Declinul pe piața românească al grupului israelian Strauss Coffee, producătorul mărcilor de cafea Doncafe și Amigo, s-a accentuat puternic în trimestrul al doilea, vânzările în lei înregistrând o scădere de 21,3%.
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
Restricțiile impuse de autorități în contextul pandemiei și măsurile de izolare au avut un impact semnificativ pe piața din România, unde consumul de cafea în afara locuinței are o pondere semnificativă, notează compania.
În shekeli, declinul din trimestrul al doilea a fost de 26%, în contextul deprecierii leului.
Scăderea vânzărilor s-a accentuat puternic comparativ cu trimestrul anterior, în contextul în care restricțiile aferente pandemiei de Covid-19 s-a adăugat presiunilor legate de intensificarea concurenței. În primul trimestru, vânzările în lei ale companiei au coborât cu 4,6 %, în timp ce în shekeli declinul a fost de 12,1%.
În primele 6 luni ale anului în curs, vânzările Strauss Coffee în România au însumat 71 de milioane de shekeli (circa 85 milioane lei), o scădere de 19,2% față de perioada similară din 2019. În lei, declinul în ritm anual a fost de 13,3%.
Anul trecut, vânzările în lei ale Strauss Group au scăzut cu 10,4%. Scăderea afacerilor pe piața locală era pusă, la acel moment, pe seama creșterii competiției, care s-a reflectat în scăderea prețurilor. Tot atunci, compania menționa că, pe piețele din România și Polonia, există un trend de "premiumizare", caracterizat de creșterea cererii de cafea prăjită boabe și a consumului în afara locuinței.