

Puterea instalată în sistemele de stocare a energiei electrice deținute de prosumatori a depășit 800 MW, în timp ce companiile energetice au baterii de numai circa 600 MW, susține Asociația Prosumatorilor și Comunităților de Energie din România (APCE).
Polițiștii au efectuat 34 de percheziții în București și în șase județe, într-un dosar care vizează înșelăciuni în domeniul pariurilor sportive.
Radu Gănescu, Președinte, Coaliția Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice din România (COPAC), va participa la Profit Health.forum - Ediția a XVII-a, programat să fie organizat pe 18 martie.
Kazahstanul a trimis încă din luna ianuarie o notificare Biroului pentru Controlul Activelor Străine (OFAC) din cadrul Departamentului Trezoreriei SUA, informând-ul cu privire la dreptul prioritar al statului kazah de a achiziționa participațiile companiei petroliere ruse în proiectele comune.
Compania americană NuScale, listată la New York Stock Exchange (NYSE), dezvoltatoarea și proprietara tehnologiei reactoarelor modulare mici (SMR) cu care România ar putea construi o centrală nucleară de 462 MW la Doicești, în județul Dâmbovița, pe amplasamentul fostei termocentrale pe cărbune de acolo, a respins, într-o discuție cu Profit.ro, acuzațiile că și-ar fi dezinformat investitorii.
Președintele SUA, Donald Trump, ține tradiționalul discurs privind starea națiunii în fața Congresului.
Peste 600 de posturi de polițiști locali vor fi reduse la nivel național, anunță ministrul Dezvoltării, Cseke Attila.
România și alte 11 țări din Europa Centrală și de Sud-Est au semnat, la Washington, o declarație comună cu Statele Unite privind întărirea securității aprovizionării cu gaze naturale și asigurarea de prețuri accesibile în regiune, ideea principală fiind facilitarea exporturilor de gaze naturale lichefiate (LNG) americane, inclusiv în perspectiva interzicerii totale a gazelor rusești în UE.
Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului reclamă, printr-o adresă transmisă acționarilor și obținută de Profit.ro, că echipa sa de control întâmpină dificultăți în desfășurarea unei verificări la Poșta Română. De partea cealaltă, compania precizează că un control a fost declanșat în vara anului 2023 - fără să fie încheiat până astăzi - iar inspectorii au primit atunci toate documentele solicitate.
Americanii care au preluat în urmă cu peste 15 ani ce mai rămăsese din fosta mare fabrică de cherestea Foresta Nehoiu și care s-au înțeles de principiu, prin memorandum, în noiembrie 2023, cu Ministerul Energiei și Complexul Energetic Valea Jiului (CEVJ) să livreze biomasă lemnoasă pentru alimentarea termocentralei Paroșeni a CEVJ dau acum vina pe statul român pentru ceea ce pare a fi eșecul proiectului.
SkyShowtime crește tarifele la abonamente.în România.
Compania de stat Complexul Energetic Oltenia (CEO), cel mai mare producător de energie electrică pe bază de cărbune din România, a pregătit măsuri de eficientizare, optimizare și reorganizare, inclusiv disponibilizări de personal, pentru a se repune pe picioare, după ce anul trecut a înregistrat o pierdere contabilă de peste 1 miliard de lei.
Guvernul a stabilit o majorare de 100% a impozitului pentru o perioadă de 5 ani, începând cu anul următor constatării neregulii, în cazul construcțiilor făcute fără autorizație. În acest fel, este avută în vedere descurajarea construcțiilor ilegale și creșterea veniturilor la bugetul local.
Premierul Ilie Bolojan reclamă faptul că principala problemă a României este că noile generații sunt de trei ori mai mici decât cele care ies la pensie, în unele sisteme.
Personalul plătit din fonduri publice care deține titlul științific de doctor va beneficia de o indemnizație pentru titlul științific de doctor în cuantum de 500 Iei brut lunar, conform unei ordonanțe de urgență adoptate de Guvern. Executivul va majora însă vârsta de pensionare a militarilor și va introduce totodată o ”contribuție trimestrială temporară de solidaritate” în sarcina deținătorilor de autorizații de punere pe piață a medicamentelor.
Primăriile vor putea aproba sau chiar interzice desfășurarea jocurilor de noroc în localitățile pe care le gestionează, conform unei ordonanțe adoptate de către Guvern.
Directoarea Muzeului Luvru, Laurence des Cars, a demisionat. Gestul vine la 4 luni după spectaculosul jaf în cel mai vizitat muzeu din lume.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.2488 | -0.0093 | -0.18 % |
| 1 USD | 4.5102 | -0.0121 | -0.27 % |
| 1 GBP | 6.0718 | -0.0059 | -0.10 % |
| 1 CHF | 5.7242 | -0.0023 | -0.04 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro