meargă mai degrabă către produse de investiții din legislații geografice apropiate, pentru că poți să înțelegi mult mai bine ce se întâmplă în România sau în Europa, și în produse standardizate, pentru că e mai greu să înțeleagă produsele complicate”, explică acesta.

Urmărește-ne și pe Google News

Faptul că peste 3,5 milioane de persoane fizice pot începe să facă astfel de investiții, prin BT și BT Asset Management, acum și cu numai 500 de lei, este de fapt o modalitate de educație financiară, spune Sergiu Mircea. „Pui 500 de lei, te familiarizezi cu modul în care funcționează un fond, îl urmărești zi de zi și faci pași pentru a înțelege mult mai bine cum funcționează piața. Înțelegi ce e inflația, când randament peste inflație sau sub aceasta, înțelegi produse un pic mai complexe decât depozitele”.

Evenimente

14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro Orașul meu
28 noiembrie - Profit Financial.forum
VIDEO Profit.ro - Maratonul de Educație Financiară. Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș: Avem o campanie în școli pe taxe-impozite. S-a ajuns la 50.000 elevi și studenți. Să creștem colectarea din zona ilicită, nu cu povara pe contribuabilii corecți CITEȘTE ȘI VIDEO Profit.ro - Maratonul de Educație Financiară. Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș: Avem o campanie în școli pe taxe-impozite. S-a ajuns la 50.000 elevi și studenți. Să creștem colectarea din zona ilicită, nu cu povara pe contribuabilii corecți

Mircea crede că oamenii au nevoie să poată investi, dar să o facă într-un mediu sigur. „În prezent, suntem expuși în mediul online, pe rețelele sociale, la numeroase oferte și tentații de a investi pe diferite platforme. Vedem multe informații despre „fashion stocks”, de la Tesla la NVidia, Google, Facebook, etc, auzim că mulți investesc și vrem să fim și noi în poza aceea. Apar însă riscuri pe care o persoană fizică va putea cu greu să le gestioneze. Riști să te duci pe o platformă nereglementată sau din jurisdicția unei țări mici, unde nu poți ști ce se întâmplă, sunt riscuri de fraudă, riști să pierzi bani și pentru că nu ai cunoștințe suficiente pentru a înțelege ce se întâmplă pe o piață complicată sau cu o companie americană dintr-un domeniu cu care nu ești familiar”.

De aceea, recomandarea Băncii Transilvania  pentru cei care vor să testeze investiții este să intre pe o piață apropiată geografic, România sau UE cel mai bine, să fie dintr-o piață standardizată, pe un produs standardizat de preferință, pentru că nu au timp să facă singuri research. Fondurile de index sau fondurile sectoriale sunt alegerea ideală. „Am dus produsele de asset management în BT Pay în special pentru produse standardizate care se pot înțelege ușor și reglementate în România”, spune Sergiu Mircea.

Programele de educație financiară ale Băncii Transilvania încearcă să atingă o diversitate de clienți, cu o atenție specială pe tineri și pe antreprenori.

„De 10-15 ani suntem banca principală pentru IMM. Prin Stup încercăm să aducem servicii de bază de care au nevoie firmele mici și mijlocii sau cele aflate la început de drum - cum sunt serviciile de contabilitate, semnătură electronică, înființarea firmei, prezență online – într-un singur loc. E un fel de mall în care firmele găsesc servicii de bază de care au nevoie. E un spațiu foarte mare, susținut de bancă, unde au loc și evenimente pe care banca le găzduiește pentru a-i ajuta pe antreprenori să se familiarizeze cu concepte de care vor avea nevoie în activitatea lor”, spune Mircea.

O componentă a demersurilor de educație financiară este dedicată și siguranței online pentru că au crescut tentativele de fraudă și populația este foarte expusă.

Banca Transilvania, cea mai mare bancă din România după active, derulează mai multe inițiative de educație financiară și antreprenorială:
- Stup, prin care contribuie la creșterea comunității și educației antreprenoriale, este un spatiu de dialog, consiliere, educație și networking care ajută afacerile mici să pornească și să se dezvolte.

- Descifrat, o serie de dialoguri online cu persoane cunoscute din România, cu privire la bani, planuri și principii

- Întreb BT, cel mai mare proiect de educație financiară online. Cuprinde aproape 2.000 de răspunsuri despre banking și despre cum se procedează în anumite contexte, în relație cu banca, fiind, în fapt, un motor de căutare. 

- BT Pay Kiddo, aplicația pentru cei care au 14 – 18 ani, care învață să își gestioneze de pe telefon bursa, alocația și orice tip de cheltuieli.

viewscnt
Afla mai multe despre
sergiu mircea
banca transilvania
maratonul de educatie financiara
stup