CONFIRMARE FOTO Hotelul Orizont, punct de referință în Predeal, intră în operarea The Makers, în care fondatorii City Grill și Eurolines sunt acționari

CONFIRMARE FOTO Hotelul Orizont, punct de referință în Predeal, intră în operarea The Makers, în care fondatorii City Grill și Eurolines sunt acționari
Profit.ro
Profit.ro
scris 28 iun 2022

Hotelul Orizont din Predeal, clasificat la 4 stele, punct de referință al stațiunii montane, va intra sub operarea firmei de consultanță în management hotelier The Makers, deținută de patru acționari, printre care Dragoș Petrescu, fondatorul City Grill, și Dragoș Anastasiu, președintele Eurolines Group.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

30 iulie - Maraton Profit News TV: Inteligența Artificială în Economie. Parteneri: Garanti BBVA, Gomag.

Informația, anunțată anterior de Profit.ro, a fost confirmată acum oficial.

Contractul a fost parafat la începutul lunii mai și are o durată de trei ani cu posibilitate de prelungire, interval pentru care The Makers l-a desemnat la conducerea hotelului pe Ioan Șandor, un manager român repatriat cu o experiență de 20 de ani în industria hotelieră la nivel mondial.

Acesta va fi cel de-al treilea hotel operat de The Makers. Hotelul, ce dispune de 139 de camere, centru SPA și două restaurante, a fost renovat în 2010, fiind astăzi subiectul unui plan de investiții pe termen scurt și mediu.

VIDEO PROFIT NEWS TV Poveștile Bursei – Curaj de 1,1 miliarde de lei. Cum au reușit doi bancheri să ajungă printre cei mai mari dezvoltatori de pe piața locală CITEȘTE ȘI VIDEO PROFIT NEWS TV Poveștile Bursei – Curaj de 1,1 miliarde de lei. Cum au reușit doi bancheri să ajungă printre cei mai mari dezvoltatori de pe piața locală

Potrivit acelorași surse, The Makers intenționează să redeschidă și restaurantul Miorița, din cadrul hotelului. Compania The Makers, pe lângă administrarea Green Village 4* Resort din Delta Dunării și a Valea Verde Retreat din Cund, Mureș, are în plan preluarea a încă unui proiect de management hotelier până la finalul acestui an.

CONFIRMARE FOTO Hotelul Orizont, punct de referință în Predeal, intră în operarea The Makers, în care fondatorii City Grill și Eurolines sunt acționari

Dragoș Anastasiu crede cu fermitate ca acest hotel are potențialul de a reveni la calitatea și faima care l-a consacrat ca “perla Văii Prahovei “. “Dincolo de anumite investiții necesare, preocuparea noastră o reprezintă îmbunătățirea serviciilor oferite turiștilor prin adaptarea și ajustarea mindset-ului, dar și a competențelor colegilor care interacționează cu clienții. Intenționăm să redeschidem Restaurantul Miorița și să-l transformăm în principala țintă dorită de turiștii de pe Valea Prahovei, să dezvoltăm corespunzător SPA-ul hotelului, atât pentru oaspeții cazați, cât și pentru cei aflați în împrejurimi și să facem tot ce este necesar pentru ca Hotelul Orizont să fie principala opțiune a tuturor organizatorilor de evenimente (private sau de business) de pe Valea Prahovei și din județul Brașov. Avem o echipă profesionistă cu mare experiența operațională și de management, alături de care, am toată încrederea că Hotelul Orizont într-o perioadă de 1-2 ani își va atinge adevăratul potențial”.

“Cred în potențialul uriaș al României în zona ospitalității. Această industrie, greu încercată în ultimii doi ani, a revenit puternic în 2022. Având în vedere expertiza noastră la The Makers, Hotel Orizont va redeveni o destinație de succes pentru români, dar și pentru străini, deopotrivă”, a declarat și Dragoș Petrescu.

CONFIRMARE FOTO Hotelul Orizont, punct de referință în Predeal, intră în operarea The Makers, în care fondatorii City Grill și Eurolines sunt acționari

Omul de afaceri Dragoș Anastasiu a precizat pentru Profit.ro că "vrem să avem o rețea de hoteluri în management, căutăm locații mai mici de tip pensiune, în zone mai deosebite ale țării, pentru că ele au nevoie de consultanță și management".

"Eu mi-aș dori să vină către noi locații mai mici, dar foarte frumoase, și care, de unele singure, au probleme de eficiență, pentru că o locație, cu cât e mai mică, cu atât e mai greu de eficientizat. Ai nevoie de volum. Dacă le sindicalizezi ajungi la un număr mare de camere și poți să faci marketing comun, achiziții comune etc. Și ăsta e un lucru care în România nu există. De la asta am pornit în ideea de management. Vrem locații care există deja, dar care nu și-au atins încă potențialul", spune Anastasiu.

PROFIT NEWS TV Radu Puiu, Financial Analyst XTB România: Plafonarea prețurilor la carburanți nu este neapărat răspunsul. Investitorii vor încerca să țină cu dinții de Bitcoin CITEȘTE ȘI PROFIT NEWS TV Radu Puiu, Financial Analyst XTB România: Plafonarea prețurilor la carburanți nu este neapărat răspunsul. Investitorii vor încerca să țină cu dinții de Bitcoin

Hotelul Orizont, cu 139 de camere, este deținut de FEPER SA, companie care mai are în portofoliu alte două hoteluri, în Predeal și Ploiești, și care este controlată în proporție de 85,8% de Transilvania Investments (fosta SIF Transilvania).

CONFIRMARE FOTO Hotelul Orizont, punct de referință în Predeal, intră în operarea The Makers, în care fondatorii City Grill și Eurolines sunt acționari

Business-ul The Makers a fost înființat în anul 2015 de către Dragoș Anastasiu, președintele Eurolines Group, Dragoș Petrescu, proprietarul City Grill, Octavian Moldovan, care este CEO-ul firmei, fost director general al Suter Palace, cel mai luxos hotel din România, și Hildegard Brandl, fondatoarea RoBeLo – Romanian Best Locations.

După ce a ocupat posturi de conducere în cadrul unor hoteluri, între care Palatul Suter din Capitală, Sheraton Bucharest Hotel, și a deschis Ramada by Wyndham Râmnicu Vâlcea, Octavian Moldovan este acum CEO The Makers.

Hildegard Brandl, născută în România, a studiat arhitectura la București și Dortmund și și-a înființat primul birou de arhitectură în Venezuela.  În 2009, s-a întors în Europa și a deschis în România UNITH2B Architects. Este membru fondator și membru al consiliului de administrație al Asociației Societăților de Arhitectură din România (ASAR) și unul dintre membrii fondatori ai RoBeLo – Romanian Best Locations – o platformă pentru locații turistice excepționale din România și promovează peisajele sălbatice și experiențele unice, pe care le oferă România.

Dragoș Anastasiu mai deține două unități hoteliere, Green Village Resort 4* din Sfântul Gheorghe (Delta Dunării) și Valea Verde Retreat de la Cund (județul Mureș), administrate, de asemenea, tot de compania The Makers.

CONFIRMARE FOTO Hotelul Orizont, punct de referință în Predeal, intră în operarea The Makers, în care fondatorii City Grill și Eurolines sunt acționari

În 2019, el a reușit una dintre cele mai importante tranzacții din istoria agențiilor de turism românești, vânzând afacerile sale de turoperare către grupul german Dertour. Încă de la acea vreme, Dragoș Anastasiu spunea că vrea să investească banii încasați în structuri de cazare din zonele pitorești ale României.

Anul trecut, antreprenorul a intrat și în acționariatul startup-ului EpicVisits, o platformă de servicii și rezervări online dedicată locurilor de cazare tematice și experiențelor găzduite de acestea, în calitate de angel investor și advisor, prin Touring Eurolines (compania holding a grupului Eurolines).

SURPRIZĂ Hotelul Athénée Palace - gândit să funcționeze de anul viitor sub brandul InterContinental, care tocmai a coborât de pe clădirea-simbol a Capitalei, iar Copos să renunțe la Hilton după aproape trei decenii CITEȘTE ȘI SURPRIZĂ Hotelul Athénée Palace - gândit să funcționeze de anul viitor sub brandul InterContinental, care tocmai a coborât de pe clădirea-simbol a Capitalei, iar Copos să renunțe la Hilton după aproape trei decenii

La scurt timp distanță, Anastasiu și-a lansat un nou business - un integrator de soluții și consultanță pentru antreprenorii mici, aflați la început de drum - alături de alți antreprenori, precum Tiberius Istocescu, Mihaela Vintilă, Roxana Stan, Dan Berciu, Ionuț Grigorescu și George Leca.

CONFIRMARE FOTO Hotelul Orizont, punct de referință în Predeal, intră în operarea The Makers, în care fondatorii City Grill și Eurolines sunt acționari

Acestui proiect, denumit AdWise, un cluster de consultanță integrată pentru afaceri mici și mijlocii, i s-a alăturat, în parteneriat, și Marius Ghenea, antreprenor în serie și trainer.

Dragoș Petrescu, proprietarul grupului City Grill, este unul dintre cei mai puternici oameni din industria restaurantelor de pe piața locală, având în gestionare 22 de restaurante sub diferite branduri, precum Trattoria Buongiorno, Pescăruș, Hanu’Lui Manuc, Caru’ cu bere, City Grill și City Café, iar anul trecut a intrat în afacerea cu clătite Maison des Crepes, preluând 49% din acțiunile firmei pentru 500.000 de euro.

În 2018, Profit.ro anunța că proprietarul grupului City Grill, unul dintre cei mai mari operatori de restaurante din România, se pregătește să intre pe piața hotelieră prin cumpărarea unor hoteluri de 3-4 stele în București. La vremea aceea el declara că, deși este interesat de piața hotelieră, nu are un plan referitor la numărul de hoteluri pe care ar vrea să le cumpere sau doar să le administreze în următorii ani.

"Nu ne grăbim și așteptăm să găsim hoteluri bune pe care să le cumpărăm la prețuri realiste", spunea Dragoș Petrescu.

EXCLUSIV PROFIT NEWS TV Al doilea cel mai mare lanț hotelier din Europa, parte a unui gigant chinez, își pregătește extinderea în România. Noi branduri vor fi aduse CITEȘTE ȘI EXCLUSIV PROFIT NEWS TV Al doilea cel mai mare lanț hotelier din Europa, parte a unui gigant chinez, își pregătește extinderea în România. Noi branduri vor fi aduse

Tot în 2018, Dragoș Petrescu și-a unit forțele cu alți oameni de afaceri puternici, printre care Cristian Țânțăreanu, care deține complexul rezidențial Paradisul Verde de lângă București, și Marian Alecu, fost Country Manager McDonalds România, pentru a construi în comuna Corbeanca, în Paradisul Verde, un complex de evenimente pe care îl indică drept cel mai spectaculos proiect în domeniu din nordul Capitalei, o investiție de aproximativ 10 milioane euro.

Înainte de izbucnirea pandemiei, Marian Alecu, cel care a adus Mc’ Donalds în România și proprietarul a mai multor hoteluri, și-a făcut exitul din acest proiect, anunțat în exclusivitate de Profit.ro.

„Consider că acest proiect e potrivit pentru cei care locuiesc acolo, iar eu eram singurul care nu eram din zonă”, a declarat Marian Alecu, pentru Profit.ro.

viewscnt
Afla mai multe despre
dragos anastasiu
dragos petrescu
hotel orizont
restaurant miorița
city grill
eurolines