

Grupul de furnizare, distribuție, producție și stocare de energie electrică Electrica SA, la care cel mai mare acționar este statul român, prin Ministerul Energiei, cu aproape 49,8% din capital, a raportat preliminar creșterea de 2,6 ori a profitului net pe anul trecut, față de cel din 2024, la aproape 1,22 miliarde lei.
Bulgaria a promis că va finaliza anul acesta lucrările necesare pentru majorarea capacității de tranzit de gaze naturale de la punctele de interconectare ale sistemului său național de transport cu cele ale României și Greciei, parte a așa-numitului Coridor Vertical, menit să aducă în Europa Centrală și de Sud-Est gaze naturale lichefiate (LNG) produse în Statele Unite, sosite în Grecia pe cale maritimă, regazeificate acolo și transportate ulterior până în Ucraina, via Bulgaria, România și Republica Moldova.
Ilie Bolojan se află într-o vizită oficială la Bruxelles, unde are programate mai multe întâlniri, una dintre acestea fiind cu președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.
Profesor Emerit Dr. Mircea Beuran, Președinte, Academia de Științe Medicale, va participa la Profit Health.forum - Ediția a XVII-a, programat să fie organizat pe 18 martie.
Domeniul feroviar este pe un trend ascendent, cu șantiere deschise la nivel național, material rulant nou și modernizat și investiții consistente, inclusiv prin PNRR, spune Mihai Roșeanu, organizatorul Târgului de Carieră Feroviară. Companiile caută de la muncitori necalificați la ingineri și manageri de proiect, iar numărul proiectelor și al locurilor de muncă este în creștere.
Global Operation Center a depus singura ofertă la o licitație organizată de Banca Națională a României (BNR) pentru un nou sistem centralizat de securitate (SCS) în cadrul dispeceratului din sediul central.
Tabelul preliminar de creanțe al companiei de stat insolvente Electrocentrale Craiova, controlată de Ministerul Energiei, producătorul de energie termică și electrică al municipiului doljean, cel care asigură agentul termic pentru sistemul centralizat de încălzire al capitalei Olteniei, dar și aburul tehnologic pentru platforma industrială Ford Otosan, include datorii totale recunoscute de 1,08 miliarde lei, relevă datele analizate de Profit.ro.
În vederea amenajării unui nou parc industrial la Oradea, este pregătit transferul unei suprafețe de peste 53 de hectare din proprietatea publică a statului și din administrarea Academiei de Științe Agricole și Silvice "Gheorghe lonescu-Șișești" - Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Oradea în proprietatea publică a municipiului.
Primăriile, prin serviciile de administrare a domeniului public și privat, vor trebui să asigure instalarea și exploatarea punctelor de închiriere de trotinete electrice și biciclete, precum și infrastructură de încărcare a vehiculelor și a autovehiculelor electrice.
Guvernul a renunțat discret la majorarea de 100% a impozitului pentru o perioadă de 5 ani în cazul construcțiilor ridicate fără autorizație. Forma finală a ordonanței de urgență privind reforma administrației publice, analizată de Profit.ro, nu mai include această prevedere.
Compania de stat Romgaz, cel mai mare producător și operator de înmagazinare de gaze naturale din România, totodată producător de energie electrică, a lansat o licitație pentru a contracta servicii de management de șantier pentru lucrările de finalizare și punere în funcțiune a mult-întârziatei noi centrale pe gaze de 430 MW de la Iernut, care ar fi trebuit să fie gata încă din 2020 și pentru care ultimul deadline de pornire este 31 decembrie 2026.
Exportul de petrol kazah prin terminalul Caspian Pipeline Consortium (CPC), de unde se alimentează și rafinăriile din România, este în continuare restricționat din cauza întârzierilor la încărcarea petrolierelor, a vremii nefaste și alertelor cu drone, ceea ce a condus și la o creștere sub cea programată a producției din uriașul zăcământ kazah Tengiz.
Armata României a ridicat în aer două aeronave de luptă F-16 ,dislocate la Baza Aeriană Fetești, după ce o dronă a intrat pentru scurt timp în spațiul aerian național.
Procurorii din Milano au plasat subsidiara italiană a platformei de livrare de mâncare Deliveroo sub supraveghere judiciară, iar directorul executiv al acesteia este investigat pentru presupusa exploatare a lucrătorilor, arată documente judiciare consultate de Reuters.
Șoferii STB sunt instruiți la acest moment să conducă noile troleibuze Yutong U12.
Un autoturism Audi A6, produs în 2005, pe care l-a folosit Klaus Iohannis când era primar al Sibiului, a fost vândut la licitație.
Guvernul a împrumutat astăzi 3 miliarde de euro și 2 miliarde de dolari, aceasta fiind prima ieșire pe piața externă în acest an, după ce măsurile de stabilizare a finanțelor statului, creșteri de taxe și controlul strict al cheltuielilor, au crescut bonitatea României în ochii investitorilor. Potrivit Bloomberg, prin vânzarea de titluri pe 7 ani, statul a atras 2,25 miliarde euro, iar cu titluri scadente în 2044, alte 750 milioane de euro. Cu obligațiuni în dolari pe 10 ani, Guvernul a mai împrumutat 2 miliarde de dolari.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.2488 | -0.0093 | -0.18 % |
| 1 USD | 4.5102 | -0.0121 | -0.27 % |
| 1 GBP | 6.0718 | -0.0059 | -0.10 % |
| 1 CHF | 5.7242 | -0.0023 | -0.04 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro