

Guvernul a aprobat defrișarea a peste 30 de hectare de pădure de către compania de stat Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România, în vederea finalizării amenajării hidroenergetice Răstolița din județul Mureș, ultimul obiectiv investițional major demarat de autoritățile comuniste din România în 1989, înainte de căderea regimului Nicolae Ceaușescu.
Bugetul pe 2025 al Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Minier, Petrolier și al Stocării Geologice a Dioxidului de Carbon (ANRMPSG), fosta Agenție Națională pentru Resurse Minerale (ANRM), aprobat de Guvern, prevede venituri totale de 98,05 milioane lei, de peste 5 ori mai mari decât cele prevăzute de prima variantă de buget pe 2024, elaborată înainte de modificarea radicală a legislației de organizare, funcționare și finanțare a instituției.
Din suma de peste 1 miliard de lei estimată ca venit suplimentar la buget din noua ”taxă pe stâlp”, circa 75% va fi plătită de către companii de stat, conform calculelor oficiale ale Ministerului Finanțelor.
Impozitul pe construcții speciale, denumit colocvial ″taxa de stâlp″, reintrodus de la 1 ianuarie 2025, în cotă de 1%, a fost modificat prin două forme de calcul.
Comisarii Gărzii de Mediu Prahova au amendat cu 50.000 de lei compania Conpet.
Eurowind Energy și Autoliv, jucător în sisteme de siguranță auto, au semnat un acord de achiziție directă de energie electrică (Power Purchase Agreement – PPA) pe o perioadă de 12 ani în România.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
1 EUR | 5.0694 | -0.0013 | -0.03 % |
1 USD | 4.3258 | -0.0139 | -0.32 % |
1 GBP | 5.8565 | -0.0039 | -0.07 % |
1 CHF | 5.4221 | -0.0069 | -0.13 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro