Guvernul ceh vrea să mărească veniturile bugetare prin introducerea unei taxe speciale pentru companiile multinaționale, a declara sâmbătă premierul Andrej Babis, transmite Reuters.
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
Bugetele pentru acest an și cel viitor prevăd deficite de 40 de miliarde de coroane (1,76 miliarde dolari), respectiv 0,8% din PIB pe an, față de echilibrul sau surplusurile din anii anteriori, potrivit news.ro.
Creșterea economică mai lentă obligă guvernul de centru-stânga să reducă cheltuielile și să găsească noi surse de venituri pentru a îndeplini obiectivul stabilit.
”Vom introduce o taxă digitală pentru companiile multinaționale care fac afaceri în Cehia, dar nu sunt înregistrate aici”, a afirmat Babis într-un interviu publicat în cotidianul Lidove Noviny.
Babis nu a menționat niciun nume de companie care va fi afectată de această taxă și nici nivelul acsteia, acestea fiind negociate cu ministrul de Finanțe Alena Schillerova.
Guvernul analizează să reducerea cheltuielilor, după ce Ministerul de Finanțe a redus previziunile referitoare la evoluția PIB-ului pentru anii următori.