

Un bilet de avion mai scump nu înseamnă neapărat un zbor mai sigur. Acum sunt prezentate cele mai sigure companii aeriene din Europa.
Patru nopți, aproximativ 2.200 de lei și o vârstă cuprinsă între 30 și 59 de ani. Acesta ar fi, în câteva cifre, portretul turistului care își petrece vacanța pe litoralul românesc. O imagine statistică simplă, în spatele căreia se ascund însă comportamente de consum foarte diferite.
Grupul francez Accor, lider mondial în industria ospitalității, a deschis un nou hotel Mercure în România, la Oradea.
Marina Bay din Singapore este una dintre cele mai spectaculoase demonstrații ale modului în care arhitectura, tehnologia și natura pot redefini un oraș. În doar câteva decenii, ceea ce era odinioară o zonă de coastă a fost transformat într-unul dintre cele mai recognoscibile peisaje urbane ale lumii.
Eduard Nica este medic stomatolog din 2001 și conduce din 2012 propria clinică în Pașcani, după ce s-a întors din Marea Britanie. În paralel, a urcat șase dintre cei șapte vulcani ai circuitului mondial Seven Volcanic Summits. Mai are un singur obiectiv: Mount Sidley, cel mai înalt vulcan din Antarctica. Numai taxa de participare la expediție este de 77.000 de dolari.
Cum ar fi să petreci o noapte pe un iaht de lux, dar fără să pleci nicăieri? În Londra, acest lucru este posibil: Sunborn London este un hotel amenajat pe un iaht ancorat permanent pe Tamisa, în Royal Victoria Dock din Londra. Devine astfel accesibilă vacanța pe apă fără teama de a suferi de rău de mare.
CEO-ul companiei aeriene irlandeze low-cost Ryanair, Michael O’Leary, avertizează în legătură cu prețurile combustibilului care se vor menține ridicate pentru încă 12-18 luni, ceea ce va determina noi scumpiri ale biletelor de avion.
NIBIRU Real Estate, compania care dezvoltă proiectul de entertainment și leisure lansat în această vară în zona Costinești, pe litoralul românesc, are un nou acționar.
Copiii pot avea acces gratuit la experiențele MINA Immersive și MINA Kids până pe 1 noiembrie, iar în perioada 7-28 octombrie pot participa și la 10 ateliere gratuite de pictură, organizate în intervale orare cuprinse între 12:00 și 16:00.
Datele Institutului Național de Statistică pentru luna august 2026 confirmă tendința de revenire a cererii turistice.
Compania națională aeriană TAROM avertizează călătorii că pot apărea probleme la cumpărarea online a biletelor, în această perioadă fiind efectuate au actualizări ale site-ului.
Agenția de turism Christian Tour, ai cărei fondatori au lansat compania aeriană AnimaWings, care și-a cerut acum insolvența. prezintă informații suplimentare privind expunerea sa financiară față de operatorul aerian, în urma evaluării soldurilor existente la 30 septembrie 2026. AnimaWings și Memento Air sunt părți afiliate ale Christian Tour, niciuna dintre cele două societăți nefiind inclusă în perimetrul de consolidare. Evaluarea acoperă atât soldurile directe ale companiei față de AnimaWings, cât și eventualele efecte indirecte prin relația comercială cu Memento Air.
Ministerul Economiei anunță că România este promovată timp de patru săptămâni în centrul Seviliei în cadrul campaniei outdoor „Rumanía inspira”.
În baza noilor reguli europene privind drepturile călătorilor, pasagerii care călătoresc cu avionul în Uniunea Europeană vor avea dreptul la încă un bagaj de cabină gratuit.
Hotelierii anunță, în general, tarife mai mari cu 10-15%, față de anul trecut, pentru vacanța de toamnă a copiilor, din perioada 24 octombrie – 1 noiembrie 2026.
Drumul către Vulcanii Noroioși, cel mai cunoscut obiectiv turistic din județul Buzău, a intra în reabilitare, lucrările fiind demarate în prezența președintelui Consiliului Județean Buzău, Marcel Ciolacu.
HiSky lansează o nouă campanie de tarife promoționale pentru călătoriile din sezonul de iarnă 2026-2027.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.3297 | +0.0012 | +0.02 % |
| 1 USD | 4.7489 | -0.0027 | -0.06 % |
| 1 GBP | 6.3631 | +0.0215 | +0.34 % |
| 1 CHF | 5.7547 | -0.0080 | -0.14 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro