Ministerul Sănătății nu își respectă obligația legală de a adopta protocoalele naționale de practică medicală, o deficiență majoră care nu este însă singulară. Un alt eșec semnificativ îl reprezintă neimplementarea Dosarului Electronic de Sănătate, care reflectă în mod direct disfuncțiile sistemului sanitar și indică responsabilitatea ministerului în acest context. Totodată, este necesară găsirea unor soluții pentru remedierea problemelor cauzate de expertizele medicale realizate în cazurile de malpraxis, deoarece efectele negative ale acestora afectează nu doar pacienții, ci și medicii, a declarat Mihaela Chiș, avocat fondator și asociat al societății de avocați specializată în drept medical Chiș Mihaela și Asociații pentru Legal Marketing.
Într-un articol publicat pe site-ul dumneavoastră, am remarcat un pasaj în care ridicați întrebarea dacă, în contextul anulării alegerilor de anul trecut, Curtea Constituțională a României nu a săvârșit un act de malpraxis „instituțional”. Aveți și alte exemple de astfel de malpraxis instituțional?
Da, sunt și alte fapte ilicite imputabile instituțiilor publice. De exemplu, Ministerul Sănătății nu își îndeplinește obligația legală de a adopta protocoalele naționale de practică medicală.
Această obligație este instituită de art. 4 alin. (1) lit. g)1 raportat la art. 10 alin. 3 din Legea nr. 95/2006 și are ca obiectiv stabilirea unor criterii clare de antrenare a mecanismelor răspunderii medicale. De altfel, împotriva României s-au pronunțat hotărâri de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului, pentru omisiunea asigurării unui standard legislativ de calitate al actului medical.
Vorbeați, într-un alt articol, despre „haosul legislativ” din sistemul sanitar românesc. Care ar fi, în opinia dumneavoastră, cele mai urgente modificări legislative pentru a alinia principiile legale la cele etice și la protecția pacientului?
Recent, a fost introdusă specialitatea „medicină” în Nomenclatorul specializărilor expertizei tehnice judiciare. Astfel, ar urma să se întocmească expertize în specialitatea „medicină”, pentru stabilirea faptelor ilicite din structura răspunderii medicale.
Modificarea recentă ar trebui să respecte principiul specialității medicale și a competenței medicului expert. Acesta ar trebui să aibă specializarea deținută de medicul examinat.
De aceea, noua specializare „medicină” ar trebui organizată în subspecialități, conform Nomenclatorului specialităților medicale, din Ordinului nr. 1509/2008, emis de Ministerul Sănătății.
În prezent, sunt efectuate expertize medico-legale pentru stabilirea răspunderii în cazurile de malpraxis medical, cu încălcarea competențelor medicului specialist, de către experți care nu dețin aceeași specialitate cu specialitatea medicală examinată. Legiuitorul ar trebui să clarifice modul de efectuare al acestor tipuri de expertize, care au ca obiect cercetarea „asistenței medicale necorespunzătoare” [art. 11 alin. (1) lit. b) din H.G. nr. 774/2000].
Aceste modificări ar trebui realizate prin lege organică, pentru a beneficia de aceeași forță obligatorie cu normele de procedură incidente. Apoi, obiectul acestor expertize medico-legale ar trebui să se limiteze la stabilirea prejudiciului fizic și psihic produs persoanei.
Cum apreciați funcționalitatea actuală a dosarului electronic de sănătate? Ce probleme practice întâmpină pacienții în accesarea și protejarea propriilor date medicale?
Eșecul implementării DES (dosarului electronic de sănătate) este, de fapt, eșecul Ministerului Sănătății, care subliniază originea disfuncțiilor sistemului sanitar. DES (dosarul electronic de sănătate), care ar urma să conțină toate datele medicale ale pacientului, ar asigura cea mai eficientă transparență a actului medical și ar crește standardul de calitate al acestuia.
Din păcate, problemele întâmpinate din cauza omisiunii implementării DES sunt majore. Acestea nu se răsfrâng doar asupra pacienților, ci chiar și asupra medicilor. Pacienților li se restrânge dreptul de acces la propriile date medicale detaliate, prin refuzul eliberării înscrisurilor medicale (foaie de observație clinică generală, consulturi, examinări).
Apoi, datele acestora sunt modificate unilateral, fără consimțământul pacienților și fără ca modificările să le fie aduse la cunoștință. În fine, posibilitatea modificării unilaterale a datelor medicale ale pacienților se răsfrânge și asupra medicilor, care nu au previzibilitate asupra actului medical și care sunt expuși, în mod nejustificat, unor ipoteze de răspundere.
În experiența dumneavoastră, există domenii de intervenție medicală în care răspunderea contractuală este în mod clar mai importantă decât cea delictuală? Dacă da, de ce?
Răspunderea contractuală dobândește o frecvență ridicată în materia asistenței medicale, deoarece se observă o creștere a îngrijirilor medicale din mediul privat.
Cea mai frecventă intervenție medicală, prestată în temeiul unui contract, este reprezentată de asistența medicală acordată pe durata nașterii.
Totuși, majoritatea contractelor conțin trimiteri generale, care se completează cu normele generale cele din materia răspunderii civile medicale conținute în art. 653 și urm. din Legea nr. 95/2006.
Un material Legal Marketing
