Controalele au fost declanșate în luna noiembrie.
Astfel, în luna noiembrie, au avut loc 655 de controale la balastiere, în condițiile în care, în luna ianuarie, numărul acestora a fost de 46 iar în iunie s-au făcut doar 69 de verificări.
„În luna octombrie a venit raportul corpului de control din minister care a arătat că se făceau foarte puține controale cu inspectorii din Apele Române. Am cerut criterii de performanță și... iată.... în luna noiembrie au început să fie balastierele la control. Un subiect de care nimeni nu vorbea (oare de ce?) până acum.
Rezultatele din luna noiembrie a controalelor realizate? Au fost făcute mai multe controale decât în toată prima jumătate a anului.
Amenzi aplicate? Cam la fel de multe amenzi într-o singură lună cât au fost date în tot anul până atunci”, afirmă Diana Buzoianu.
Ministrul anunță de asemenea că au fost depuse 8 plângeri penale, aproximativ la fel de multe câte au fost depuse în tot anul, până în noiembrie.
Ministrul Mediului a explicat că este important ca balastierele să fie controlate, iar activitățile ilegale să fie sancționate pentru că exploatarea ilegală sau haotică a agregatelor minerale din albiile râurilor are efecte grave și directe asupra mediului și siguranței publice.
„În România, astfel de activități au generat, în mai multe zone, eroziuni accentuate ale malurilor, modificări ale cursurilor de apă și instabilitate geomorfologică, inclusiv pe râuri precum Moldova și Siret sau în zone din județele Dolj sau Prahova, unde efectele au fost constatate inclusiv prin analize satelitare și controale în teren.
Aceste practici afectează calitatea apei, cresc turbiditatea, distrug habitatele acvatice și dezechilibrează ecosistemele riverane, cu impact direct asupra biodiversității și resurselor de apă. Totodată, aceste dezechilibre pot pune în pericol infrastructura din proximitatea cursurilor de apă – poduri, podețe, drumuri, diguri și apărări de mal – crescând riscul de avarii, surpări și pagube materiale”, a explicat Diana Buzoianu.

















